Page 34 - vl_53

Scriitori hunedoreni

unei generații într-o societate rigidă, dar în care cadrele didactice și medicale erau nu doar profesioniști
de prima mână, dar și veritabili oameni de cultură. În plus, având ca nucleu Liceul, problematica
romanului se extinde (prin vocea foștilor elevi) și asupra familiilor lor și chiar a orașului muncitoresc.
Tăieri în alb devine, astfel, un metaroman, nu doar polifonic, dar și politematic, cu un evantai de
problematici, motive și semnificații, chestiuni vizând inclusiv aspecte care țin de estetica romanului.
Un motiv literar – pentru exemplificare doar – e cel cromatic, în cenușiul orașului sufocat de
furnale și „mirosind urât” (devenit un cenușiu al
societății întregi) dominând albul, care revine
obsedant (albul de spital, al halatelor medicilor și
viitoarelor asistente, sugerând în același timp
inocența și puritatea sufletească a adolescenței),
amintirile fostelor eleve înscriindu-se sub
semnul acestei (non)culori.
Astfel, din punct de vedere literar, cartea
lui Petre Mihai e o provocare. Fostele absolvente
(unele olimpice la limba română), devenite
asistente și medici, uimesc în discuțiile lor prin
cunoștințele despre roman, comparabile cu ale
unor licențiate în filologie. De altfel, întreaga
atmosferă a romanului se înscrie sub semnul
orelor de limbă și literatură română, dovadă a
profesionalismului și măiestriei pedagogice a
profesorului Pavel, catalogat de elevi cel mai rău,
dar și cel mai bun profesor. Faptul că în persoana
acestuia îl identificăm pe autor aduce romanului
un plus de credibilitate: naratorul vorbește despre
lucrările sale de specialitate, de lingvistică și
toponimie urbană, despre experiența sa
profesională sau despre motivele care l-au
determinat să devină scriitor, titlurile în discuție
aparținând lui Petre Mihai, adică autorului.
O poveste în ramă, așadar, sau, mai exact,
o sumedenie de povești în ramă, prin excelență
experiențiale, în această incitantă și ambițioasă
încercare de a imortaliza pagini din viața unei
școli, din viața elevilor și profesorilor unui liceu
de prestigiu. Autorul va urmări de îndeaproape procesul nașterii romanului pe care îl construiesc cele
cinci tinere, minți sclipitoare, suflete sensibile, având voință și credință că fac un lucru bun, că-și
înscriu gestul „în aria frumosului atât de rar în zilele noastre”. Pregătirea din liceu le vine în ajutor și, cu
toată oralitatea și nota colocvială a discuțiilor despre materialele propuse, răzbate profesionalismul, pe
parcurs renunțând chiar la sprijinul unor „specialiști” externi ca acea prozatoare din Timișoara
(Petruța), care oricum nu avea timp pentru ele, sau scriitorul George Ion din Valea Jiului, care refuza

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 32