Page 90 - vl_46

ce mă invită pe blog-urile lor) etc. Încadrate în regimul umorului, bonom ori sarcastic, unele
persiflează „ismele” cărora li se închină prin contagiere şi imitaţie atâţia confraţi poeţi, cu predilecţie
tineri, lăsându-se amăgiţi de mode efemere. Mesajul este clar: „Împăratul e gol!” Formele fără
conţinut se pierd în neant, la oricâte artificii s-ar apela. Astfel, în Poem pe bune, pe ne-bune I–II–III,
autoarea adoptă stilul epic, dinadins colocvial şi terre à tere, ba chiar îi invită pe cititori să contribuie la
scrierea poemului prin introducerea unor cuvinte şi expresii triviale între parantezele anume puse la
dispoziţie, pentru ca astfel să se încadreze în trendul ori „curentul” literar. Cu alte cuvinte, se foloseşte
de armele „inamicului”pentru a-i contesta valoarea.
Poate fi remarcată nu doar ironia şi autoironia, dar şi plăcerea de a-şi „deconspira” spiritul
ludic (doar bănuit în alte volume): „Să am grijă totuşi/ să nu mă ia şi pe mine curentul (literar)/ c-am
auzit că-i bai şi cu ele/ curentele/ până şi Gulfstreamul face fiţe/ Celebritate-mi trebuie mie/ muiere
netrebnică?...”
E un regim de maximă încredere în alcătuirea poemelor din volumul Înfăşurat în ţipăt, o
încăpăţânare de instaurare a valorii, de certitudine a sensului înalt care ne călăuzeşte viaţa. Prin
poemele sale, Sânziana Batişte nu ne oferă proiecţia unui supravieţuitor contemplator al meandrelor
vieţii, ci un participant, un catalizator al nevoii de a spera şi de a crede, pe un fond spiritual moştenit de
la vajnicii slujitori ai artei cuvântului.
Omul poate izbândi, însă numai alături de ceilalţi – iată mesajul ce ni-l oferă poeta, întregul
volum stând sub semnul căutării rostului nostru în lume. E un volum al marilor interogaţii existenţiale
(„Cine sunt? Cine eşti? Cine suntem?”), dar şi al soluţiilor. Pentru că versul pe care ni-l oferă, prin
cuvântul său, este cel care uneşte; iar acest cuvânt nu ni-l poate lua nimeni.
Poeme de deplină maturitate, aşadar, nu rememorări sterile, nu ecouri permanentizate ale
durerii, ci mai degrabă o biruire a ei, într-un periplu existenţial în sensul relevării marilor înţelesuri,
dincolo de tumult şi sângerări. Torentele au trecut. Apele s-au limpezit. Rămas-au pietrele rotunde,
calde, şlefuite de năvala undelor. Înfăşurat în ţipăt stă ca mărturie a unei asemenea statornicii întru
crez şi demnitate. O mărturie a izbăvirii. Nu patetism, nu resemnare, nu abandon. Nu negare. Ca
indivizi, putem sângera, putem fi nimiciţi. Dar ca oameni, nu şi înfrânţi. Sânziana Batişte a
înmagazinat în poemele sale toată frumuseţea şi înţelepciune posibilă a unui destin. O poezie a vieţii.
Un poem prin excelenţă vertical.

* Material inclus în volumul Fiziologia poeziei. Proză şi versuri 1957–1983, ediţie îngrijită de
Alexandru Condeescu, cu acordul autorului, 1990, Editura Eminescu, Bucureşti, 1990.

Ladislau DARADICI

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 88