Page 36 - vl_53

Scriitori hunedoreni

(dar își păstrau calitatea de Oameni), fetele purtau
uniformă, nu aveau voie să se vopsească, să se fardeze,
disciplina fiind din cale afară de strictă. „Devenirea”
romanului este surprinsă de narator cu multă atenție,
dar și căldură. La întâlnirile tinerelor, materialele sunt
citite, de regulă, de Ioana, comentate apoi. Pentru a
marca intervenția uneia sau alteia și pentru a nu
fragmenta discursul, Petre Mihai nu folosește linia de
dialog sau semnele citării. De regulă, cea care vorbește
este numită, urmând puncte de suspensie și vorbirea
directă (punctele de suspensie și virgulele sunt cele
mai folosite semne de punctuație în prozele
scriitorului). Textele nu urmează regulile unei
narațiuni, ci fluxul memoriei, remarcându-se
oralitatea, neexistând alineate. Astfel, arhitectura în
sine a romanului „trădează” specialistul în teoria
literaturii, romanul fiind nu doar realist și inedit
structurat, dar și modern. Numeroase secvențe din
amintirile fetelor se referă, cum era și firesc, la relația
lor cu proful de română, dascăl exigent, el însuși
considerându-se un om obișnuit, „nici Făt-Frumos, dar
nici zmeul din poveste”. Elevele sale, chiar dacă
reprezentau un liceu sanitar, luau grosul premiilor la
olimpiade. Profesorul recunoaște că a citit cu
satisfacție textul final, parafrazându-l pe povestitorul
de la Humulești: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când am citit textul fetelor, nu parcă!..., ci chiar mi-a
săltat inima de bucurie...” (sublinierile aparțin autorului).
Tăieri în alb este un roman al adolescenței, al formării unor profesioniști, asistenți și medici, un
omagiu adus școlii românești și profesiei didactice dintr-o perioadă dificilă, dar în care învățământul
românesc era performant (fostele eleve vor sublinia ades rigoarea și exigența învățământului de
odinioară, cu profesori devotați misiunii lor). Un roman-document la urma urmei, având și o
dimensiune eseistică, în curpinsul său fiind formulate o serie de opinii legate de teoria și estetica
romanului, dar și considerente privind derapajele sistemului de educație din zilele noastre. Analiza
societății de tranziție vizează și alte aspecte: plecarea definitivă a valorilor, multe dintre fostele eleve
ale liceului azi fiind reputați medici în Austria, Germania, Belgia, Franța (pentru că, la noi, Alice în țara
minunilor a devenit Alice... în țara proștilor).
Pentru toate aceste argumente (și multe altele, desigur), putem considera romanul scrierii unui
roman despre un liceu de odinioară, cu care Petre Mihai lansează o adevărată provocare către lumea
literară, un experiment convingător, necesar și pe deplin reușit.

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 34