Page 81 - vl_49

oleacă – o ţâră
Adverbul oleacă aparţine vorbirii populare, dar este folosit în operele literare în limbajul
personajelor, indicându-se astfel apartenenţa socială a acestora. Sensul cu care este utilizat – puţin,
niţel – a fost preluat de la cuvântul împrumutat din neogreacă: oλiyáki – insuficient.
Substantivul feminin ţâră (< interj. ţâr – cf. alb. cërra, picătură, fărâmă), popular, cu determinări
introduse prin prepoziţia de şi precedat de articolul nehotărât o, redă sensul: cantitate, măsură etc.
foarte mică.
Analogia greşită din perspectivă ortografică este, în această situaţie, o confuzie care constă
în modificarea scrierii formei cuvântului: oleacă devenit o leacă prin analogie cu scrierea formaţiei:
o ţâră, cu aceeaşi valoare semantică, pe baza unei false similitudini structurale.
Olecă este adverb, însemnând în limbajul popular puţin, niţel.
Cuvântul este utilizat şi în locuţiunile nici oleacă – nici un pic, deloc (nu are nici oleacă înţelegere) sau
oleacă de – puţin, într-o măsură oarecare, întrucâtva (vinul avea oleacă de miros). Când determină
substantive, de pildă: apă, odihnă ş.a., formează locuţiunea adjectivală oleacă de (apă); oleacă de
(odihnă) – puţină apă; puţină odihnă (să bem oleacă de suc).
Secvenţa lingvistică deviată „o leacă” este cuprinsă în textul ce urmează: „La jumătatea
drumului n-ai decât să te odihneşti o leacă [...].” (Tudor Băran, Destine sentimentale, Editura
Junimea, Iaşi, 1973, p.131)
„După ani şi ani de asemenea urcuşuri şi coborâri, m-am ales cu o leacă de surmenaj şi ceva anemie,
vorba lectorului.” („Urzica”, 1987, nr. 4, 15 iulie, p. 3).
În formulările „să te odihneşti o leacă” şi „m-am ales cu o leacă de surmenaj” s-a scris astfel,
făcându-se analogie cu secvenţa lingvistică o ţâră, pe baza unei false similitudini structurale: o, în
ambele secvenţe lingvistice a fost greşit analizat ca articol nehotărât enclitic, respectiv leacă, segment
lexical rămas în urma deslipirii, a fost considerat substantiv feminin sinonim cu ţâră.
Întrucât oleacă şi o ţâră au un sens sinonim, s-a produs o confuzie evidentă din punct de
vedere ortografic, deşi oleacă (adv.), împrumutat sub această formă, deci ca o unitate morfologică,
sintactică şi semantică indestructibilă conform etimologiei sale neogreceşti ( oλiyáki – puţin) nu poate
fi similar structural cu formaţia locuţionară o ţâră (< o num. card + ţâră s.f., cu sensul popular de
ruptură, zdreanţă). Trebuie refăcute enunţurile, ortografiind: să te odihneşti oleacă; m-am ales cu
oleacă de surmenaj sau, dacă vrem să oglindim vorbirea veche şi regională cu intenţii stilistice, vom
utiliza forma leacă (am ales leacă – adv., înv., reg).
În context, secvenţa lingvistică subliniată este o greşeală de scriere: „Să fii atent să nu te
pricopseşti cu o leacă de gripă.” (Luceafărul Almanah, 1988, p. 112)
Greşeala de scriere este însoţită de una de exprimare: segmentarea nepermisă a adverbului
oleacă, puţin (< ngr. oλiyáki), astfel încât se obţine un aspect de substantiv feminin articulat nehotărât,
„o leacă”, care produce în structura lexicală, gramaticală şi semantică a enunţului o abatere
inacceptabilă:
1) „cu o leacă”(prep. + art. nehot.... + adv. înv., reg.) nu are justificare semantică: cu o puţin;
2) „cu o leacă” nu are justificare lexicală: leacă nu este substantiv în limba română literară actuală
ca să poată primi articol nehotărât şi antepunerea unei prepoziţii (pentru redarea cazului acuzativ),
ceea ce implică şi
3) lipsa justificării morfo-sintactice, continuată cu absurditatea sintactică a determinării
adverbului leacă cu „de gripă” – formal un atribut substantival prepoziţional, în realitate o deviaţie
semantică: puţin „de gripă”.
În concluzie, cu o puţin de gripă este o formulare neromânească, iar din punct de vedere
medical inadecvată măsurare cantitativă (cf. puţin gravidă – dezacord semantic) a stării maladive.

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 79