Page 19 - vl_52

Atelier de creație

Un fel de reverie

I-am mărturisit unei prietene că mi-e dor de
București. Mi-a spus că acel București „al meu” nu mai
există, că eu am în minte un fel de București-zahăr candel.
Bucureștiul meu de zahăr candel? Ar fi așa, ca o
machetă amănunțită, ca o hartă veche pe care aș ține-o
aproape de mine și, din când în când, aș urmări cu
degetul străzile mici, din spatele Intercontinentalului,
aș intra în Parcul Ioanid, aș ieși pe Calea Dorobanților,
m-aș uita la Casa cu zodiac, aș merge pe străduța unde a
locuit Macedonski, aș lua-o pe Ana Ipătescu, pe linia
troleibuzului, pe lângă casa Dissescu, trec prin Piața
Matache de unde tata îmi alege un pepene galben după
ce îl miroase și mi-l dă și mie să-l miros, apoi îmi
cumpără pantofi ușori de la magazinul Cerbul de vizavi de Politehnica veche. De aici
încotro s-o iau? Pe Dinicu Golescu spre Radio, alene pe Berthelot până la Sfântul
Iosif, îmi cumpăr 50 g de cafea de la magazinașul din colț, mă opresc câteva clipe să
văd vasele mari, din
a l a m ă ș i a s c u l t
sunetul râșniței în
timp ce mă îmbăt de
aroma cafelei, o iau
pe Luterană, îmi
cumpăr timbre de la
magazinul filatelic
de lângă Blocul Turn
și intru în Cișmigiu.
Mă opresc la niște
p r i e t e n i c a r e
locuiesc în blocul
Spicul, beau o cafea
bună la ei, fumez un
BT, plec, urc pe
Blocul Spicul, vedere dinspre Cișmigiu.
Matei Millo, văd ce Foto: Internet

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 17