Page 20 - 1909-23

536 LOCEAFARUL Nrul 23, 1909.

inâneşti, pentrucă a fost naţionalist, ori a fost na­ ziţia noastră este exagerată şiamfiprea bucuroşi
ţionalist, pentrucă a fost partizan al acelor clase. să putem gândi la altceva".
E greu de răspuns. Un indiciu pentru ipoteza Am voi bucuroşi, dar nu putem, căci suntem de­
a doua ar fi faptul câ“ etc. Faptul are sens, dacă terminaţi de vechi impresii a gândi aşa, şi altfel n u.
este cu putinţă să admiţi despărţirea unei chestii clare D-1 G. lbrăileanu, care-şi are amintirile sale so­
în două „ipoteze - ' nelămurite. Ca şi cum Eminescu ar cialiste, nu poate altfel cu reacţionarii, d-1 G. Ibrăi-
fi fost, să zicem, întâiu ţăran, apoi ţăran român ori leanu nu s’a putut învinge pe sine şi in toată since­
întâiu cojocar, apoi cojocar (breslar) român, apoi ritatea sa devine, cum dovedesc pildele, nedrept.
scriitor naţional, etc. în conştiinţa sa Eminescu era, Să întoarcem foaia, să căutăm şi simpatiile auto­
ce şi în realitate a fost şi este prin duhul său: rului. Socialiştii deplâng, „ca şi Eminescu", mi­
un creator de naţiuni; el vedeâ in întregime şi zeria ţărănimii şi nimicirea meseriaşilor, şi în numele
vedea tot la fel in viitor, pentru viitor, naţional. lor se ridică contra formelor nouă. Tot programul
A-l scoborî de pe acest piedestal la rangul de spirit socialist este „ţărănist"; iar în privinţa limbii so­
„simplist" este o uitare de sine. cialiştii au fost şi in teorie, dar mai cu seamă In
A doua pildă. S’o luăm mai departe, de pe la practică, adevăraţi „ţărănişti", chiar provinciali in ex­
începutul cărţii, început istoric şi cam ciudat, etno- presii... Acesta-i un „arhi naţionalism linguistic şi
psihologic şi cam tot atât de ciudat. După d-1 G. literar", în care se exprimă adevărata „fire" a so­
lbrăileanu, Muntenia este voinţă şi sentiment, Moldova cialiştilor români. Doctrina îi siliâ, fireşte, să manifeste
mai cu seamă inteligenţă. Muntenia va avea deci o un oarecare internaţionalism, dar doctrina nu este
legiune de patruzecioptişti, iar Moldova spirite critice tire, ci doctrină: Paginele acestea: 198—199, nu sunt
şi literatori; Moldova n’a avut o clasă cu instincte tocmai armonice, iar pagina 200 duce disarmonia
revoluţionare; poate că Moldovenii sunt mai sceptici; chiar Ia culme, deoarece ne asigură că ori eşti naţio­
şi deosebirea „s’ar puteâ, poate, explică şi prin deo­ nalist ori internaţionalist, aceste „lucruri sunt organice",
sebirea elementelor etnice din care s’au format Mol­ „omul se naşte aşa". Te naşti deci democrat, te
dovenii şi Muntenii"; şi aici se adauge, după D Onciul, naşti naţionalist etc. Şi, prin urmare, dacă nu admitem
nota, că Dacii s’au retras... prin munţii despre Mol­ o disarmonie intre ideile dela paginele 198—199,
dova... Şi iată cum Dacii pot fi de vină că, după trebuie să admitem că „naşterea" socialiştilor români
1800 de ani, apare un Russo, un Cogălniceanu, seria i-a înzestrat „organic" cu putinţa de-a fi antitetici,
necontestabilă de critici moldoveni! Chestiunea are, cum adecă: şi naţionali şi internaţionali, în acelaş timp.
vedeţi, adâncime speculativă şi este destul de încur­ Dar nu, d-1 G. lbrăileanu nu-i atât de nelogic cum
cată, ca s’o lăsăm... tot încurcată. Moldovenii — deci — s’ar părea. D-sa este numai scriitor „determinat" de
nu sunt revoluţionari. Sunt reacţionari sau critici *). trecutul său, care pune aici o coloare simpatică.
Pe aceşti Moldoveni îi continuă dela o vreme d-1 Cine nu urmăreşte numai opera, cu gând să cu­
T. Maiorescu, un Ardelean născut la Craiova şi ajuns noască idei şi să se instruească obiectiv, cine caută
profesor in laşi. Ce este d-1 T. Maiorescu pentru d-1 în operă şi pe autor — căutare cu atât mai rafinată
G. lbrăileanu? Este „un mandarin, al păturii inte­ şi mai satisfăcătoare cu cât cetitorul este mai psiholog
lectuale", un „aristocrat al profesiunilor liberale", care — cine cântăreşte şi pe om, nu numai fapta lui, va
s’a alăturat, ca „mandarin", la duşmanii politici şi înţelege de ce afirm că părţile caracterizate mai sus
economici ai liberalilor (p. 166), care s’a pus in slujba sunt pentru mine cele mai interesante. Omul îmi place,
„intereselor boerimii ameninţate" (p. 169). Fondul po­ el simte ceva, el vrea ceva, este cineva, dar opera
litic al scrierii întunecă şi aici judecata criticului. critică, de ştiinţă nu trebuie să fie om, ci numai
„Dacii" Moldovei vor fi veseli... de această critică? operă, numai carte care vrea să trăiască.
Pildele ce-am expus sunt o dovadă de ceeace fi­ Din acest punct de vedere, al obiectivităţii, suntem
lozofii numesc determinism. mulţumiţi uneori, surprinşi alte dăţi. Şi din acest punct
De pildă să zicem cu un filozof popular: „Intr’o de vedere găsim inegalităţi.
bună zi amorul nostru propriu a fost jignit simţitor. Dovezi bune: Un capitol bine cumpănit este cel
Noi credem că am uitat şi asigurăm pe oricine cu despre Asachi, bine ca vedere generală, care-i atribue
deplină sinceritate, că am uitat. Dar întâlnirea cu în literatură un loc mai modest, decât alţi critici,
o persoană oarecare sau auzirea unui nume trezeşte d. e. d-1 N. Iorga. Caragiale este extras în formule
amintirile vechi; şi din nou simţim durerea psihică, clare, rămânând deschisă o chestie care nu-l priveşte
puternică şi suntem cuprinşi, poate ceasuri întregi, pe critic: a sincerităţii operei din care el şi-a extras
de gânduri triste, chiar şi când înţelegem că indispo- formulele. Acest fel de studii contribue efectiv la lă­
murirea însemnătăţii autorilor noştri şi se vor ceti
’) Totuşi, la p.66, constată şi autorul revoluţionari... cu folos.
moldoveni. Bucu reşti, 2/XI 1909. G. Bogdan-Duică.