Page 67 - vl_48

conjunctiv și optativ, în toate limbile, exprimă o acțiune virtuală și neîndeplinită, iar în gramatica
română se amplifică cu modul condițional. Gramatica Academiei le cuprinde în modul prezumtiv.
Pornind de la Victor Turner, eu clasific variantele Mioriţei, după modul verbului referitor la omorul
ciobanului, în trei categorii:
- mioara, cântărețul, ucigașii sau ciobanul vorbesc de un omor viitor, iar verbul este la modul
prezumtiv – uciderea e părelnică și nu a avut loc
- ciobanul poruncește la modul imperativ să fie ucis – omorul nu se efectuează niciodată
- cântărețul vorbește de omor la indicativ trecut – faptul e împlinit.
Primele două categorii concordă cu ceea ce spune Dumitru Caracostea, care respinge
istoricitatea acțiunii din poezie, cu Victor Kernbach, care se îndoiește că Miorița ar fi o poveste despre
un omor îngrozitor, și cu Amzulescu, care spune că moartea ciobanului poate fi o moarte rituală
simbolică, un rit de inițiere pentru ciobani. Analiza mea duce la concluzia că moartea și îngroparea
sunt scene de teatru, o dramă rituală, în care ciobanul joacă rolul unui personaj mitologic. În unele
variante uciderea este planificată să se facă odată la răsăritul soarelui, a doua oară la amiază și a treia
oară la asfințit, în al treilea loc. Evident este vorba de un simulacru de ucideri, mimesis, ca la teatru. Cei
în rolul de ucigași sunt frați buni cu ucisul sau ortaci loiali, au o etică ireproșabilă și fac așa cum le
spune baciul, șeful lor. Când omorul este la indicativ trecut, ciobanul e un erou mitologic, reînviat de
mama lui. Cercetătorii care au făcut comparații cu mituri asemănătoare din alte culturi, au fost
discreditați.
Mai mulți spun că episodul cu mama ciobanului nu poate fi autentic, ci e un adaos târziu și
nesemnificativ sau chiar unul din falsurile lui Vasile Alecsandri și trebuie scos din poezie fără să mai
fie analizat (Fochi, Vrabie, O. Densusianu). O cercetare care cenzurează materialul cercetat... Cine a
mai pomenit așa ceva? Profesorii mei suedezi nu m-au crezut. Mi-a fost rușine în ochii universitarilor
suedezi cu iluștrii mei compatrioți. Mama ciobanului este un personaj important în multe variante și
este de mirare cum unii, ca Vulcănescu sau Eliade și atâția alții, pot trece peste acest episod ca peste
ceva ce nu merită atenție. Perspectiva genului personajelor nu s-a mai discutat până acum. Trebuie să
studiem rolul mamei ciobanului pentru a înțelege deosebirea dintre concepția religioasă sau despre
univers a bărbaților și a femeilor, cât și urmările ritualului cu omorul simbolic asupra raportului de
forțe sociale.
Eu ajung la concluzia că mama ciobanului se oglindește în divinitățile naturii cu care
vorbește și este o „matriarhă”. Ea și divinitățile ei nu au un echivalent masculin. Cu referire la Louis
Bouyer, textul prezintă o societate arhaică, în care nu există vreun patriarh, ci doar o „matriarhă”.
Miorița poate înfățișa o vreme când bărbații preiau rolul primordial în practica religioasă și astfel se
face trecerea de la matriarhat la patriarhat.
Se crede că doar mioara e fabuloasă, pe când celelalte animale ar fi reale. Unde s-a mai
pomenit vreun text în care animale fabuloase se amestecă cu cele reale? Întrucât oaia vorbește, trebuie
să citim tot textul din perspectivă mitologică, ceea ce Fochi și Eliade nu admit. Limbajul în Miorița e
figurativ, toate cuvintele (excepție unele adaosuri târzii) sunt poezie de cea mai înaltă calitate, sunt
termeni concreți în metafore și alegorii cu sensuri mitologice, ce se regăsesc atât în folclorul român,
cât și în literatura cultă a altor popoare.
Eliade spune că mioara năzdrăvană este un oracol ce prezice soarta. Dialogul ciobanului cu
mioara nu prezintă caracteristicile discuției cu un oracol, ci este un monolog interior. Mioara poate
simboliza Anima, partea feminină din sufletul omului (C. G. Jung).
Cercetarea anterioară crede că mioara îi spune ciobanului să-și cheme un câine care să-l
apere. Oricine știe că un singur câine, oricât de viteaz, nu poate reuși să-și apere stăpânul împotriva a

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 65