Page 9 - 1909-23
P. 9
Nrnl 23, 1909. LUCEAFĂRUL 525
tunecate de sub sprâncenele încruntate, duş mea, dar aşa de drăgălaş, alb şi rumen în
mănoase şi bănuitoare... Doamne, ce mult cămăşuţa-i curată ca zăpada, încât îmi veniâ
mă dureau! să-l sărut.
Şi totuşi, într’o zi am îndrăznit. Eră înspre — Cine îţi spală ţie cămăşile, Năică? îl
toamnă şi părinţii mei aveau zilnic vii dis întreb.
cuţii împreună. Sora mea mai mică, mama — Mama.
voastră, nu-şi terminase încă şcoala, trebuia -- Şi cine ţi le coase?
dusă la pension şi mama ţinea să ne întoarcem — Tot mama. Cu arnici. Şi ea le şi ţese.
cu toţii la Bucureşti; dar tata rămânea ne — Ţese şi pânză subţire?
clintit pe lângă hotărîrea de-a petrece iarna — Ţese, când are vreme. Da acu n’are
la moşie. cine să-i facă ţevi...
Vino, Natalio, tu rămâi cu mine, zise
tata întinzându-mi braţele. Tu să-mi porţi
grija moşiei şi las-o pe mama-ta să se ducă
la Bucureşti.
Tata nu se pricepea la nimic din ale gos
podăriei. Om nervos, iritabil, îşi eşeâ din
răbdare la orice stângăcie a logofătului. II
certă, îl dedeâ afară. Schimbase trei în vara
aceea. Puneâ la socoteala vătăşeilor orice
stricăciune, fie chiar şi din ordinele lui gre
şite. Şi ei îl furau pe întrecute ca să-şi
scoată din capete.
Mintea mea tânără puţin puteâ să deslu
şească din acest chaos, dar totuşi prindeâ
câte un fir drept. Şi fiindcă mi s’a dat voie
să pot tocmi şi eu o slugă, l-am învoit pe
Năică, al treilea băiat din cei şase pe cari
îi aveâ lelea Stanca, vecina noastră de peste
grădină; l-am pus să cureţe cu o sapă mică
mărăcinii din curte şi unde vor fi mai mari,
de nu-i poate scoate cu sapa, să le pună o
bucăţică de var nestâns la rădăcină şi apoi
apă peste var.
Năică eră un băieţel de zece ani, isteţ şi
îndemânatec. In câteva zile mi-a stârpit toţi
mărăcinii, nu numai din curte, dar şi pe toată
întinderea moşiei. Dedeâ de dimineaţă până
seara din mânuşiţe cu sapa şi se căţărâ de — Până acum cine-i făcea?
orice car ori trăsură ce ar fi ieşit din curte, — Eu. Că pe nenicu’ l-a dat la tâmplărie
cu sapa lui şi un săculeţ de var în spinare. şi Gheorghiţă vede de vacă.
Prinsesem dragoste de el; în chipul lui cu Stăpânită de un gând am prins pe Năică
răţel şi alb par’că se oglindeau virtuţi stră de umăr.
moşeşti. Duminecile după amiazi Năică se Vreau să mă duc la voi acasă, să văd
cerea acasă să se primenească. Şi eră o plă războiul.
cere să-l vezi cum se întorcea de zorit, în Şi am pornit. Năică a fugit înainte. Şi
grijorat: nu cumva am întrebat de el? N’am l-am auzit cum mă anunţă:
vre-o scrisoare de trimis la poştă? Sau de — Mamă, mamă, vine cuconiţa cea mică
vreau să-mi culeagă mure? Serios, conştient la noi.
de datoria lui de servitor, se oprea în faţa Femeia se ridică, cu un copil de vre-un