Page 64 - vl_48

Ce facem cu „Miorița” și cui o lăsăm?

um de este posibil ca tocmai una dintre marile creații clasice ale literaturii universale
să devină inacceptabilă în propria sa țară? Unde s-a mai pomenit așa ceva, cu o
C poezie? De unde atâta ură împotriva ei? Un poem național unește poporul. Cum se
face că acest poem dezbină? Miorița dezbină pentru că a fost răstălmăcită și folosită ca armă în tot felul
de tertipuri politice, în rivalități dintre savanți și mai cu seamă în scopul denigrării poporului român,
care a creat-o și păstrat-o. Cea mai nocivă teorie este aceea că ciobanul se lasă omorât, că ar fi laș, iar
asta ar fi ceva tipic pentru toți românii, care iubesc moartea mai mult decât viața.
Ca la noi, la nimeni. Cine are interes să ne îndoctrineze cu așa aberație și în ce scop? Pe cine
deranjează ciobanul din Miorița? Nu Miorița să fie scoasă din școli, ci nălucirile vătămătoare ale
câtorva somități orbite de propria lor strălucire, care și-au pus frustrările personale și propriile lor
deficiențele sufletești sau de caracter pe seama ciobanului și a întregii țări. N-au vrut să vadă sensul
figurat și luminos al cuvintelor din Miorița și ne-au băgat pe gât propriul lor pesimism și fatalism.
Orice om normal și de bună credință vede Miorița ca pe un imn închinat omului și naturii, ce arată
înalta măsură a capacității omului de a se putea minuna de frumusețea și măreția naturii. Oricare dintre
noi ne putem minuna de măreția naturii și a Mioriței după măsura capacității fiecăruia. Totul în Miorița
este altfel decât pare unor ochi neatenți. Totul este simbol. Toate câte par să fie concrete sunt
abstracțiuni. Străbunii ne-au vorbit cântând și formulând imagini poetice pline de filozofie practică a
vieții, așa că nu putem veni noi acum să citim asemenea poezie ca pe un fapt divers din ziar, cum ne
învață unii savanți, oricât i-am respecta. Fiecare vers are un bogat înțeles metaforic, tainic. La o citire
atentă, textul cuprinde mai multe idei decât cuvinte.
Intenția mea este de a repune Miorița în discuție pe baze teoretice și metodologice noi. Este
firesc că știința evoluează de la o generație la alta și că noi avem azi premise mai bune pentru a înțelege
ceea ce nu au înțeles înaintașii noștri. Noi putem să reașezăm Miorița pe piedestalul de pe care au
doborât-o unii din cercetătorii anteriori, poate fără să își dea seama ce făceau. Unii dintr-ai noștri,
dintre cei mai respectabili, n-au acceptat să o lase acolo unde o puseseră marile puteri europene încă de
la început, când au hotărât că un popor, care a creat o asemenea capodoperă de valoare universală, are
dreptul să aibă un stat național. Desigur că formarea statului național România i-a deranjat pe unii sau
pe alții, care nu știm în ce măsură se mai turbură și acum de nostalgia trecutului lor imperialist, iar
Eminescu și Miorița le stau ca ghimpi în ochi. N-au decât să le stea, steaua lor. Ei pot să ne fure
pădurile, pot să ne fure Carpații cu totul, dar nu vor putea să ne fure Miorița.
Miorița este tot ce am luat eu cu mine, pribeag, din țară. Am datoria să o restitui. Am vrut să
aflu de ce Miorița este considerată de către unii dintre noi ca fiind dăunătoare. Analiza mea arată că nu
Miorița e dăunătoare, ci interpretările ei greșite de până acum. Nu Miorița este școala tristeții noastre
naționale, cum credea unul din cei mai mari poeți contemporani, îndurerat de ceea ce spunea, ci
procedura adesea defectuoasă cu care a fost cercetată de către unii cărturari, și care a dus la concluzii
greșite, dăunătoare nouă ca indivizi și ca națiune. Cum bine ziceau bunicii noștri: Unde este carte
multă, e și prostie multă.
Eu nu mă consider cărturar, ci simplu țăran get-beget, adică get și după mamă și după tată, așa
că scopul analizei mele este lipsit de orice pretenție și se limitează la cercetarea unui număr restrâns de
elemente în variantele Mioriţei. M-am limitat la rituri și credințe în legătură cu moartea ciobanului și

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 62