Page 90 - vl_52

Scriitori hunedoreni

dealul „de pe care nu coboară nimeni, / un deal ce atinge pielea paradoxului” (Dealul
din ziua de mâine).
A căuta să te lepezi de „singurătatea din știrile zilei”, a încerca să nu te transformi
într-un „absent” alături de ceilalți, iată un deziderat pe care Constantin Stancu ni-l
sugerează printre rândurile poemelor sale din Breaking news pentru absenți. E o
bătălie pe care o ducem fiecare, aproape pe cont propriu, a fi sau a nu fi, a rămâne în
esență om sau a deveni absent, aceasta este întrebarea, în timp ce cuvintele pe care le
rostim devin tot mai uzate, „reciclabile pentru câțiva arginți” (Cuvinte uzate), iar
„Dumnezeu ia toporul și ne desparte unii de alții, / așa lipiți precum eram în firea
noastră și-n lenea noastră, / și nu doare în carne, doar țipătul mut de forma unei / femei
care ne cheamă să ne nască” (Sticla memoriei).
Închei cu Moartea de o mie de ani, poem demn să figureze într-o antologie
poetică reprezentativă pentru acest prim pătrar de secol XXI:

„În moarte mi-au crescut aripi, mari, solide,/
murisem de o mie de ani și zborul era o insomnie.
În moarte m-am născut, aveam sânge pe față, pe umeri,
un sânge curat, melodios, am țipat scurt ca o revelație,
trecuseră o mie de ani de când mă legănam
în coardele elastice ale absenței.
În moarte m-a vizitat cel care nu a mai ajuns până la voi,
în locul lui m-am născut, mi-a atins tâmpla, umerii,
a zâmbit și a căutat un altul, mai bun, mai înalt…
În moarte am descoperit că murisem în locul altuia,
lepra invadase țesătura fină în care mă legănam,
placenta în care mă învelise moartea.
Vino, iubito, bate un cui în moartea mea,
să zdrobească oasele somnului și
să mă trezesc cu tine în brațe
Ce bine că ai lăsat uneltele suferinței la picioarele
celui care privește la noi!”

Ladislau DARADICI

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 88