Page 20 - vl_49

Profesiune si vocatie

conflictele directe sau în cele prin interpuşi. Numai că incapacitatea savoiarzilor de a fi fideli
alianţelor, schimbarea lor uneori în chiar toiul conflictelor armate, nu le-a permis să-şi găsească loc la
masa aranjamentelor diplomatice postbelice.
Mai târziu, însă, prin tratatele de pace franco-savoiard (11 aprilie 1713) şi spaniolo-savoiard
(13 aprilie 1713) de la Utrecht, ducatul de Savoia va primi din partea Spaniei insula Sicilia, ducele de
Savoia devenind astfel rege al Siciliei. Ulterior, prin tratatul de la Londra, din 1718, proaspătul rege
urma să primească Sardinia, în schimbul Siciliei. Drept consecinţă a tratativelor, Spania va restitui
insula Sardinia Imperiului Habsburgic, la 4 august 1720, iar Imperiul o va ceda Casei de Savoia, la 8
8
august 1729, în schimbul insulei Sicilia .
Din acel moment nu mai vorbim despre ducatul Savoiei, ci despre regatul Sardiniei condus
de regi din dinastia de Savoia. Unul dintre aceştia, Carlo Emmanuele al III-lea (1730-1773), a
participat la Războiul de succesiune la tronul Austriei (1740-1748), iar prin pacea de la Aachen, din
9
1748, la care regatul Sardiniei a aderat, regele a fost recompensat cu o parte din ducatul Milanului .
Aşa se face că, în ianuarie 1737, un tânăr nobil din Piemont, cu experienţă în post la Haga, a
fost acreditat la Viena ca ambasador de către Carlo Emmanuele al III-lea.
Contele Luigi Girolamo Malabaila de Canale, noul acreditat, a considerat că trufele ar fi cele
mai nimerite cadouri. Avantajul savoiarzilor s-a datorat şi faptului că produsele respective au fost
acceptate fără rezerve, fiind considerate elemente esenţiale ale stării de bien-être, de douceur, atât de
mult dorite ori căutate de înalta societate de atunci. În plus, din jurul anului 1780, Parisul îşi va arăta
interesul pentru acest produs despre care se afirma că, fiind extrem de scump, era de găsit în
10
exclusivitate la mesele de seară ale elitelor timpului şi ale capetelor încoronate .
Mărturisim, la final, că intenția noastră a fost să invităm cititorul atât la o incursiune în lumea
fascinantă a bucătăriei fine, cât și mai departe, într-o călătorie imaginară în lumea mirifică a istoriei
culturii din care face parte și cultura gastronomică.

Constantin ITTU

8. Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1983, p. 672.
9. Ibidem, p. 667.
10. Rittersma, op. cit., p. 42.

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 18