Page 5 - is

Biobibliografie Ion Scorobete

cu totul altceva decât ce găsea în manualele plicticoase, îşi oferă serviciile la adăpatul oilor, contra acestui
jurnal, iar apoi, după ce meştereşte un fluier din lemn de soc, îl oferă unui prieten de joacă, în schimbul preţului
unui abonament la un ziar ce apare la Deva.
Ajuns la vârsta şcolară, urmează sub îndrumarea doamnei Rusu - o învăţătoare împătimită pentru
rezistenţa partizanilor din Poiana Ruscă - primele trei clase, iar în timp ce aceasta este alungată de comunişti,
cu doamna Maria, încheie strălucit pentru a fi înscris la şcoala generală de la Lunca Cernii.
Aici întâlneşte un bun profesor de limba română, un anume Pădureanu, care îi sporeşte interesul
pentru lectură, încurajarea pe care i-o dă acesta fiindu-i de folos, mai ales după ce, printr-o conjunctură
fericită, se mută la şcoala din Densuş.
În veșmintele sale de pădurean, încălţat în opinci de cauciuc, cu ştrimfi, laibăr şi căput de pănură, cu
cămaşă cusută în motive specifice, la gât şi pomnaşe, Ion Scorobete apare printre elevii din Ţara Haţegului ca
o fiinţă stranie, impresie pe care reuşeşte să o imprime pozitiv, din ciudăţenie în admiraţie, după ce se face
cunoscut pe sine ca personalitate.
Lecturile sale în perioada Densuş sunt cele care îl îndeamnă pentru întâiaşi dată la scris.
Se afla în sala bibliotecii comunale când i se cere, cu un anume fel de încredere, de către bibliotecară,
să scrie recenzii la cărţile pe care le citeşte, pentru a le oferi cititorilor, cu titlu de informare asupra conţinutului
şi mesajului, iar el, cu sfioşenia caracteristică, acceptă.
Încurajat în astfel de încercări, reuşeşte să dea expresie celor citite, urmarea fiind benefică pentru
înflăcărarea imaginaţiei creatoare, aceste întâmplări dovedindu-se a fi primele semne ale inspiraţiei poetice,
întrucât, aşa cum afirmă unii din comentatorii scriitorului, cele dintâi versuri se nasc sub auspiciile unor
lecturi, deşi conturul emoţional al parabolelor sale se va creiona şi dezvolta cu precădere sub impresia
fascinantă a frumuseţilor imagistice ale ţinutului copilăriei şi adolescenţei lui Ion Scorobete.
Hunedoara este încă o întâmplare de bun augur pentru devenirea sa scriitoricească.
Îl întâlneşte aici, în umbra furnalelor, pe subtilul stilist, profesorul Radu Ciobanu, scriitor format în
jurul „Tribunei” de la Cluj. Acesta îi sondează aspiraţiile, îi sporeşte interesul pentru litera scrisă, îi este poate
cel mai autorizat îndrumător de la catedră prin modelul în sine care i se oferă unui adolescent captivat de
această inedită redută, republica literelor, spre care se îndreaptă, iar Ion Scorobete nu îl dezămăgeşte pe
maestrul său fiind dovedit că, la debutul său ca poet, după câţiva ani, în presa literară, din revista „Orizont”, de
la Timişoara, în anul 1973, Radu Ciobanu, întâlnindu-l pe culoarele acestei publicaţii, îl felicită şi se bucură ca
un părinte că i se confirmaseră speranţele.
Adolescenţa îi este marcată profund de un eveniment zguduitor din anul 1962, imediat ce revine de la
Hunedoara, în satul Meria, pentru a-şi petrece vacanţa de vară, alături de fraţii săi şi părinţi.
În sat se petrec fapte ieşite din comun, având ca izvor forţarea de către autorităţile comuniste a intrării
în sistemul cooperatist şi a merenilor. În acest scop, într-una din zilele sfârşitului de iunie apare la Meria un
grup de presiune, activişti, forţe de ordine, înarmaţi, şi pun la cale o agresiune în toată regula.
Ion Scorobete împreună cu un prieten, întors şi el de la Hunedoara, unde îşi petrecuse o vreme la
spitalul orăşenesc, fiind deci pe aceeaşi lungime de undă, se pun în slujba forţelor zis duşmănoase regimului
de dictatură comunistă, şi se instalează în punctul cel mai înalt al dealurilor dimprejurul satului, loc din care se
comandă practic operaţiunile de atac asupra vrăjmaşului.
Se dezvoltă efectiv o luptă militară. Grupul invadator al autorităților comuniste, miliţieni, securişti cu

3