Page 36 - vl_48

împletesc în volum, se reiau cântece mai vechi
bine încastrate în poezia de azi, căutând expresiile
care să înnobileze versurile. El se simte bine pe un
teren solid, bine temperat de experiențele poeților
de dinaintea sa. De remarcat, totuși, diversitatea,
o istoriei a istoriei literare care a fascinat ochiul și
auzul cititorilor.
Poate că poetul ar trebui să iasă din
descriptiv și să lase sentimentele să ilumineze mai
puternic discursul poetic, să dea mai multă
energie poemelor și să țină cititorul captiv sub
fosforul zicerilor duse până la ultimul sens. De
remarcat faptul că reușește să depășească curentul
„prezentului din prezent” și să adune plus
valoarea memoriei care valorifică pulsul din
cuvinte.
În postfață Ion Popescu-Brădiceni remarcă
ontologiile de frontieră ale lui Dumitru Tâlvescu
și notează: „În câte un <<Psalm>>, evident izbutit
și autentic, se simte adierea unui aer homo
transreligiosus (ca la Ștefan Augustin Doinaș, Ion
Horea și Paul Aretzu) ce-l scoate pe autor din
Constantin Stancu prizonieratul epocii sale și-l proiectează în
viitorul model transmodernist” (p. 117).

Poetul a definit starea poeziei sale în versurile următoare:

„Timpul e o ancoră ce se scufundă-n ocean
Lanțul e uzat și cade înghițit de abisuri.
Lumina mai rar apare pe acolo
Soarbe întrebări cu duiumul
Răspunsurile stau în adâncuri și tac” (Nedumeriri, p. 16).

Constantin STANCU

*Dumitru Tâlvescu, Prosperia, poeme, 127 pagini, Colecția Școala ardeleană de poezie,
Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2018.

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 34