Page 86 - vl_49

versurile prind înțeles: Frasu să-ți ieie năravu șî să-l ducă-n huda Strâmbii/ (Șî ge-ar pucea șî pă cine)
zâsă, da… gin vârfu limbii.
Am redat doar aceste câteva versuri din poeziile Ilenei Corneliei Neaga, deși sunt foarte
multe altele ce merită evidențiate, pentru forța lor de reconstituire a atmosferei satului de altădată, dar
și a limbii și limbajului extrem de colorat și expresiv folosit în zonă cu puțin timp în urmă.
De fapt, poeziile acestea în grai, alături de câteva povestiri în grai, care ocupă o bună parte
din volum, sunt „materialul demonstrativ” pentru Dicționarul de regionalisme întocmit de autoare…
Așa precum oamenii, și cuvintele mor, se trec odată cu timpurile, se uită. Salvăm câte ceva
dintre obiectele ieșite din uz, așezându-le în muzee, iar cuvintele unei limbi le salvăm punându-le în
dicționare sau prin scrieri în grai. Fără să fie notate undeva, cuvintele din dicționarul Corneliei, în scurt
timp, ar fi pierdute.
Ele, cuvintele vechi din limbă, vin pentru omul modern ca o desfătare, ca o dedulcire a lui cu
apa vie, neîncepută, sorbită direct de la izvoarele limbii române. Unele dintre aceste cuvinte ne aduc
străbunii înapoi, ne întorc mult în trecut, ne ajută să străbatem veacurile în sens invers.
În sunetul acestor cuvinte regăsim pacea, tihna și rostul, echilibrul satului tradițional. În
graiul vechi ne alduim pruncii, neamul și țara, ne cântăm dragostile, ne jeluim morții, ne doinim
dorurile și baiurile, pentru că toate aceste cuvinte nu sunt de ieri, de azi, ci de la moși-strămoși rămase,
ele au o bogăție de înțelesuri și sunt greu de tradus. Ele dau frumusețe și bogăție limbii și vin de la
originile ei.
Căci, spune Constantin Noica: Numai în cuvintele limbii tale se întâmplă să-ți amintești de
lucruri pe care nu le-ai învățat niciodată. Căci orice cuvânt este o uitare și în aproape oricare s-au
îngropat înțelesuri de care nu mai știi.
Prin volumul Ca pă la noi, Ileana Cornelia Neaga scoate „din uitare” numeroase cuvinte
redându-le adevărata valoare pentru că le folosește de când s-a născut. Mai mult, după capitolul
„Dicționar”, volumul se continuă cu denumirile locale ale plantelor și florilor, culorilor, țesăturilor,
ciupercilor, păsărilor de curte etc. Urmează apoi nume de femei și bărbați, precum și porecle din sat.
Nu sunt uitate nici componentele carului, componente deja aproape ieșite din limbă, pentru că cine
mai folosește astăzi carul? La fel, sunt notate componentele războiului de țesut, care au devenit între
timp arhaisme, sau etapele de prelucrare a cânepii, alături de uneltele folosite. Tuturor acestora li se
adaugă rețete de mâncăruri tradiționale care conțin la rândul lor numeroase regionalisme și un capitol
de o frumusețe aparte, care conține expresii uzuale din lumea satului, sau chiar scurte dialoguri, de o
mare savoare și bogăție lingvistică.
Volumul Ilenei Cornelia Neaga, Ca pă la noi, cu tot ceea ce adună între copertele sale, este o
comoară de limbă și rostire românească, o limbă pe care poetul nostru Mihai Eminescu o vedea ca pe o
„împărăteasă bogată” între celelalte limbi: „Limba românească e la sine acasă o împărăteasă bogată
căreia multe popoare i-au plătit dare în metal de aur, pe când ea, nu pare să fi dat nimănui nimic. Dar
metalul aur ea l-a tipărit în tiparul ei propriu și e azi al ei, pentru că tot poartă efigia ei neschimbată,
neschimbabilă chiar. A o dezbrăca de averile pe care (…) le-a adunat în mii de ani înseamnă a o face
din împărăteasă cerșetoare.”

Monica DUȘAN

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 84