Page 6 - 1909-23
P. 6
522 LtJCEAFÂRtL S’rul 23, 1909.
Mireasă.
Irinei G. Lecca.
I. iubeşte, cum de ei nu-i e dor niciodată
Am urcat pe jos coasta. Caii osteniseră. de noi?
Duceau din greu povara trăsurei bătrâne, şi De unde ştii tu că nu-i e dor?
noi, fete tinere, sburdalnice, nerăbdătoare să - Dacă nu vine să ne vază...
ajungem mai curând sus la Mesteacăni, am Adeseori când erâ şi bunica de faţă, nu
luat-o pe poteca îngustă întinsă prin mijlocul numai că nu primeam răspuns la asemenea
izlazului ca o pânză albă peste un covor întrebări, dar mama se încruntă la mine şi-mi
înflorit în toate colorile. făcea semne să tac. Iar ochii bunicei înotau
Bucuria de a ne găsi deodată aşa singure, în lacrămi.
libere în mijlocul naturii, în aerul plin de Simţeam noi că aci trebuie să fie un mister,
mirezme, ne însufleţea, ne da aripi, şi ne-am ceva tare jalnic şi umilitor în acelaş timp
fi dus aşa până la făşia aurie ce se vedea pentru mătuşa Natalia, căci am auzit-o pe
la capătul covorului, peste codru, până sus mama oftând, când prietinele o întrebau de
la poalele albastre. sora ei.
Un şir de plopi înalţi ni s’au pus în cale, - îşi poartă rana ascunsă... Nu se tânguieşte,
la o cotitură a potecei. Şi în umbra lor, din dar o văd că moare de ruşine.
rariştea de mesteacăni, se zăreau ziduri albe Ruşine?! Niciodată n’am îndrăsnit să în
Casa mare boierească cu obloanele verzi, trebăm: ce greşală a putut să facă fiinţa
acoperite cu iederă, cu împrejmuirile şi aca asta despre care se vorbea cu evlavie ca de
returile ei. o sfântă. Cu atât mai vie creştea dorinţa de-a
Deodată ne pieri veselia. Şi cu cât ne o cunoaşte, în sfârşit.
apropiam, o sfiială ciudată ne cuprindea.
Pentru întâia oară părinţii ne trimeteau II.
singure, să petrecem vacanţa la mătuşa O găsirăm în mijlocul curţii, uitându-se
Natalia. mirată la trăsura goală, care intră pe poartă
Mătuşa Natalia! Se rostea numele ei altfel în aceeaş clipă când sosirăm şi noi la portiţa
decât al celorlalţi muritori. Mai duios, mai lin. din dos.
Se vorbea în casa noastră de bunătatea, Purtă o rochie simplă, cenuşie, ţesută la
de frumseţea, de talentele ei, în pilde. Şi eu călugăriţe în locul aceleia de catifea albastră,
o priveam adeseori cu jind cum stăteâ mândră din cadră. Dar chipul erâ întocmai acela.
şi zâmbitoare în rochia ei de catifea albastră, Ochii mari, negri, foarte expresivi, sclipiră
într’o cadră aurită de-asupra canapelei din de bucurie când ne zăriră, şi braţele ni se
salon... Par’că îmi zicea: aşa, aşa fetiţo, să deschiseră amândouă.
fii cuminte! Şi ceasuri întregi aş fi stat aşa, Niciodată n’am primit o sărutare mai caldă,
uitându-mă la ea. Aşa eră de frumoasă! mai din inimă. Ne prinse de mână şi ne duse
De văzut, aievea, n’o văzusem niciodată. sus într’o odaie mare, cu balcon şi patru fe
Trăise aproape douăzeci de ani, departe, în restre spre grădină.
munţii Moldovei, la un schit de maice, şi abiâ Aci, cu mine... Vreau să vă am aproape,
acum după moartea bunicei noastre, şi mama cum îmi sunteţi de dragi. Să vă păzesc
ei, se hotărî să se întoarcă acasă pe moşia noaptea somnul ca o mamă bună.
strămoşească, la Mesteacăni. Ne-am strâns din nou în braţe. Eu şi sora
— Dacă-i aşa de frumoasă tuşa Natalia, mea ne uitam la ea ca la o minune. Ştiam
de ce stă la maice ca o pustnică şi nu se că are aproape cincizeci de ani şi totuşi erâ
mărită ? aşa de tânără, frumoasă, uşoară, plină de
Am întrebat odată aşa pe mama. Iar altă vieaţă, când ne-a scos pălăriile şi ne-a
dată am mai întrebat-o: rânduit hainele în dulapuri.
Dacă-i aşa de bună tuşa Natalia şi ne Nu se mai vedea pe faţa ei, albă şi rumenă,