Page 82 - vl_49

Singura grafie corectă este: „m-am pricopsit oleacă cu gripă”, în context, fiind vorba de
adverbul oleacă, puţin, întrucâtva, parafrazând, cu o (formă de) gripă uşoară.
La un grad mai profund de analiză se petrece, ca şi în situaţia unor omonime, un transfer de
înţeles şi de structură gramaticală. Astfel, se pleacă de la structura gramaticală o (num. card.) + ţâră
(s.f.) şi se desprinde, în mod similar, din corpul fonetic al adverbului oleacă, vocabula o (în cazul
acesta fără valoare lexicală, neîndeplinind vreo funcţie sintactică şi neexprimând vreun sens) din
corpul fonetic al adverbului oleacă, creându-se impresia falsă că avem a face fie cu un numeral
cardinal, fie cu un articol nehotărât + leacă (s.f.), în realitate adverb, luat din neogreacă, acum învechit,
cu sensul puţin. De asemenea, în această situaţie, prepoziţia de se consideră că introduce substantivul
feminin gripă (în ac. format cu prep.), căruia i se atribuie şi funcţia de atribut pe lângă leacă, în
realitate fiind element constitutiv al locuţiunii adverbiale oleacă de.
Aşadar neatenţia sau ignoranţa a dus la o abatere în exprimarea scrisă.

darămite – aducă-mi-te
Scrierea într-un singur cuvânt a conjuncţiei darămite (pop. şi cu varianta darmite) – mai
mult decât atât, cu atât mai mult; dar, dar încă –, cu ajutorul căreia se adaugă o idee nouă la cele spuse
înainte, este impusă de faptul că forma în discuţie nu este analizabilă din punct de vedere semantic şi
nici sintactic, iar în limba română actuală, deşi există conjuncţia dar (variante: da, dară), celălalt
segment (-mite), nu este analizabil, nefiind independent în vorbire.
Identitatea fonetică dintre o parte a cuvântului şi formele neaccentuate ale pronumelui
personal la persoana I singular dativ: -mi şi la persoana a II-a, singular, acuzativ: -te stă la baza unor
grafii nejustificate gramatical şi semantic. Chiar şi unii lingvişti susţin, neargumentat ştiinţific, o
structură compusă a lui darămite:
„conjuncţie + pronume: dar(ă)mite”: (DOOM , Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu
2
Iordan – Al.Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, p. LXVI)
„darămite, conj. [...] / dar(ă) + mi + te” (DEXI, Editura Arc; Gunivas, Geneva, 2007, p. 506)
Iată câteva exemple de analogii grafice greşite:
„(...) dacă le adunăm, roluri secundare, medii şi principale sunt vreo 37. Şi să le mai numeri e mult,
dară-mi-te să le faci.” („Cinema”, 1986, anul XXIV, nr.6, iunie, p.14)
„De câteva zile plouă torenţial. Lumea de pe aici, nu prea era obişnuită cu ploile, dar-mi-te cu cele
torenţiale.” (Tincu Vasile, Vânzătorul de iluzii, Editura Politică, Bucureşti, 1982, p.193)
În poezia lui Eminescu, Floare albastră, unul din versuri se prezintă astfel: „Mi te dă cu totul
mie” (subl.n.). Se recunosc în succesiunea cuvintelor trei unităţi lexicale: mi (pron. personal, persoana
I, sg., forma neaccentuată, în dativ), te (pron. refl., persoana a II-a sg., forma neaccentuată, în acuzativ)
şi dă (vb. tranz., conjugarea I, modul indicativ prezent, persoana a II-a, sg.).
Se poate lesne observa că dă este predicatul propoziţiei-vers (cu tu, subiect inclus), mi
îndeplineşte funcţia de complement indirect, iar te pe aceea de complement direct.
Prin urmare, fiecare unitate lexicală are un sens clar, o valoare morfologică distinctă şi o
funcţie sintactică precisă, ceea ce contribuie la realizarea unei propoziţii corecte gramatical şi logic.
Inversând ordinea unităţilor lexicale, înţelesul nu se schimbă: dă-mi-te este totuna cu mi te
dă. Alipirea la sfârşitul cuvântului dă (forma verbală) a elementelor lexicale cu corp redus, forme
pronomiale cum spunea Iorgu Iordan, se face la fel ca alăturarea unor silabe după verbul accentuat, de
care depind gramatical şi fonetic. Este vorba aici de „cuvinte conjuncte enclitic care îşi păstrează doar
valoarea silabică”.
Explicaţia este greşită întrucât inversarea scrierii elementelor considerate pronume,
componente ale formei darămite, nu prezintă nicio valoare gramaticală şi semantică: mi te dară este o

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 80