Page 10 - vl_54
P. 10
Aniversari, comemorari, evenimente
,
,
Monica Dușan
La pas prin amintiri
cu scriitorul Mihail Diaconescu
na dintre marile șanse ale Găsim în întreaga sa operă, în
v i e ț i i m e l e a f o s t special în mirabilele tărâmuri ale
Uîntâlnirea cu scriitorul imaginarului pe care ea le propune, o
paradoxală îmbinare de tradiționalism
Mihail Diaconescu. Și nu numai întâlnirea, cât
mai ales colaborarea cu acesta, precum și militant și de modernism. Găsim o finalitate
gesturile de prietenie, apreciere și susținere pe metafizică ce orientează desfășurările epice.
care le-am primit de-a lungul timpului din În aceste sens, toți eroii săi reprezentativi
partea lui și a soției sale, Corina Vlad sunt preocupați de contemplație și de
speculații metafizice.
Diaconescu.
Mihail Diaconescu a fost - și va Neosimbolismul diaconescian este
rămâne - un „scriitor integral”, așa cum fondat pe variate principii romantice, în
caracteriza G. Călinescu scriitorii polivalenți, special pe scrierile lui Hegel, utilizate
care prin opera lor exprimau deschiderea într-un mod profund original, și spiritualiste,
literaturii spre cele mai diferite evoluții respectiv patristice, teologico-dogmatice și
teologico-liturgice ortodoxe. Este un
artistice și teoretice ale secolului al XX-lea.
Datorită lui, proza românească a neosimbolism uimitor, derutant uneori, dar
realizat cea mai importantă încorporare și totdeauna puternic afirmat.
ilustrare a ideologiei literare simboliste. O altă trăsătură distinctivă a
Noutatea intuițiilor sale psihologice și modernității operei diaconesciene o
descoperim în utilizarea abundentă a
artistice, exprimate cu ajutorul simbolurilor,
simbolurilor, a arhetipurilor, a miturilor,
este întotdeauna emoționantă.
Vorbim despre faptul că Mihail toate acestea deschizând calea spre tipul de
Diaconescu este considerat un „scriitor „opera aperta” (opera deschisă), teoretizată
integral”, pentru că el a fost romancier, de Umberto Eco, deoarece simbolul ne
nuvelist, istoric, critic de artă, muzicolog, poartă dincolo de calculele reci ale rațiunii,
el fiind încărcat de afectivitate și dinamism,
teoretician și critic literar, teolog ortodox,
eseist, estetician, filozof al culturii, sociolog, solicitând în mod activ imaginația
gazetar, profesor universitar, o personalitate lectorului, impulsionându-l să participe cu
reprezentativă și tutelară a culturii române partea lui de creativitate la interpretarea
contemporane și, nu în ultimul rând, cetățean operei lecturate.
de onoare al municipiului Brad. Romanele sale Călătoria spre zei,
Vox Libri, Nr. 1 (54) - 2020 8