Page 19 - 1909-23

Nrul 23, 1909. LUCEAFĂRUL 535

Nocturnă.
Visătoare peste munţi Tainic freamătă pe culmi Doina plânge dintre ulmi
Luna ’ncet răsare, Codru ’n blânde şoapte, Dureroasă, lină.
Stelele la tronul ei Printre flori şopteşte ’ncet Turturica ’n glas duios
Stau strălucitoare. Izvoraşu ’n noapte. Jalnică suspină...
Iar pe câmpul înflorit „Somn uşor iubite flori
Vântul rătăceşte, „Blânde lăcrămioare,
Şi cu vorbe blânde dulci „Vis curat cu fluturaşi
Florilor grăeşte: „Răsuri visătoare...
N. Dumbrăveanu.

Dări de seamă.
G. Ibrăileanu, „Spiritul critic in cultura româ­ mare: este vina că nu au voit să „stoarcă" din con­
nească“. stituţionalismul liberal tot ceeace el ar fi putut da
Pe temeiul acestei cărţi, menite să fie un prag de aceasta este o frază de predilecţie a d-lui G. Ibrăileanu.
trecere la universitate, d-1 G. Ibrăileanu ar putea can­ Traducându-o verde-rotnâneşte, fraza zice: Junimiştii
didă şi la un loc de... senator ori deputat liberal de trebuiau să fie liberali, liberalismul ar fi profitat de
laşi. Ar puteâ, pentrucă in fondul cărţii sunt idei... inteligenţa lor şi ar fi fost, prin aceasta, mai de folos
politice, care-1 recomandă şi pentru o astfel de dem­ ţării şi mai strălucit. Şi criticul se supără a posteriori
nitate, sunt chiar sentimente politice; şi pe lângă ele că junimiştii n’au fost ce el ar fi dorit să poată con­
mai este şi neputinţa de a le ţineâ în frâu, semnul stată azi că au fost...
oamenilor necesari luptelor politice. Moraliceşte Ce critică poate face un scriitor astfel supărat pe
s’ar zice „sinceritate", calitate rară intre noi, şi pentru trecut se poate vedeâ din cartea d-lui G. Ibrăileanu.
care autorul este de felicitat. Tendinţa îndreptăţită de-a privi pe oameni ca
Să nu creadă însă nimeni că voesc să fiu ironic. întregi, de-a căută o rădăcină comună sau asemă­
Nu sunt de loc. Mai ales pentrucă autorul n’ar merită nătoare pentru toate feţele bărbaţilor ţării, de a nu
aceasta; dar şi pentrucă nu voiesc să-mi zădărnicesc despărţi de ex. pe critic de parlamentar, pe poet de
intenţia dării de seamă ce-i fac şi care este: a arătă gazetar, pe gazetar de dramaturg, când el a fost şi
că ideile şi sentimentele politice au fost şi de astădată una şi alta, tendinţa aceasta îl face pe d-1 G. Ibrăi­
dăunătoare judecăţii literare. leanu să încerce — uneori înainte de vreme şi ’n lipsă
După d-1 G- Ibrăileanu, există în istoria României de izvoare neîndoioase — o reconstrucţie istorică-
un an nenorocit: 1866! Până la 1866 spiritul „novatar" literară până acum neîncercată la noi. Valoarea
şi cel „critic" merg la noi împreună, „într’o fericită încercării rămâne. Valoarea rezultatelor este dis­
sinteză", graţie concepţiilor lui M. Cogălniceanu. Pe cutabilă.
la 1866 se face o ruptură: Liberalii munteni rămân Că este discutabilă se poate vedeâ dintr’o pildă,
„novatari", junimiştii moldoveni îi critică, neagă. Acum două.
— în timpul în care şi această carte apare se pro­ întâia pildă: M. Eminescu. Este un „spirit sim­
duce un „fenomen îmbucurător", se „pare" că spiritul plist în chestiile sociale" (p. 186)1 Ce-o fi însemnând
critic se înfrăţeşte iarăşi cu cel de înnoire. Am aveâ aici vorba „simplist"? Probabil, naiv. Naivul Eminescu
dar o schemă a istoriei moderne: se sbuciumâ însă pentru „păstrarea naţionalităţii"
1848—1866: sinteză... simplist?! , pentru păstrarea claselor vechi, care
1866—1910: vrajbă . .. — explică d-1 G. Ibrăileanu — nu au a face — în
1910— : sinteză... adevăr?! — cu păstrarea naţionalităţii, pentru intere­
Cine vor fi autorii sintezei nouă? Odată ei sunt sele claselor de jos — simplist?! Se poate să te
nişte necunoscuţi cari vor pricepe nevoia criticei, dar superi atât de mult pe tonul „reacţionar" al lui
şi nevoia „construcţiei pe baza formelor nouă şi în Eminescu, încât să-i despărechezi idei şi sentimente
marginele lor" (p. 188); altădată (p. 267) sunt „cape­ atât de strâns legate unele de altele? Pentrucă ceti­
tele gânditoare de azi", fără nume insă. torul să fie avertizat că aceste împerecheri şi des-
Acesta este fondul larg politic, aceasta este pers­ perecheri sunt rezultatul unei gândiri mai subtile decât
pectiva în viitor. o admit lucrurile, d-1 G. Ibrăileanu scapă, la p. 180,
De aici se conchide astfel: Junimiştii care turbură o perlă de analiză, d-sa zice: Şi se pune întrebarea:
liniştea: binele sintezei, au intre anii 1866—1910 o vină „Fost-a Eminescu partizan al acelor clase vechi, ro-