Page 21 - 1909-23

Nrul 23, 1909 LUCEAFĂRUL 537

C r o n i c ă .
Teatrul Naţional. Bucureşti, 3/XI. 1909: „Corbii" cum a găsit portofoliul. Păcat că în naivitatea cinstei
lui H. Becque sunt o zugrăveală foarte posomorită a lui cad, spre sfârşit, câteva critice ale autorului, care
societăţii franceze, a o m u 1 u i. „Dacă s’ar cercetă bine, ţinea să marcheze adânc antiteza bogat-sărac. Comi­
nu s’ar găsi în Franţa nici 50 de averi de origine sarul — I. Livescu - şi Flora Tambour — d-na M. lo-
curată" - , zice undeva un personaj din piesă. „Corbii" naşcu — au fost tot atât de realişti, Lipsindu-le orice
sunt şi o construcţie isteaţă, care ştie să puie frapant element sufletesc şi delicat, ei rămân, fireşte de
în evidenţă egoismul „corbilor" ce se aruncă pe-o astădată, un simplu pervaz pentru figura calicului
avere rămasă fără apărători. Averea este a familiei care inspiră respect şi dă piesei singura lumină ce-o are.
Vigneron, care-i lipsită cu desăvârşire de amici, de Cu Moliere am râs; cu fantazia lui şireată am intrat
sfătuitori — lucru rar în lumea fabricanţilor, dar priin- binevoitori în situaţii în care nu credem; la replice!e-i
cios construcţiei autorului: Corbii lui, ca să fie pasi­ galice am simţit mulţămirea surprinderei; şi în sfârşit
bili, trebue să muşte dintr’un gen de oameni naivi, am binecuvântat omenirea că în trecutul ei a produs
căci altfel ar fi uşor de gonit. Vigneroniî aceştia îşi pe acest neîntrecut alcătuitor de glume ce vor în­
merită dramatic soarta. Dar „corbii" sunt scârboşi. veseli toate veacurile următoare. Dar — direcţia a
Maria, cea mai cuminte fată a lui Vigneron — actriţa, ţinut, se pare, să arete şi prin distribuirea rolurilor
d-na A. Sturza, i-a dat din mintea sa tocmai cât îi că gluma lui Moliăre nu este realitate. O mulţime de
trebuiâ — Maria are dreptate când îi spune bătrânului actori tineri şi actriţe tinere recitau, recitau fără nici
ei peţitor, „corbului" Teissier, fostul asociat al răpo­ o silinţă de-a păreâ că simt, ce tot ar fi putut
satului Vigneron, că este scârbos. Şi tocmai ea se va simţi, măcar pe-akcurea. Astfel Cleante ar fi putut să
umili, în mizerie, să fie nevasta lui: mizeria înfrânge fie Valeriu, Eliza Mariană sau vice-versa, fără ca
şi cea mai veritabilă cuminţenie. ludita, sora Măriei, privitorii să aibă vre-o îndoeală că n’ar fi fost bine
ar dă lecţii de muzică, dar fostul ei profesor de mu­ şi aşa. După gazete, Brezeanu, sgârcitul Harpagon,
zică, „corbul" Merckens, altfel un imbecil, îi spune eră să fie strălucit: a şi fost odată, în scena în
acum că nu crede în talentul şi reuşita ei şi-i dă care-şi plânge desperat, revoltat şi totuşi liric co­
sfatul de-a rămânea în mizerie. G. de Saint-Genis, moara furată. Dar, ca să nu mai întârziem cu vorba,
logodnicul Blanchei, o părăseşte îndatăce mama lui în ce limbă „Bob de ovăz" poate fi un nume, fie şi
s’a convins- că nu mai are zestrea tocmită. Iar Teissier de... servitor? Oricum, în ciuda d-lor Mihăescu, Ata-
şi notarul Bourdon sunt „corbii" cei mai activi, nu nescu etc. am urmărit pe — Moliere şi direcţia merită
numai foşti „buni" amici ai răposatului Vigneron. recunoştinţa celor ce pot înţelege şi iubi gloriile
Teissier pune ghiara şi pe Maria... Mama şi surorile omenimei. G. B. D.
ei vor avea acum unde să trăiască, dar ea va fi o ♦
soţie, pe care ruşinea o va roade la inimă. O sută cincizeci de ani dela naşterea lui Schiller.
Becque a dus un traiu greu şi simplu când n’a mai în anul 1905 se împlinea un veac dela moartea ma­
fost greu. Piesa lui arată ce însemnă pentru el banul, relui poet Schiller. Din acel prilej închinasem şi noi
avuţia: un mijloc de corupţie a bietului suflet ome­ un număr întreg acestui geniu german. Colaboratorul
nesc. Dovada este atât de plastică, încât te prinde nostrujd-1 Bogdan-Duică, ne-a scris atunci un interesant
iute şi te emoţionează puternic. Admiţi mai ales câteva articol despre „Schiller la Români" în care ne arătă
scene — de ex. Blanche şi Maria, care n’o poate apără cum şi când s’au jucat pentru întâia dată piese de-ale
pe aceea de accesul nervos ce-i va prăpădi tinereţa, — lui Schiller în România (în teatrul german din Bucu­
ţi se umezesc ochii şi ieşi din teatru deprimat: Nu reşti, sprijinit de fiica lui Vodă Caragea, Domniţa Ralu,
s’ar puteâ să se stârpească cu foc şi sabie acest gen despre care aşa de frumos vorbeşte Bucura Dumbravă
de oameni — „corbi"? Arta lui Becque te-aruncă în în „Haiducul"), şi insistă asupra primilor traducători...
meditaţii etice, cari nu sunt de repudiat. în acelaş număr publicam între altele şi nişte duioase
După „Corbii" cari desgolesc cu cruzime anato­ „Amintiri" ale poetei Maria Cunţan, amintiri din cari
mică sufletele pline de foamea aurului, veni „Avarul" se poate vedeâ ce înrâurire puternică aveâ asupra
lui Molifere, care râde de aceste suflete, şi „Portofo- autoarei, încă din copilărie, literatura germană.
1 i u 1“ lui O. Mirbeau, care le caută într’o sferă ce se Anul acesta s’au împlinit, la 10 Noemvrie stil nou,
pretinde in toată lumea curată, dar este numai ome­ 150 de ani dela naşterea lui Frederic Schiller, ani­
nească şi ea: în poliţie... Se pare că în adevăr di­ versare pe care germanii din toate unghiurile au săr­
recţia teatrului ţine să propage „moravuri" băneşti bătorit-o cu strălucire. Şi noi luăm parte Ia această
demne de... manualele de etică. sărbătoare care de fapt nu e numai a poporului german,
„Portofoliul" aduce unui comisar desfrânat şi pp- ci a tuturor neamurilor civilizate şi ne pare bine că
liţist-tipicar 10.000 de lei găsiţi de un sărac, care în putem vesti pe cetitorii noştri că tocmai din acest
ziua aceea n’a mâncat nimic, care-i rupt de oboseală, prilej şi ca un prinos de admirare, d-şoara Maria
dar tot se abate din drum pentru a depune la comi­ Cunţan, poeta delicată şi de noi toţi atât de iubită
sariat portofoliul găsit în cale. N. Soreanu (calicul a tălmăcit într’o frumoasă limbă românească drama
Guenille) a povestit admirabil de adevărat şi naiv romantică a lui Fr. Schiller „Fecioara dela