Page 6 - is

Biobibliografie Ion Scorobete

arme de foc, împotriva sătenilor înarmaţi cu furci, coase, sape, topoare sau cu braţele goale, dar hotârâţi să-i
alunge de pe meleagul lor. Încleștarea are loc în afara satului, pe un culoar despădurit care este mărginit de o
prăpastie, spre care sunt împinși cei înarmați. Rezultă un măcel, cu mulţi răniţi de o parte şi de alta, după care
satul este supus unei epurări în urma căreia mulţi bărbaţi sunt ridicaţi, anchetaţi, iar adolescentul Ion
Scorobete este determiat să se ascundă multă vreme, până se potolesc lucrurile.
Colectiva nu a mai luat fiinţă, niciodată, în Meria, dar Ion Scorobete s-a simţit urmărit pas cu pas,
chiar şi după evenimentele din decembrie 1989.
Împrejurările vieţii îl aduc pe Ion Scorobete în Banat, mai exact în satul Bujorul Bănăţean, acolo unde
văzuse lumina zilei, cu un secol mai devreme, inventatorul zborului artificial, cel care izbuteşte pentru prima
oară în lume să ridice de la sol, în 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, un aparat de zbor mai greu decât
aerul, folosindu-se de propria energie propulsivă, de trenul de decolare şi aterizare încorporate în maşină.
Era în iarna anului 1963. Tatăl său ia hotărârea de a părăsi pentru totdeauna colinele savuroase ale
muntelui şi astfel, odată cu familia, se stabileşte în Banat şi scriitorul, dar acest fapt nu-l îndepărtează de
mirajul acelor locuri, dimpotrivă, ori de câte ori are ocazia, urcă pieptul Carafostului, un Cogaionon al
strămoşilor săi, şi îşi încarcă bateriile cu aerul tare al copilăriei.
Tânărul creator strămutat de pe versanţii pădurenilor în câmpie, are prilejul să fie prezent pe noul
meleag la schimbarea denumirii localităţii, din Bujor în Traian Vuia, evenimentul fiind copleşitor,
declanşând în spiritul său o preocupare specială pentru personalitatea exemplară a intelectualului prea puţin
cunoscut la români, în acele momente.
Îşi desăvârşeşte studiile liceale şi îşi susţine bacalaureatul la Liceul „Traian Vuia” din Făget, după
care este admis la Școala postliceală cu profil de biblioteconomie „D. Marinescu” din Bucureşti, unde îi
are profesori pe prozatorul Costache Olăreanu, bibliologul Corneliu Dima Drăgan, timp în care debutează în
literatură, în placheta de poezie a tinerilor bucureşteni, îngrijită de poetul Tiberiu Utan. Capitala literară a
acelor vremuri îl stimulează în mod deosebit, mai ales că îl cunoaşte pe scriitorul Zaharia Stancu, pe
romancierul Alexandru Ivasiuc, intră în cenaclul literar „Cadran” condus de prozatorul şi dramaturgul Ştefan
Popescu, cenaclu frecventat de poeţii: Aghata Bacovia, I. Th. Ilea, N. Carandino, apoi în cenaclul
„Săgetătorul”, unde îi întâlneşte pe Mircea Dinescu, Doina Roşu, Gabriel Stănescu ş.a.
La biblioteconomia bucureşteană îi are colegi pe cunoscuții scriitori Lucian Vasiliu, Marian Drăghici,
George Calcan.
Revenind în Banat pe la mijlocul anului 1973, debutează şi în presa literară, săptămânalul de cultură şi
literatură „Orizont” de la Timişoara publicându-i poezie, sub pseudonimul Romulus Mitu Meria, cu o
prezentare a lui Damian Ureche, la secţiunea debuturi, apariţie bine primită, iar de atunci devine colaborator
sporadic până în anul 1977 după care, din motive pe care le află abia după căderea ideologiei comuniste, nu i
se mai publică nimic.
Are mai multe tentative de a debuta în volum dar genul de poezie pe care o scrie nu se încadrează în
gustul potentaţilor culturnici, reuşeşte totuşi să intre într-o culegere cu titlul Atelier literar, editată de „Facla”
în anul 1977.
La câţiva ani de la absolvirea biblioteconomiei este admis la Universitatea din Bucureşti, Facultatea
de Ştiinţe Juridice, pe care o absolvă cu bune rezultate, şi este încadrat jurisconsult la Institutul de Sudură din
Timişoara, de sub conducerea acad. Traian Sălăgean, perioada fiind una plină de semnificaţii, aici întâlnind

4