Page 62 - vl_48

Costachi Conachi -

240 de ani de la naștere, 169 de la moarte...

rintre primii poeți ai literaturii române, puternic marcat de ideologia „luminilor”,
apreciind valori precum rațiunea, legea naturală, armonia creației, se numără și
PCostachi Conachi (14 septembrie 1778 – 4 februarie 1849), fiul unui mare boier din
Țigăneșți, Tutova, cu funcții și rol important în Moldova acelor timpuri.
Ca poet reprezentativ al epocii, Costachi Conachi a compus Cântece de lume, difuzate prin
intermediul lăutarilor, elegii, scene satirice, imitații din „mica poezie neoclasică franceză”, traduceri
ale luminiștilor Pope, Marmontel, M-me Cottin, Pierre d`Herbigny etc.
Deși poet rafinat și original
reprezentant al tranziției spre romantism,
opera sa a circulat doar prin manuscrise în
timpul vieții, date fiind condițiile grele de
publicare în volum.
L-au fascinat, deopotrivă, politica,
progresul și știința, problemele limbii
literare, dar vom evidenția doar creația sa
literară și tratatul de versificație.
Situat în compania primilor
Văcărești, Conachi a fost apreciat de mulți
observatori străini, printre care Saint-Marc
Girardin de la Academia franceză, în trecere
prin Iași (1836): „Era una din acele figuri
delicate și urâte, dar plin de expresie [...];
sarcasmul lui era îndreptat împotriva
vițiului...”. Avea un „ton caustic și sec...”.
Era o „figură [...] cu totul europeană...”.
Din faza începuturilor sale literare
datează mici comedii satirice în versuri:
Giudecata femeilor (1806) un fel de
autoironie. O comedie a banului Constantin
Conta – scrisă în colaborare cu D. Beldiman
și N. Dimachi – îl vizează pe bunicul său
dinspre mamă, Constantin Cantacuzino. G.
Călinescu amintește și comedia Serdarul lui
Orhei, ridiculizîndu-l pe ginerele lui Balș,
Aferta: „Lipsă de nimic nu am, / Decât de
spiță de neam...”. În Amoriul și toate harurile
sunt satirizate cochetăria femeilor și consecințele desfrânării.
Din cele o sută de poezii originale ale lui Conachi (Iași 1856, republicate în 1887), optzeci
sunt scrise înainte de 1830 și au circulat în manuscris. George Călinescu îi compară opera poetică cu
aceea a lui Anacreon și Petrarca – privind sensul liric al acesteia.

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 60