Page 33 - vl_48

instaurează, în rândul invitaților la balul mascat, un climat de neliniște, de nesiguranță, care generează
sentimente nedefinite. Tensiunea se acumulează progresiv, căci apropierea morții este anunțată printr-
un substitut al prezenței sale.
Bătăile prelungi, monotone și supărătoare prin repetabilitate ale ornicului întrerup
petrecerea, contrastează cu atmosfera generală de veselie. Ceasornicul le reamintește oaspeților că
sunt muritori și că, la fel ca în scrierile eminesciene, viața este efemeră și deșartă (reactualizare a
cunoscutului motiv vanitas vanitatum). Ca simbol, balul transpune, în plan narativ, raportul dintre
identitate și mască socială, întreține deziluzia invitaților că își pot nega statutul ontologic.
Apariția figurii mascate și moartea personajelor în final reafirmă tema povestirii, deductibilă
și din modificarea bruscă a ritmului narațiunii poveștii în punctul culminant: dacă prima parte a operei
este dominată de pasaje descriptive, eminamente statice, care tergiversează evoluția evenimentelor,
secvențele narative din final aduc o accelerare a ritmului de desfășurare a întâmplărilor, în consonanță
cu atmosfera apăsătoare și cu apariția morții, pe care Poe nu o percepe ca pe un fenomen impersonal și
generic, ci ca pe unul mai degrabă personal. Tăcerea absolută ce domină tabloul final intensifică
sentimentele agonice și senzația de singurătate și de pustiire.
În ansamblu, cele trei povestiri pe care le-am avut în vedere în elaborarea studiului critic
construiesc o imagine unitară a personalității creatoare a lui Edgar Allan Poe, scriitor care, explorând
dimensiunea întunecată a psihicului uman, sondează conștiința individuală și transpune rezultatele în
registru coșmaresc, valorificând posibilitățile nelimitate pe care i le oferă literatura gotică și
romantică. Relația individ-lume este una tensionată, ea se manifestă sub forma unei rupturi între
universul interior și cadrul exterior.
Cauza acestei poziții adoptate de către personaje este cel mai adesea frustrarea existențială,
sentimentul devorator al neîmplinirii de sine. Fiecare protagonist traversează o criză a conștiinței, de
factură identitară.
Dereglările psihicului se nasc, adesea, din neputința rezolvării unor conflicte personale, de
natură a submina individualitatea subiecților. Se produce un dezechilibru în triada sine-eu-supraeu,
care nu se mai controlează (reciproc), ci lasă loc unor temeri și vulnerabilități refulate îndelung, care,
externalizate, izbucnesc violent, stimulând comportamente psihotice.

Andrei LAZĂR

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 31