Page 28 - vl_55-

Atelier de creatie
,

Revenit acasă, cu diploma de avocat în buzunar, abia îşi începuse cariera în baroul de pe
lângă tribunalul din oraş că a fost numit primarul oraşului Brad. Iar din 1949 a devenit secretar
al Comitetului Provizoriu al Plăşii Brad. După ce i s-au impus diferite funcţii, şi toate cu un
salariu foarte mic , abia în 1956 şi-a reluat activitatea de avocat pledant la Colegiul Regional de
avocaţi, fiind numit şi directorul baroului din Brad.
A fost şi profesor, a predat economie politică şi bazele cunoştinţelor politice în diferite forme de
învăţământ din Brad. Pentru activitatea sa bogată tatăl meu a fost distins cu medaliile:
Eliberarea de sub jugul fascist, În cinstea încheierii colectivizării agriculturii, Medalia
jubiliară a XX-a aniversare a zilei armatei RPR şi Insigna de veteran de război.
Din perioada când a fost primar al Bradului, el a lăsat ceva bun în urmă. S-a ocupat de
construirea unei clădiri, Baia comunală, ce adăpostea un bazin de înot, o saună, duşuri şi
vestiare. A fost o realizare importantă pentru brădeni, fiindcă mergeam des să înotăm, copii şi
adulţi. Ne mândream cu acest bazin şi ştiu
că a rezistat mulţi ani în peisajul oraşului.
Aducându-le aminte brădenilor despre
contribuţia tatălui meu la dezvoltarea
oraşului, în 2006, cu ocazia Zilelor
Municipiului Brad, avocatul Ioan V. Vlad,
fost primar, a primit Diploma de Cetăţean
de onoare, post mortem.
În calitate de avocat, tatăl meu era
recunoscut ca un om drept. După ce asculta
pricina spusă de client, tata îi spunea dacă
are dreptate sau nu, iar pe unii îi sfătuia să nu
înceapă procesul pentru că nu au sorţi de
izbândă. Atunci aceştia angajau un alt
avocat. Tata era pasionat de meserie şi nu o
practica doar de dragul de a câştiga bani. Ca
dovadă este faptul că nu a avut economii,
atunci când ne-am mutat la Bucureşti în
1966.
Avea multe de povestit din
experienţele trăite ca avocat. Nu-mi
amintesc decât foarte puțin. Dar ţin minte
una dintre ele, spusă şi de mama, şi de tata.
În primii anii de avocatură, avea biroul de
consultaţii acasă, în sufragerie. Odată,
făcând curat, mama a găsit câteva perle pe
jos, pe covor. Nu erau ale ei. Ale cui să fie? Cum au ajuns pe covorul din sufragerie? Întrebări,
mici bănuieli... Când a venit acasă de la barou, mama i-a povestit despre perlele găsite pe jos. S-a
gândit tata şi apoi a găsit explicaţia.
Într-o zi stătea de vorbă cu o doamnă care venise pentru divorţ. La un moment dat, a
intrat val vârtej soţul, furios şi violent, a vrut să o lovească, i-a rupt colierul, iar perlele s-au
împrăştiat pe jos. Le-au adunat ei dar câteva tot au mai rămas. Aceasta e povestea perlelor din

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 26