Page 31 - vl_48

în speță forțele imaginației și elanul creativ, Roderick nu găsește salvarea în niciun univers
compensatoriu: preocupările sale intelectuale și preferințele artistice (în special muzica și lectura)
aduc doar în aparență liniștea, ele nu fac decât să reafirme și să accentueze criza de identitate.
Povestirea în ramă care prevestește deznodământul tragic atestă extraordinara capacitate a
lui Poe de a crea reprezentări fidele ale minții umane invadate de teamă, de neliniști și de deznădejde.
După ce o îngroapă de vie pe Madeline, împreună cu naratorul, Roderick distinge, în timpul lecturii,
datorită unei acuități senzoriale de excepție, sunete prelungi care se potrivesc cu zgomotele descrise
plastic în povestirea cavalerului Ethelred, o capodoperă a literaturii medievale. Printr-o relație
extrasenzorială cu sora sa, Roderick intuiește că sunetele descriu încercarea disperată a eroinei de a
ieși din sicriu. O asemenea teroare a audibilului contribuie la acumularea tensiunii narative, tumultul
interior al lui Usher atingând paroxismul în această scenă memorabilă.
Cel de-al doilea capitol este consacrat analizei critice a povestirii Pisica neagră (The Black
Cat), concentrându-se asupra perspectivei narative, a simbolisticii spațiului și a conotațiilor
psihanalitice. Narațiunea la persoana întâi este, firește, puternic subiectivizată, adoptându-se o poziție
epistemologică aparte, și anume solipsismul. În termeni filosofici, acesta se caracterizează prin
negarea sau prin neacceptarea lumii exterioare și prin considerarea lumii interioare ca unică realitate
posibilă și certă. Prin urmare, întregul discurs narativ se bazează pe o autoanaliză ce are caracter
retrospectiv. Condamnat la moarte pentru faptele sale reprobabile, naratorul anonim rememorează
episoade semnificative ale propriei vieți, selectând, din parcursul său biografic, acele episoade care
produc o tensiune, o sciziune definitivă în evoluția sa interioară, statuându-le ca simptome ale unei
crize. Hiperluciditatea sa este emblematică pentru o conștiință împovărată, care simte nevoia să se
deculpabilizeze prin scris, dar devine simptom al insanității de care suferă, astfel încât credibilitatea și
autenticitatea povestirii sunt compromise încă din incipit.
Modificările comportamentale manifestate pe parcursul relatării coincid cu etapele unui
proces alienant și dezumanizant: dacă, la început, naratorul este o persoană empatică, apărător al vieții
de familie și iubitor de animale de companie, în stare de ebrietate nu își mai poate controla impulsurile
violente, preumane, este agresiv, acționează sub influența nefastă a unor porniri devastatoare. După
cum se va vedea, la sfârșitul povestirii el ajunge să piardă tocmai valorile umane care îi definiseră cel
mai bine personalitatea: iubirea, prietenia și toleranța.
Valorile pe care Poe le atribuie spațiului corespund, la nivel textual, binomului
libertate/restrângere a libertății individuale. Toate toposurile în care evoluează personajele traduc, mai
ales prin progresiva diminuare a suprafețelor, microuniversuri carcerale, corespunzând
prizonieratului naratorului în limitele propriei conștiințe. Spre exemplu, casa în care locuiește tânărul
cuplu, departe de a asigura confortul și siguranța căminului conjugal, este spațiul unde profilul moral
al soțului începe să se degradeze. Echivalente funcțional și, totodată, corelative ale casei, pivnița și
celula de închisoare reflectă o constrângere graduală și tot mai accentuată, limitând la maximum
orizontul personajului.
Metaforic, ele contrastează cu reprezentările uzuale ale spațiului în romantism, o altă notă de
originalitate a lui Poe: în locul imensității naturii și a deschiderii spre macrocosmos ori spre
universalitate, autorul își menține eroul în limitele unui spațiu sufocant, ceea ce intensifică senzația de
singurătate, de maxim disconfort. Conform terminologiei jungiene, constelația psihanalitică în care se
înscrie viața naratorului poate fi sintetizată în sintagma arhetipul umbrei, concept ce desemnează
vulnerabilitatea psihicului uman, expunerea sa constantă la manifestări paranoice, la halucinații,
alături de instabilitatea emoțională, toate proiectate în imaginea spațiului claustrant.
Prin aceste din urmă concluzii ale studiului, am anticipat posibila interpretare psihanalitică a

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 29