Page 89 - vl_52

Scriitori hunedoreni

Tema va fi reluată în Tradiții de sărbători cu mașina de tocat carne, de această
dată porcul sacrificat fiind „unul global, cu dungi albe și negre” și trebuie tăiat după
tradiție, dar preparat „cu toate / condimentele lumii, cu sarea crizelor planificate.”
Mașina de tocat e electrică, cu buton roșu, „așa cum președintele Americii are pe
biroul său, / e performantă și generează metri buni de cârnați roz/ precum pălăria lui
Marilyn Monroe.”
În tot acest declin, iubirea ar putea
constitui o ultima redută în această lume
în care se vinde, se cumpără și se
reciclează totul. Însă sosirea toamnei
(motiv care revine obsesiv în poemele lui
Stancu), „cu violență și fără memorie”,
îngroapă vechile iubiri, acutizând
sentimentul absenței odată cu nostalgia
anotimpurilor pierdute, și mai cu seamă a
verii, care „a rămas în genunchi, printre
vase mari de pământ / pregătite pentru
vinul absenței” (Vara a rămas în
genunchi). În Beția ceții, lumea e
învăluită, odată cu frigul toamnei, de
„ceața adâncă” precum „o piele de animal
sălbatic de undeva din țări dispărute...”,
oamenii își încurcă viețile, această „beție
a ceții străine” făcându-i captivi în
propriile lor existențe.
Motivul se reia și în Bătrânul
îndrăgostit și Pianele și toamna, un poem
cu accente de elegie adresat iubitei, dar și
în O nouă iertare („hai să tăcem și să ne
iubim cu toate insomniile, / cu toate poveștile brumei din chivotul toamnei”) sau
Peisaj de toamnă cu armură. Imaginea toamnei e însoțită de cea a iubirii și în Toamnă
barbară, licărire de speranță în pragul anotimpului desăvârșitei dispariții: „Te iubesc
la fel ca la începutul lumii, / moartea e doar o afacere pentru bancheri, misogini și
egoiști…/ E toamna în care lumea o ia de la capăt, / după vechile calendare, / cu alte
ore, cu alte secunde crude.” Din păcate, singura certitudine rămâne locul de veci,

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 87