Page 87 - vl_46

Scriitori din judetul Hunedoara
,

Sânziana Batiște sau despre poemul vertical

n numărul din 15 ianuarie 1981 al revistei Orizont* (sub titlul De Felicia),
referindu-se la poemele Sânzianei Batişte, Nichita Stănescu nota: „Versul frumos e o
Îduminică a muncii. Mâna ce-l scrie e asemuitoare limbii ce-l vorbeşte. E gâtul lebedei.
Gâtul lebedei seamănă cu trupul lung al plopului. Este atât de lung, e prelung, încât el nu este de
spânzurat; laţul razei de stea îl sărută.”
Editorial, Sânziana Batişte (pseudonimul Mariei-
Felicia Moşneang) a debutat după 1989, publicând şase
volume de poezie (dintre care primele cinci reeditate în
ultimii trei ani, tălmăcite în engleză, franceză şi
maghiară): Zodia Lupilor (1999), Miei de lumină (1999),
Doine şi dore (2001), Păşunile zeilor (2007), Odaie sub
cer (2007), respectiv Înfăşurat în ţipăt (2016). În 2002,
poeta semnează şi volumul de proză Dulce Arizona,
reeditat recent de către editura eLiteratura din Bucureşti.
Volumul Înfăşurat în ţipăt reuneşte o sută nouăzeci
şi trei de poeme, grupate pe şase cicluri. Dintre acestea,
primele trei cicluri includ 104 poeme inedite scrise în
perioada 1974–1983. Celelalte cicluri includ, în
majoritatea lor, poeme publicate, începând cu 3 mai 2010,
pe blogul scriitoarei, de pe Reţeaua literară, dar şi alte 27
de poeme inedite. Mottoul este selectat din A doua elegie a
lui Rainer Maria Rilke: „Orice înger e înspăimântător. Şi
totuşi, vai mie, vă invoc pe toţi, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului. Şi ştiu cum sunteţi.”
După aproape patru decenii de la aprecierile lui
Nichita Stănescu, Sânziana Batişte rămâne adepta aceluiaşi vers frumos, a poemului-mesteacăn
deopotrivă delicat şi viguros, încărcat generos de semnificaţii. Poeme unicat, meşteşugite migălos,
lăsate îndelung la fermentat, până să-şi piardă tulbureala şi dulceaţa de must amăgitor, prefăcându-se
în vinul cel mai pur, păstrător al miresmelor verii, înnobilat cu sângerarea tomnatecă a frunzelor şi a
înaripatelor.
Poeta îşi deschide volumul cu un editorial intitulat În voia valurilor, adresat iubitorilor de
poezie. Viguros, în contrast cu tendinţele minimaliste ale deceniilor din urmă, îşi reafirmă crezul în
putinţa noastră de-a răzbate şi de a izbândi prin artă. Tonul e optimist, versurile cizelate, cu slove
limpezi înşirându-se ca mărgăritarele pe firul ideii: „În voia valurilor aruncaţi/ de-un fir de pai/ ne-am
agăţa// şi am ajunge ţărmii// De-un cerc de foc înconjuraţi/ cu mână rea –/ o melodie-am născoci/ un
adevăr// să-i toropească şerpii// Închişi în piatră/ am găsi un vis/ cu care s-o străpungem.”
Primul ciclu este intitulat Sub evantaiele verii şi însumează patruzeci şi patru de poeme
remarcându-se prin aceeaşi decantare (până dincolo de esenţe) a ideilor, ingeniozitatea arhitecturii şi
migala expresiei. Potrivit autoarei, dincolo de jertfe şi sângerări, poezia se constituie într-un manifest
al purităţii spirituale şi al demnităţii umane, sub semnul rostului Artei: „Să fie pierderile acestea/ o

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 85