Page 17 - vl_49

Profesiune si vocatie

vechi s-ar schimba într-o anumită măsură? De altfel, nici nu e greu de imaginat şi chiar de aplicat un
nou criteriu, fiindcă el se găseşte deja în acţiune de mulţi ani, dar la noi în ţară este mai puţin luat în
seamă de fiecare dintre noi, şi aproape deloc de instituţiile care ar putea profita de moment pentru a-şi
îmbogăţi tezaurul cu piese sau monumente care în curând vor deveni extrem de valoroase.
Actualmente, la noi, s-ar zice că este vorba doar de un anumit fel de prudenţă, inclusiv
financiară, mai ales în condiţiile de sărăcie sau criză. Totuşi, instituţiile dedicate, prin însuşi statutul
lor, păstrării şi protejării „patrimoniului cultural”, ar trebui să se folosească de chiar actuala lipsă de
interes faţă de anumite artefacte şi să le caute, să le dobândească şi să le conserve corect, pentru a-şi
îmbogăţi propriul patrimoniu cu mai puţine eforturi financiare acum, dar cu efecte frumoase mult mai
târziu. Lipsind această atitudine, se pune în mare pericol chiar specificul profilului cultural al ţării,
riscând pierderi regretabile.
Însă, mai adevărat este faptul că neinvestirea într-un astfel de viitor patrimoniu este cauzată
de lipsa de informare (fiindcă în străinătate este deja demult o practică obişnuită să fie colectate şi puse
în valoare obiecte şi clădiri pe care le-am putea considera chiar recente, dar care sunt deja mărturii
materiale ale unor epoci ce nu se vor mai întoarce).
Păstrarea acelor piese nu înseamnă şi preamărirea acelor timpuri, ci documentarea concretă a
condiţiilor de atunci, bune şi rele, fiindcă la nivelul statal aprecierile au trecut adesea prin diverse
ciururi criteriologice şi tipologia politică a unui moment istoric a impus anumite repere de selecţie,
care de multe ori au fost contrazise de sistemul politic ulterior, toate ignorând criteriul normal al
simplei relevanţe culturale a pieselor unei epoci. Lipsa de coerenţă a provocat ratarea iniţierii unui
curent de opinie favorabil considerării sub aspect strict cultural, a semnificaţiei multor mărturii, care
probabil s-au şi pierdut între timp. S-a constatat, de altfel, că ignorarea importanţei cunoaşterii
trecutului (în general, dar mai ales al domeniului de activitate personal) este evident semnul
incontestabil al unui nivel extrem de incultură (generală şi de specialitate).
În acelaşi timp, o privire plină de cinism ne dezvăluie faptul incontestabil că, în principiu, tot
ceea ce numim cultură este fundamentat pe existenţa unui interval de timp între prezentul în care ne
aflăm la un moment dat şi un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat pe care ne bazăm pentru a ne
defini. De altfel, orice apariţie nouă, modernă, se întemeiază pe ceva existent anterior, aşadar mai
vechi, fiindcă nimic nu poate apărea din nimic. Această constatare extrem de banală ar trebui să ne dea
ocazia să reconsiderăm cu mai multă înţelegere aproape toate elementele materiale ale vieţii noastre
cotidiene, fiindcă se pare că fiecare dintre ele are un potenţial evocator, al timpului şi civilizaţiei în
care au apărut, şi chiar pot contribui la evoluţia ulterioară a lumii nostre. Aşadar, dacă vom coborî
nivelul discuţiei la banalitate, chiar vulgaritate, putem răspunde la întrebarea „Din ce este făcută
cultura?” cu următorul răspuns: Din „vechituri”!
Deci, dacă mai vrem să mai existe şi mai târziu o cultură, şi chiar din vremurile pe care le
străbatem noi acum, sau din cele de puţin mai dinaintea noastră, trebuie să avem grijă de „vechituri”.
Trebuie să conştietizăm că istoria evoluează odată cu noi, fiindcă trăim acum într-un timp ce va deveni
istorie curând. Şi pentru cei ce vor veni ar fi frumos să-i ajutăm, punând deoparte lucruri care acum
sunt doar nişte „vechituri” (care nouă nu ne mai trebuie), dar care vor vorbi cu claritate în viitor celor
de atunci.
Este, probabil, nevoie de educarea şi recultivarea respectului pentru toate cele ce vin dintr-un
trecut, chiar şi cel mai apropiat astăzi, inclusiv pentru bătrânii contemporani, căci şi aceştia pot furniza
acum informaţiile simple şi astăzi aparent banale referitoare la timpurile pe care le-au trăit ei şi care
astfel devin mărturii importante şi interesante pentru toţi cei care ne vor urma!
Dr. Rodica ANTONESCU
Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 15