Page 23 - 1909-23

Nrul 23, 1909. LUCEAFĂRUL 539
în vestitul Glaspalast din Miinchen. Întâmplarea a Uitaţi-vă la ei!
vrut să o vedem şi noi. Artiştii în viea{ă ai tuturor Acesta nici nu ştie vorbi unei femei!
popoarelor din Europa şi-au expus cele mai frumoase Şi slutul cela crede că face el de mine?
creaţiuni ale geniului lor. Numai Românii, Grecii şi Şi toţi aveau cusururi
Sârbii au lipsit dela această frumoasă manifestatiune Căci fetele ’ncrezute aşa au fost de-apururi,
artistică. Până şi vecinii noştri din peninsula balcanică, Cum ştiţi: nici cu prăjina să nu le-ajungi la nas.
Bulgarii şi Turcii, la cari ne uităm cam peste umăr, Astfel că după toate partidele de seamă,
când e’vorbă de cultură, îşi aveau odăile lor. Chiar Veni ’n sfârşit şi rândul ciurucului rămas.
şi Rutenii din Galiţia aveau câteva tablouri în şalele Dar ea, râdeâ într’una. „Zău, că-s prea bună eu,
internaţionale. Două din aceste tablouri, „In der Lu- Să-i mai primesc în casă, când nimenea nu-i chiamă!
culen-Kirche" de Wladyslaw Jarocki din Cracovia şi Cred dânşii că, pe semne, mi s’a urât ca fată?
„Auf in die So!onynăn“ de Kasimir Sichulski din Lem- Dar, slavă ţie Doamne, că dorm în patul meu
berg, reprezentau scene din vieaţa ţăranilor Ruteni, Destul de bine noaptea, şi singură culcată".
foarte asemănători cu ţăranii noştri, ca port. Când am Şi se umflă in pene fetiţa cea drăguţă;
zărit tablourile din depărtare mi-a tresăltat inima de Dar vârsta, vai, nu cruţă:
bucurie la vederea porturilor. Credeam că sunt ţărani Adio, curtezani!
români zugrăviţi de-un artist de al nostru. Şi m’a Neliniştiţi trecură aşa vre-o doi-trei ani,
cuprins o jale, când am constatat că sunt Ruteni. Ne-au Şi-apoi veni’ntristarea: simţeâ cum se desface
luat şi ăştia înainte! De ea pe ’ncet şi râsul şi jocul şi amorul,
Ştiţi prin ce eră reprezentat neamul românesc la Cum farmecu-şi ia sborul
această expoziţie universală? Printr’un tablou al lui Şi ’ncepe-a nu mai place.
Moricz Goth din Budapesta, care a expus o „Ru- Pe urmă, sulimanuri. Cercă însă ’nzadar
rnănische Băuerin", care erâ destul de prost făcută. Să păcălească timpul, acest ascuns tâlhar.
Când amŢvăzut şi asta, jalea de mai înainte s’a pre­ O casă ruinată
făcut în "durere şi ruşine. Am ajuns să ne zugră­ O mai lipeşte şi ţine: de ce, ah, nu-s mijloace
vească ţăranii, Moriczii din Budapesta şi ei să ni-i Să ’ntinereşti şi-o faţă de sbârcituri brăzdată!
arete lumii. Nu ştim ce face statul român, ce face Nu mai vorbeâ frumoasa acum ca altădată,
societatea „Tinerimii artistice" din Bucureşti, de scapă Că-i tot spunea oglinda: „Ia-ţi repede-un bărbat!"
astfel de prilejuri pentru a arăta celorlalte neamuri Precum şi-un dor într’ânsa îi da într’una ghes,
ce avem şi ce putem în artă!? Dupăce ai vizitat o Căci cât de năzuroasă, femeia-i tot femeie;
asemenea expoziţie şi vezi că neamul tău nu stă ală­ Şi-aşa frumoasa noastră, dupăce an cu a i
turi de celelalte, fie chiar şi într’un colţ cât de modest, A tot stat la tocmeală mereu şi-a tot ales,
te cuprinde o ruşine că eşti Român, că faci parte A fost prea fericită, când s’a aflat s’o iee
dintr’un popor atât de... nu ştiu cum să-i zic. La urmă-un bădăran. *
Şi-apoi să ne mai mirăm că străinătatea nu ne
bagă în seamă, că ne dispreţueşte chiar, ca pe-un Reviste şi ziare. „Neamul Românesc" din
neam incapabil de a luâ parte activă la evoluţia cul­ 11 Oct. a. c. Din cuvântarea d-lui N. lorga ţinută în
turală a omenirii. * ziua de 4 Octomvrie, la Ateneul Român din Bucureşti
Calendarul „Minervei". Se prezintă în cele mai din prilejul comemorării lui Şaguna:
bune condiţiuni. Prin materialul literar bogat dela cei „D-lor, un om poate înlocui un popor; el (Şaguna)
mai distinşi scriitori e un adevărat almanah literar. a dovedit-o. A venit însă vremea ca şi un popor să
Minunatele ilustraţii şi informaţiile despre evenimen­ înlocuiască un om. Omul acela nu mai e; datoria lui
tele acestui an ridică mult valoarea acestei publicaţii, şi-a făcut-o, şi cu cugetul liniştit a închis ochii săi;
care costă numai 1 leu 25 bani. Reproducem în corpul in ţărâna care ne va acoperi pe noi toţi s’a coborît
revistei poezia originală a d-lui Octavian Goga, iar trupul lui obosit; deasupra mormântului său nu mai
la acest loc traducerea d-lor D. Anghel şi Şt. O. losif flutură decât fumul curat de tămâie al pietăţii noastre.
din La Fontaine. Umbra lui se ridică astăzi fiindcă o voim noi; mâne
Fata-Mare. va dispărea, coborîndu-se unde-şi odihneşte oasele
O fată oarecare, cu nasul cam pe sus, eroul Bisericii noastre din Ardealul de odinioară. Dar
Credea că i se cade să iee un bărbat acei cari fac parte din această Biserică, trebue să se
Şi tinerel şi chipeş şi bun şi desgheţat, împărtăşească, ca de o sfântă împărtăşenie, de su­
Nici prea zuliar, nici rece; şi-afar’ de câte-am spus fletul care a fost în el. Şi dacă nu se vor împărtăşi
Vroiâ fetiţa noastră să aibă şi-avuţie cei mari, să se împărtăşească cei mici, să se împăr­
Şi rang, şi duh, — de toate. tăşească acest neam întreg până la ultimul preot de
Dar toate să le aibă pe lume, cine poate? sat, până la cel din urmă ţăran care din predica lui
Şi nu că n’a vrut soartea prielnică să-i fie, trebue să culeagă elementele trebuitoare pentru a
Căci au peţit-o oameni ce nu-s de lăpădat, purtâ lupta naţională fără de care oricine e un tră­
Dar n’a vroit frumoasa să-i iee de bărbat. dător. Şi, când această conştiinţă a marelui Şaguna
Cum? Eu? Să iau pe ăştia? Eu? Ce, nu vă e bine va cugetă din nou prin mii de minţi, va vorbi din
Să mi-i aduceţi mie? Vai, ăştia-s de luat nou prin mii de glasuri şi va puteâ chiemâ spre apă­