Page 32 - vl_48

textului. Prin apel la studiile freudiene, sinele se orientează spre satisfacerea unor nevoi primitive,
conforme principiului plăcerii, cum este dipsomania naratorului (tentația irezistibilă de a consuma
alcool). Cedând presiunilor sinelui, acesta nu își mai controlează reacțiile impulsive, de unde
brutalitatea cu care își ucide pisica și, involuntar, soția.
Pierderea lucidității îl face să nu se mai conformeze principiului realității dictat de supraeu
(reprezentat de educația aleasă primită de la părinți în perioada formativă a copilăriei, de valorile
morale ce i-au fost puternic înrădăcinate în conștiință; în subconștient, pornirea de a face rău conține
germenii unei sfidări a autorității parentale, prohibitive). Tendințele reglatorii, de readaptare și de
reconectare la realitate, de care este răspunzător eul, alternează cu tendințele animalice și egotistice ale
sinelui, reflex al instinctului de autoconservare.
În finalul povestirii, după ce se confruntă cu autointerogarea asupra atrocităților săvârșite,
naratorul caracterizat de labilitate emoțională mărturisește, indirect, crimele sale poliției, într-un gest
de autoculpabilizare.
Vina ce apasă asupra conștiinței marchează un destin implacabil, patronat de hybrisul din
tragediile antice grecești. În esență, povestirea Pisica neagră ambiguizează semnificația mesajului:
cititorul ar putea interpreta cea de-a doua pisică drept o reprezentare a eului și a supraeului unui individ
care, odată ce nu și-a integrat adecvat cele trei niveluri ale personalității, se lasă copleșit de complexele
dezvoltate în primii ani de viață și reactivate la maturitate.
Capitolul final al lucrării este rezervat operei Masca morții roșii (The Masque of the Red
Death), acordând o atenție deosebită prezentării alegoriei viață-moarte, a semnificației celor șapte
camere și a reprezentărilor timpului. Tema povestirii, inevitabilitatea morții, ca acceptare a unui destin
inexorabil, i-a preocupat, de-a lungul timpului, atât pe scriitori, cât și pe filosofi, deoarece oferă prilej
de meditație asupra condiției omului în univers.
În egală măsură, Poe construiește o veritabilă satiră a societății feudal-ierarhice din perioada
Evului Mediu, sancționând mentalitatea clasei superioare, care respinge universalitatea morții. Plaga
ce amenință întreg ținutul prințului Prospero are rolul de a egaliza oamenii, indiferent de condiția
socială și materială. Clasa parazitară, oportunistă și coruptă, se pierde în manifestări excentrice,
atitudine ce izvorăște dintr-o neasumare a destinului.
Principala trăsătură de caracter a indivizilor care o compun, egoismul, reiese din ignoranța
față de clasa oprimată și exploatată, din tendințele discriminatorii. Aroganța și vanitatea lui Prospero îl
determină să sfideze moartea, să ducă o viață animată de principii hedoniste. Lăcomia și statutul social
privilegiat, indiferența față de semeni vor fi contrabalansate de atotputernicia morții, ca limită
biologică a ființei. Soluția prin care prințul dorește să scape de atingerea morții este una ineficientă:
claustrarea în propriul castel, alături de suita de castelani, nu îl protejează, ci este iluzorie.
Cele șapte camere, decorate în culori diferite pentru balul mascat ce va avea loc la palat,
sugerează, simbolic, etapele vieții, traseul pe care omul îl străbate, de la naștere până la moarte. Astfel,
ele rezumă magistral destinul uman, prin implicațiile cromatice: albastrul semnifică abandonarea
stării de increat, a spațiului embrionar, și intrarea în spațiul contingent, unde omul se află sub
opresiunea duratei, în vreme ce violetul este asociat vieții, emoțiilor intense, energiei, vitalității,
dorinței de explorare a lumii.
Verdele reprezintă tinerețea, iar oranjul, maturitatea deplină. Prin contrast, albul
simbolizează îmbătrânirea, decrepitudinea, iar purpuriul, iminența morții. În sfârșit, negrul, prin
tonurile funerare, trimite la sfârșitul vieții.
Sugestiile trecerii timpului le cumulează și un alt motiv literar, acela al pendulei de abanos ce
anunță, la intervale regulate, succesiunea implacabilă și uniformă a clipelor. Sunetele intense produse

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 30