Page 5 - 1909-23
P. 5
Nrul 23, 1909. LUCEAFĂRUL 521
...„Aşadar, iubiţii mei, un lucru mai am sâ vă pe câtă vreme noi păşim pe urma unei raze
spun, şi anume: drept semn al cărţilor noastre de lumină, potrivnicii noştri şi-au luat ca
de alegător, drept semn al biruinţei noastre, semn al lor C r u c e a ! Crucea, — semnul ce
am ales S t e a u a . Cu ea să ţineţi, cu Steaua se pune pe casele de vânzare, de vânzare
cea bună care veghează mereu, strălucitoare, ca şi sufletul lor. Crucea, — semnul cu care
de-asupra partidului nostru; cu Steaua să se înfierează spatele celor nemernici. Crucea,
ţineţi, căci fiecare dintre noi, o ştiţi, avem — Crucea Roşie care acopere pe cei istoviţi
câte o stea, care ne adumbreşte din înalt cu şi răniţi în lupte; Crucea, semnul care amin
raza ei cea norocoasă; cu Steaua să ţineţi, teşte de tăcerea şi muţenia cimitirelor! Pune-
căci atunci când dânsa apare cerul rămâne ţi-le dar Cruce, şi lăsaţi-i“.
senin, norii se duc. De Steaua noastră să vă Cu mâna întinsă, cu privirea grozavă, conul
călăuziţi dar, fraţilor, cum Magii s’au călăuzit Tase încheiă cu glas răsunător:
de Steaua tainică ce i-a dus la ieslele în „Morţii cu morţii, domnilor, viii cu viii!“
care se născuse Mântuitorul! Şi nu uitaţi, că Cm. Gârleanu.
S o n e t .
Ca două părăiaşe ce s’arată N’am plâns nici eu, nici tu... ţi-aduci aminte!
Şi-ajung întâmplător să se ’mpreune, Ne-au fermecat şi ne-au atras spre ele
Aşa ne-am întâlnit în zile bune, Tot alte zări de-atunci, pe fiecare...
Să ne deschidem cale neumblată.
Am fost ursiţi aşa... deci, înainte!
Dar într’o zi şi nu e o minune — In drum ne vor zâmbi tot alte stele,
Ne-am despărţit pe-o zi înourată, Şi, poate... ne vom revedeâ... în mare!
Cum se desparte râul câteodată, Z. Bârsan.
Ca ’n veci de veci să nu se mai adune.
S o n e t .
Mă scaldă noaptea ’n apa-i de hodină, Pe lună doar mă regăsesc eu iară...
Şi ’n zori, ca din botez, mă scol curat, Un răsfăţat al nopţilor de vară,
Şi bun ca un copil nevinovat, Un Dumnezeu din zare până ’n zare...
Pornesc suişul vesel de lumină.
Şi-atunci vă văd venind ca nişte hoţi,
Dar voi cu sufletul înourat, Târându-vă păcatul spre iertare...
Mă ’nlănţuiţi în hora-vă meschină... Şi de pe tronul meu vă iert pe toţi!
Şi cine poate să-mi găsească vină,
Z. Bârsan.
Că mă trezesc un rău şi-un ne’mpăcat?
1