Page 10 - 1909-23

W

526 LDCEAFlRFL NrnI 23, 1909.

an şi jumătate în braţe. Mirată s’a uitat în­ strângându-şi pumnişorii galbeni deasupra
trebător la mine, şi nici asigurările mele că stomacului şi scrâşnind din dinţi.
venisem să-i văd războiul, nici zâmbetul meu îl trimisei pe Năică cu poruncă să pună
binevoitor n’a scos-o din nedumerire. caii la trăsură, şi am alergat acasă, în odaia
— O fi făcut ceva rău, băiatul, pe acolo? tatii. Tremuram şi aveam ochii plini de la­
— N’a făcut nici un rău. crimi. Tata se ridică speriat dela masa lui
— De, eu am zis că-i prea mic, crud, ce de scris.
ştie el? Da’ logofătul ziceâ să cureţe nişte — Ce s’a întâmplat?
buruieni şi tată-său aud că l-a învoit cu anu’. L-am rugat să scrie câteva cuvinte doc­
— Năică e băiat cuminte. torului plăşii să vină numai decât cu trăsura
Abia acum se arătă pe faţa femeii, o irţişcare noastră să vadă un copil bolnav.
ce semânâ a zâmbet. Şi eră tânără, frumoasă, — Ce copil?
dar de o seriozitate înfricoşată. Şi cei patru — Fratele lui Năică! îngânai, şi la privirea
copilaşi din jurul ei mă priviau tot aşa de scrutătoare a tatii am simţit că sângele îmi
serioşi. Doar cel mic râdea într’una şi căuta năvăleşte în faţă.
cu mânuşiţele-i albe să-mi desprindă funda Poate că el îmi făcea o vină din afecţiunea
roşie din păr. mea pentru copiii ţăranilor. Dar nu-mi făcu
Dacă n'aşi fi intrat în casa asta, niciodată nici o mustrare. îşi reluă cu linişte gazeta
n’aşi fi avut idee măcar de vieaţa intimă scăpată din mână.
familiară a oamenilor ăstora. Şi poate cu — Scrie-i tu, îmi respunse.
totul altfel s’ar fi trecut şi vieaţa mea. Dar — Eu? dar nici nu ştiu cum îl chiamă.
am învăţat să-i iubesc şi, dacă nu m’aşi fi Tata îşi lăsă din nou gazeta cu oareşcare
temut să nu supăr pe tata, toată ziua aş fi necaz ascuns şi îşi scotoci portmoneul.
stat cu Stanca să-i fac ţevi, să-i ţin în braţe — Uite aci e.
copilul drăguţ, până când ea ţeseâ sau cosea îmi întinse o carte de vizită: Doctor Sorin
râuri pe pânza cea subţire. Poenaru, medicul Plăşei Bucov.
Dar într’o zi Năică veni de acasă, galben, Sunt nume cari se leagă şi se întipăresc
cu ochii roşii de plâns. aşa deodată în mintea noastră.
— Ce-i Năică?
Moare copilu’ nostru... IV.
într’o clipă am fost în fundul grădinii şi Până când să aud uruitul trăsurii întor-
la vecinii noştri. cându-se, mi-am repetat de nenumărate ori
Cel mic se svârcoleâ pe pat, în dureri. numele acesta: Sorin Poenaru. Oare o fi în
Dupăcum ţinea pumnii strânşi şi scrâşniă stare să ne scape copilul?
din dinţi, galben, cu ochii întorşi, arşi de Şi de ce tremuram aşa cu tot sufletul cu­
friguri, am văzut că primejdia e mare. prins de grija asta? Ştiam doar că la ţară
— Un doctor! mi-a fost primul cuvânt. mor copiii aşa de des şi vedeam că părinţii
Mai multe femei erau adunate în jurul s’au şi împăcat cu moartea lui. O superstiţie...
patului, unele bocindu-se, altele dând sfaturi. Credeam că e de rău augur pentru dragostea
O bătrână ţineâ gata luminarea. La strigătul mea de copii, fiindcă mititelul acesta fusese
meu nimeni nu răspunde. cel dintâi pe care-l ţinusem în braţe. De ce
L-aţi arătat la un doctor? nu rn’au chemat ei îndată la îmbolnăvirea lui ?
— De unde? Ce să-i facă doctorul? De ce mă priviau şi acum aşa de rece, cu
— A fost mă-sa cu el în deal, la o femeie, neîncredere, ca şi când grija şi iubirea mea
a descântat, l-a tras. De geaba. Copilu’ moare. n’ar însemnă nimic pentru dânşii?
Bătrâna cu luminarea se înghesuiâ la căpătâi. Dar iată că veniâ mântuitorul. Un tânăr
Prinsei mânuţa fierbinte a copilului, îl slăbuţ, dar cu înfăţişarea bună şi blândă. Se
chemai pe nume mângâietor şi el se sili înclină înaintea mea rostind încet:
să-mi zâmbească iar, ca altădată. 0 clipă — Sorin Poenaru.
numai, şi aşa de trist! Apoi din nou se sgârcl, Şi ochii i se opriră în ochii mei. Niciodată