Page 96 - vl_53

Cum vorbim? Cum scriem?

exemplul citat de o simplă eroare tipografică sau de altă natură, prezentăm din acelaşi text şi alte câteva
enunţuri de acest gen:
„În-spaţierea înseamnă [...]”;
„[...] întinderea reală ce se reali-zează [...]”;
„[...] temeiul pe care va în-temeia la nesfârşit [...].”
Putem folosi silabaţia ca modalitate ortografică, dar numai atunci când aceasta are o justificare
semantică, obţinându-se unităţi cu autonomie lexicală şi gramaticală, părţile racordându-se cu întregul
într-o dialectică cu efecte sporite de înţeles şi informaţie.
În câteva cazuri separarea ocazională a cuvintelor în secvenţe lingvistice creează confuzie sau,
pur şi simplu, nu spune nimic.
Eroarea este surprinsă în enunţul următor: „[...] Indivizii se împlinesc extatic (a se lua cuvântul
în accepţia sa elină stricto sensu, de ieşire din sine)... Iubita [...] reprezintă un ideal eterat spre care
tinde [...]. Totuşi acest ideal se împlineşte în [...] ec-staza nupţială [...] Iubirea invocată [...] este una
de tip păgân [...].” („Familia”, 1987, nr. 11, noiembrie, p.6 )
Extaz în limba română este substantiv neutru şi înseamnă stare emoţională de exaltare, care se
naşte din contemplarea aprofundată a unor lucruri extraordinare într-o stare de admiraţie. Mai
înseamnă, de asemenea, admiraţie neţărmurită, adoraţie (pluralul – extaze din francezul extaze, cf. gr.
ecstasis – încântare, ieşire din sine, subliniază autorul textului analizat. În greceşte stasis înseamnă
reţinere, oprire, de la care francezii îl au pe stase, iar noi, în limba română, pe -stază, care este un
element final de compunere savantă însemnând încetare, oprire, stagnare). În altă parte întâlnim:
„Iată (i)storia unui film.” („Cinema”, 1987, nr. 8, august, p. 21)
Dacă citim: Iată istoria unui film putem înţelege iată povestea unui film, adică modul în care s-a
realizat sau chiar subiectul acestuia, vocabula în limba română având şi accepţiuni care se pot realiza în
contextul dat. Dacă vom citi însă: Iată storia unui film, nu facem decât să ciuntim un cuvânt, căci
autorul s-a gândit eventual la story, împrumutat recent din engleză, dar care este substantiv de genul
neutru, având la singular forma de substantiv masculin: „[...] propunând un alt story[...]; [...] story-ul
devine antrenant [...]” (După DCR, 1982, p. 457). Deci putem spune: o istorie sau un story şi suntem
înţeleşi altfel.
O altă situaţie: „[...] A reuşit să alcătuiască un nou soi de film problematic. Cumva în
prelungirea imediată a furioşilor britanici, dar în alt context socio-cultural: nu prea «frumos» la
prima vedere, punând accentul pe demi(s)tificarea structurilor cotidianului, a forţei lui «malefice»
asupra condiţiei omului de rând. (Ibidem, nr.7, iulie p. 21)
Demistificare este acţiunea de a demistifica şi rezultatul ei. Cuvântul s-a format de la acest verb
care înseamnă a înlătura o mistificare, eroare, minciună. Dacă citim însă numai demitificare, nu se
înţelege de unde s-a format acest cuvânt. Probabil a vrut să se spună demitizare, adică acţiunea de a
demitiza şi rezultatul ei, de a înlătura un mit, o aureolă. După cum observăm, vocabula nu are în corpul
ei fonetic secvenţa lingvistică ficare. Atunci de unde noua formă?
Aşadar, să facem distincţia necesară între complicarea inutilă a scrierii şi folosirea cu pricepere
a acesteia.
Alte exemple: „Pe culoare, ucigaşi-ticăloşi, paznici-ticăloşi, înarmaţi până-n dinţi se
hârjonesc cu frumoase surori de caritate.” („Almanahul literar”, 1986, p. 231)
În sintagma „ucigaşi-ticăloşi”, alipirea este aberantă din toate punctele de vedere (Pleonasm

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 94