Page 16 - vl_49

Profesiune si vocatie

acestor „vechituri” ar fi bine să fie inteligent exploatat, fiindcă peste un timp oarecare (probabil mai
devreme decât în trecut, datorită vitezei progreselor din zilele noastre) costurile achiziţiilor vor fi mult
mai mari (şi datorită rarităţii acelor piese, dată tocmai de ideea de „vechitură nefolositoare” cu care au
fost considerate).
În lume, se pare că această atitudine a fost asumată deja, într-o formă activă şi prudentă, care
permite salvări de piese cu potenţial grăitor. Aşadar, cum ar trebui privim „vechiturile”? Ca pe nişte
potenţiale mărturii semnificative pentru viitorii oameni ai ţării, sau... ca pe nişte gunoaie inutile care
trebuie casate şi aruncate sau dărîmate pentru a li se şterge totalmente urmele?
În ţara noastră, în plan individual şi particular, putem cu toţii vedea că, în ultimii ani, are loc o
accelerare a ritmului schimbărilor tehnologice, urmate firesc de cele din planul vieţii noastre
cotidiene. Din nevoia de a reacţiona adecvat la aceste rapide schimbări, atitudinea noastră faţă de
obiectele care trebuie înlocuite cu altele noi devine în mod necesar indiferentă, cu foarte rare excepţii,
şi anume atunci când acele vechi obiecte au dobândit un plus de semnificaţie, prin raportarea lor la
momente sau persoane din viaţa noastră. În ceea ce priveşte imobilele vechi, acestea trec şi ele
printr-un proces de reevaluare adesea nefavorabil lor, care devine extrem de ameninţător atunci când
acele clădiri se află în calea unor planuri de aşa-zisă modernizare a întregului ambient în care se
găsesc.
Ceea ce pare că lipseşte acum este criteriul de selecţie. O premisă încurajatoare este dată de
planul psihologic: un anume tip de regret faţă de posibila dispariţie a unor obiecte până mai ieri foarte
familiare... poate favoriza păstrarea lor, chiar la nivel individual. Dificultatea apare însă atunci când
aceste „vechituri” nu-şi găsesc locul în instituţiile care le-ar putea folosi tocmai pentru a le ridica la
rangul de artefacte semnificative, prin cercetare şi valorificare specifică (expunere şi publicare),
preocupându-se în acelaşi timp, prin profesioniştii săi, de o corectă conservare a lor. Aceasta se petrece
şi fiindcă în planul evaluărilor încă există o limitare din partea multor „specialişti” marcaţi de tipul de
pregătire pe care l-au urmat, care-i împiedică să-şi reconsidere domeniul, pentru a-l îmbogăţi. Această
limitare poate fi depăşită mai ales prin simpla asumare a faptului că suntem ceea ce suntem şi avem
ceea ce avem. Complexele de inferioritate sunt doar semnul neînţelegerii propriei moşteniri culturale
şi comodităţii de a nu contrazice opinii înrădăcinate de o prea lungă existenţă necontrolată. Ceea ce
înseamnă că există o speranţă de intrare în normalitate dacă vom aborda chestiunea dintr-o nouă
perspectivă, şi cu mai mult curaj, bazat chiar pe faptul că o afirmaţie odată emisă, rămâne ca premisă
pentru o nouă abordare.
Criteriul necesar se află totuşi la îndemâna noastră. Dacă valoarea „lucrurilor” este doar
rezultatul unei evaluări subiective şi nu o calitate intrinsecă a obiectelor, aşa cum demonstrează încă
1
din 1907 George Simmel , atunci este clar că stă în sarcina noastră să reevaluăm, pragmatic,
artefactele ce vin chiar şi din cel mai recent trecut, fiindcă ele vor fi curând mărturiile materiale
necesare stabilirii fundamentului cultural pe care va sta civilizaţia în care se vor afla cei ce vor veni
după noi. Admiterea unui artefact sau imobil în categoria numită azi „patrimoniu cultural” şi-a
diversificat criteriile şi şi-a lărgit mult ariile de selecţie, încă din prima jumătate a secolului trecut.
Totuşi, astăzi în ţara noastră asistăm la o ciudată confruntare între viziuni diferite cu privire la
importanţa trecutului. Acum tendinţa care pare să prevaleze este accentul pus pe o modernitate
absolută, total insensibilă la mărturiile istoriei.
Dar... cum ar fi dacă ar mai fi un criteriu, prin care atitudinea noastră faţă de acele lucruri

1. George Simmel - „The Philosophy of Money” – apud: Arjun Appadurai - „The Social Life of Things” - Cambridge
Studies in Social and Cultural Anthropology, 1986.

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 14