Page 99 - vl_53
P. 99

Cum vorbim? Cum scriem?




       să pună-mpreună de-aici înainte [...] cu-o rudă [...] se-apropiară şi-aşteptară [...] pe-ascuns [...].”
       (Aurel Petrescu, Neamul Basarabilor, Editura Cartea Românească, 1984, p. 128)
             Uneori rezultă inestetice împerecheri de cuvinte: „Adesea-alunecau [...] era iertat dacă-o
       fecioară-i lua de bărbat [...].” (Idem, ibidem, p. 148)
             Scrierea în maniera pe care o semnalăm mai jos dă naştere şi unor erori de ordin gramatical:
              „[...] de-ndemna pe credincioşi să treacă-n faptă  cuvântul domnului de-aici şi-Aceluia de
       Sus.”
       (Idem, ibidem, p. 51)
             Corect ar fi fost să se scrie: şi al Aceluia de Sus, dar autorul, în intenţia sa de a oraliza enunţul,
       omite articolul genitival cerut de coordonarea celor două substantive cu funcţie de atribute pe lângă
       vocabula cuvântul.
             În unele situaţii, utilizarea în mod abuziv a cratimei, sub forma şablonului ortografic, dă naştere
       la adevăraţi monştri lexicali: „Nu uitaţi că, făcând dragoste, deveniţi mult mai permeabili pentru
       absolut  orice  fel  de  transferuri  (energo-bio-psiho-cito-eco-socio-geo-politic).”  („Opinia
       studenţească”, 1992, nr. 10, aprilie, p. 11)
             Nota de pedanterie ortografică pe care o degajă şirul continuu de elemente de compunere
       legate prin cratimă este evidentă şi ea, căci autorul întrebuinţează semnul ortografic în mod ostentativ
       mai  mult  pentru  a  etala  cunoştinţele  sale  în  diferite  domenii  decât  pentru  a  reda  complexitatea
       fenomenului abordat. Ar fi putut apela la o formă sau formaţie lexicală care să concretizeze succint
       acest aspect.
             O scriere excentrică, cu efecte de urâţire a textului până la ambiguizarea totală a mesajului, pare
       să se manifeste prin anularea funcţiei demarcative a blancului (pauzei albe). Trebuie să nu devină un
       şablon,  deoarece  această  scriere  continuă  necesită  un  enorm  şi  inutil  efort  pentru  decodificarea
       sensurilor cuprinse în înşiruirea de cuvinte sudate fără rost.
            Iată  aplicarea  scrierii  excentrice  în  textul  reprodus  mai  jos:  „Raportându-ne  la  «cealaltă
       ogradă»,  la  fel  ne-am  putea  pune  întrebarea  şi  noi:  este  oare  o  întâmplare  căderea
       vechiuluitotalitarului-odio-suluisinistrului  regim  în  timpul  mandatului  preşedintelui  Bush?”
       (Scrisoare către Perestroika, în „Contrast”, 1990, anul I, nr. 30, 18-24 octombrie, p. 7)
             Intenţia  autorului,  dacă
       aceasta ar fi fost, de a reda prin
       scrierea  sudată  a  unor  noţiuni
       unice  (vechi,  totalitar,  odios,
       sinistru) ideea cosubstanţialităţii
       lor în comunism, nu se realizează,
       întrucât  operaţia  de  desprindere
       din secvenţa lingvistică a acestora
       se face cu mare greutate şi efortul
       determină apariţia unui sentiment
       de  respingere  a  lecturii  unui
       asemenea text.





       Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019                                                        97
   94   95   96   97   98   99   100   101   102   103   104