Page 85 - vl_46

„Procuratura l-a obligat să coboare peugeot-ul în vale, nu pe(u)-jos, ci în acelaşi mijloc de transport
cu care l-a dus în vârf. ”
(„Cinema”, 1987, nr. 3 (288), p. 6)
Cineva a urcat în vârful unui munte, cu ajutorul unui tractor specializat pentru ascensiuni pe
teren accidentat, un automobil marca Peugeot, cu gândul de a coborî apoi, conducând acest tip de
limuzină. Procuratura însă l-a obligat să renunţe la idee. Plecând de la marca maşinii, autorul a găsit în
limba română un grup de cuvinte care, împreună, realizează cât mai apropiat sub aspect fonematic
pronunţarea denumirii străine, dar care are, totodată, un înţeles contrar ideii exprimate în legătură cu
obiectul denumit şi modul de utilizare al acestuia, adică pe(u)-jos, nu cu maşina.
Un ultim exemplu:
„Revăzându-i filmul (este vorba de Accattone, regizor – Pasolini, s.n.) moto-tolit de un verset din
«Infernul» lui Dante, ai senzaţia răului absolut din revelarea infernului pur şi simplu.”
(„Cinema”, 1987, nr. 8 (293), august, p. 2)
Moto este substantiv neutru (un moto, două motouri) şi înseamnă: fragment, citat pus la
începutul unei scrieri, al unui capitol etc., pentru a arăta pe scurt ideea fundamentală a autorului (de
la it. motto).
A (se) mototoli, verb, înseamnă: a (se) face mototol, a(se) strânge ghem, a (se) şifona, a (se
boţi).
Autorul a folosit o formă lexicală cu sens depreciativ a (se) mototoli, mototolit, derivând-o de
la moto, pentru a o pune în contrast cu ideea exprimată de acest cuvânt, semn că motoul propriu-zis a
fost contrazis sau nerealizat în scenariu.
În concluzie, echivocul ortografic este o modalitate stilistică de mare forţă expresivă. De la
ironia uşoară, subtilă, până la cea plină de desconsiderare, toate treptele de exprimare sugestivă a
realităţii sociale, politice şi economice sunt realizate prin această figură de stil, dovedind rafinamentul
creator al ziariştilor.
Faptele ilustrative referitoare la echivocul ortografic, expuse în capitolul de faţă, reţin
modalităţi diverse de realizare. Mijlocul general de producere este cel surprins încă de la primele texte
excerptate în care echivocul ortografic este prezent ca rezultat al despărţirii cuvintelor în secvenţe
lingvistice, indiferent dacă acestea au stat la baza formării vocabulelor în cauză sau nu, cu intenţia
redării sau sublinierii unor sensuri. Dar aceste modificări în structura cuvintelor, care păstrează un
aproximativ aspect fonetic cu cel al cuvintelor paralele, ce-şi păstrează sensul propriu, se prezintă sub
diferite aspecte:
a) simpla segmentare: ce-ai – ceai; arde-i – ardei; di-urne – de urne; car... tele – cartele ş.a.;
b) segmentare + înlocuirea unui segment natural cu un cuvânt insolit: de-a Bush-ilea – de-a
buşilea; Dej(unul) – (Gheorghiu) Dej I; Petri-ficat (Petru I al Rusiei) – petrificat; des-kurzi –descurci;
Baas-Arabia – Basarabia; moto-tolit – mototolit;
c) substituirea exclusivă a unui segment natural cu unul insolit: ROMAN-ului – Roman (primul-
ministru);
d) izolarea de sunete (eventual, introducerea ad-hoc de sunete): fri(ş)că; to(r)t.
Cu siguranţă, cercetările ulterioare vor adăuga noi date celor surprinse în studiul de faţă în
legătură cu acest fenomen de o noutate evidentă în domeniul ortografiei şi, totodată, în cel al stilisticii:
echivocul ortografic.
Dovada frecventei folosiri în presa actuală a procedeului de plasticizare a imaginilor realităţii
sociale, politice, culturale etc. este întărită şi de enunţul următor care cuprinde un reuşit echivoc
ortografic de factură antonomazică: „Dan Voiculescu sau PUR-icele călare pe elefant
Din peisajul atât de pestriţ al politicii româneşti nu putea lipsi tocmai puricele care se visează

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 83