Page 99 - vl_53

Cum vorbim? Cum scriem?

să pună-mpreună de-aici înainte [...] cu-o rudă [...] se-apropiară şi-aşteptară [...] pe-ascuns [...].”
(Aurel Petrescu, Neamul Basarabilor, Editura Cartea Românească, 1984, p. 128)
Uneori rezultă inestetice împerecheri de cuvinte: „Adesea-alunecau [...] era iertat dacă-o
fecioară-i lua de bărbat [...].” (Idem, ibidem, p. 148)
Scrierea în maniera pe care o semnalăm mai jos dă naştere şi unor erori de ordin gramatical:
„[...] de-ndemna pe credincioşi să treacă-n faptă cuvântul domnului de-aici şi-Aceluia de
Sus.”
(Idem, ibidem, p. 51)
Corect ar fi fost să se scrie: şi al Aceluia de Sus, dar autorul, în intenţia sa de a oraliza enunţul,
omite articolul genitival cerut de coordonarea celor două substantive cu funcţie de atribute pe lângă
vocabula cuvântul.
În unele situaţii, utilizarea în mod abuziv a cratimei, sub forma şablonului ortografic, dă naştere
la adevăraţi monştri lexicali: „Nu uitaţi că, făcând dragoste, deveniţi mult mai permeabili pentru
absolut orice fel de transferuri (energo-bio-psiho-cito-eco-socio-geo-politic).” („Opinia
studenţească”, 1992, nr. 10, aprilie, p. 11)
Nota de pedanterie ortografică pe care o degajă şirul continuu de elemente de compunere
legate prin cratimă este evidentă şi ea, căci autorul întrebuinţează semnul ortografic în mod ostentativ
mai mult pentru a etala cunoştinţele sale în diferite domenii decât pentru a reda complexitatea
fenomenului abordat. Ar fi putut apela la o formă sau formaţie lexicală care să concretizeze succint
acest aspect.
O scriere excentrică, cu efecte de urâţire a textului până la ambiguizarea totală a mesajului, pare
să se manifeste prin anularea funcţiei demarcative a blancului (pauzei albe). Trebuie să nu devină un
şablon, deoarece această scriere continuă necesită un enorm şi inutil efort pentru decodificarea
sensurilor cuprinse în înşiruirea de cuvinte sudate fără rost.
Iată aplicarea scrierii excentrice în textul reprodus mai jos: „Raportându-ne la «cealaltă
ogradă», la fel ne-am putea pune întrebarea şi noi: este oare o întâmplare căderea
vechiuluitotalitarului-odio-suluisinistrului regim în timpul mandatului preşedintelui Bush?”
(Scrisoare către Perestroika, în „Contrast”, 1990, anul I, nr. 30, 18-24 octombrie, p. 7)
Intenţia autorului, dacă
aceasta ar fi fost, de a reda prin
scrierea sudată a unor noţiuni
unice (vechi, totalitar, odios,
sinistru) ideea cosubstanţialităţii
lor în comunism, nu se realizează,
întrucât operaţia de desprindere
din secvenţa lingvistică a acestora
se face cu mare greutate şi efortul
determină apariţia unui sentiment
de respingere a lecturii unui
asemenea text.

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 97