Page 31 - vl_53

,
Traditii, obiceiuri

statură, îmbrobodită cu negru, femeie care ducea pe umăr, atârnată de un băţ, o traistă cu poame.
-Da' unde meţ dragilor? ne întreabă ea, cu un zâmbet firav în colţul gurii veştede.
-Da' mem şi noi aici pe dealuri, să mai vedem locurile şi oamenii, numai că oamenii-s tare rari
pe-aici!
-Dragii mei, apăi oamenii s-or rărit mult în ultima vreme! Tineretu' o plecat tăt la oraş, de-am
rămas numai noi bătrânii.
-Şi vite mai ţineţi? întreb iar.
-Mai avem, da-s puţine. Nu prea mai urcăm cu ele până aici sus, le ajunge iarba de jos, de pe vale.
Io vinii azi până la şură, la grădină, să văd de prunele bistriţă de s-or copt, să facem o ţâră de liptar. Luai
o două în plasă, că le mâncă tăce mistreţii. No, s-aveţi sănătate! ne spuse femeia, văzându-şi mai
departe de drum.
Între timp nouă ne cad ochii pe o tufă de corn, ale cărei roade rubinii licăresc ca jarul în
frunzişul uşor îngălbenit. Ne ridicăm pe vârfuri, aplecăm crengile încărcate de roade şi savurăm
fructele cu aromă inconfundabilă. Ne strâmbăm din când în când, atunci când ronţăim câte o coamă
mai puţin coaptă.
După ce lăsăm cornul în pace, la scurt timp pădurea din dreapta drumului dispare. O altă şură
se iveşte în marginea drumului. Spre nord se deschide o privelişte de dealuri şi văi ce unduiesc până
departe la marginea zării, străjuită de muntele Găina. Din dreptul şurii coboară o porţiune de fânaţ
printre două corpuri de pădure. Clăi cu fân
sunt presărate pe pajiştea cosită.
Mai urcăm puţin şi intrăm într-o
altă poiană, cu deschidere de această dată
pe partea stângă a drumului. O troiţă din
piatră, înaltă de 2,5 metri, cu sori desenaţi
pe cele 3 braţe, datând de la sfârşitul
secolului XIX, veghează intrarea în
poiana respectivă. O tufă de stejar o
îmbrăţişează strâns.
Vreo şase şuri şi alte acareturi se
înghesuie pe marginea poienii, sub poala
pădurii din dreapta noastră. Aici totul pare
cu desăvârşire părăsit. Iarba nu a mai fost
cosită. Este înaltă, învălmăşită în toate
direcţiile, călcată de animale, uscată. Fâşâie şi foşneşte această iarbă uscată sub paşii noştri. Seminţe de
toate soiurile se scutură peste noi sau ni se agaţă pe haine.
Şurile toate picotesc în arşiţa soarelui, înecate în bălării, asaltate dintr-o coastă de pădurea
întunecoasă. Par nişte băbuţe adunate la sfat, sub poala pădurii. Pruni bistriţi şi galbeni îşi scutură
roadele dulci în cale. Mai mulţi meri şi peri sunt şi ei încărcaţi de rod. Lângă şuri sunt căsuţe mici cu
târnaţ, făcute parcă pentru pitici. Viţe-de-vie crescute anapoda îmbrăţişează anarhic aceste mici
clădiri. Mă întind să culeg un ciorchine de strugure alb. Mâncasem deja prune galbene, bistriţe, două
soiuri de pere, gustasem din câteva mere ce erau risipite pe jos, iar acum strugurii urmau să întregească
ospăţul.

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 29