Page 9 - vl_54
P. 9
Aniversari, comemorari, evenimente
,
,
Să mor de dor
Port dorul unor drumuri des bătute
De cai sălbateci și de pribege ciute;
Mi-e dor de plai, de necuprinse spații,
De oamenii din alte generații;
De Porți de Rai pe muntele Șureanu,
De Lerui-Ler cu care-ncepe anul.
Galactice alcătuiri de stele
Sunt cărărui și drumurile mele;
De lătrături la stână și ropote de cai,
De Spațiul Mioritic ca de un colț de Rai,
De drum bătătorit de Blaga 'ntr-un valahic sat
Și de izvorul pe care l-am săpat
Temeinic și așa cum se mai sapă
Până ce dai de cer și stele-n apă.
Mi-e dor de dorul care-ar putea să fie
C-o mândră mândruleană în Târg la Orăștie
Și de popas tihnit la vechiul făgădău,
De-o mândră între mândre, în horă, la Căstău;
Mi-e dor și de dor greu îmi arde buza,
De-o mândră cum nu-i alta, la Sarmizegetusa;
De sărutări furate și-mbrățișări lumești
Și dor de Hațegana jucată la Costești.
Să mor de dor și de alint aș vrea
În casa cu mușcate, în prag la mândra mea:
Să mă topesc din zori de zi în sară
Și să mă sting din dragoste de ȚARĂ.
Gligor HAȘA
Vox Libri, Nr. 1 (54) - 2020 7