Page 10 - vl_55-
P. 10

Aniversari, comemorari, evenimente
                                                         ,
                                   ,

          salveze  şcoala  de  la  desfiinţare,  pe  de-o  parte
          atrăgându-şi susţinerea comunităţii germane din oraş,
          pe de altă parte printr-o insistentă politică de dialog cu
          forurile politice şi administrative (ministeriale) de la
          Bucureşti, unde reuşeşte să atragă şi sprijinul ziarului
          Neuer  Weg,  care  s-a  dedicat  total  cauzei  salvării
          învăţământului în limba maternă. Ajunge să facă o
          adevărată navetă între Orăştie şi Bucureşti. Alături de
          colegii  săi  şi  cu  sprijinul  comunităţii  germane
          orăştiene,  pentru  a  preîntâmpina  pericolul  scăderii
         numărului  de  elevi,  fapt  ce  ar  fi  dus  la  închiderea
         şcolii,  construiesc  un  internat,  unde  se  vor  găzdui
         copii  din  familii  sărace  de  şvabi  din  judeţul  Satu
         Mare.  Şvabii  de  aici  erau  în  pericol  de  a  fi
         maghiarizaţi. Susţinierea ziarului de limbă germană a
         obţinut-o  şi  printr-o  strategie  de  cointeresare,
         promovând publicaţia şi atrăgând în favoarea acesteia
         mai  multe  abonamente,  dar  şi  furnizând  ştiri,
         informaţii, articole ca ziarist voluntar.
                 Comunitatea  germană  din  Orăştie  a  fost
         mobilizată  printr-o  serie  de  conferinţe,  foarte  bine
         gândite din punctul de vedere al conţinutului - pentru
         a nu stârni suspiciunea autorităţilor comuniste - pe
         tema generică Istoria saşilor şi renaşterea repetată a naţiunii prin efort propriu. Apelând la
         conştiinţa etnică, comunitatea a reacţionat solidar, contribuind la construirea internatului şi la
         susţinerea şcolii.
                 Tot în această idee, conform documentelor, în iarna deosebit de grea 1953 -1954, a fost
         singurul director care a avut asigurat combustibilul, ba mai mult, a putut să ofere ajutor și altei
         școli.
                 Ca director de şcoală, pus în situaţia de a nu avea manuale în limba germană pentru
         materiile din programă, a capacitat colegii şi au multiplicat sub forma rezumatelor traduse
         manualele în limba română.
                 Pentru performanţele sale, pentru pregătirea pe care o avea, pentru faptul că era dedicat
         trup și suflet problemelor şcolare, a fost desemnat metodist, încă din anul şcolar 1953 - 1954,
         pentru şcolile germane.
                 Dată fiind lipsa de spaţiu, şcoala germană va fi preluată de Liceul „Aurel Vlaicu”,
         devenind în fapt parte a acestei instituţii, ca linie de studiu în limba germană. Pierzându-şi
         postul, Francisc Remmel se transferă la Hunedoara, la Şcoala germană de aici, ce funcţiona ca
         secţie pe lângă Şcoala Medie Mixtă  OM (cartierul numit Oraşul Muncitoresc).
                 În anul 1964 i se face propunerea, de către Erich Wayand, redactorul-şef adjunct de la
         ziarul de limbă germană Neuer Weg, şi de către Michael Roth, responsabilul regional pentru
         corespondenţi, să intre în redacţia acestui cotidian. Acceptă pentru o perioadă de probă de un an,
         apoi solicită încă un an de acomodare, nefiind convins că va putea face faţă cerinţelor noului
         post,  dar  mai  ales  temându-se  că  „originile  nesănătoase”  -  provenea  dintr-o  familie  de

         Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020                                              8
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15