Page 14 - vl_54

Aniversari, comemorari, evenimente
,
,

muntele din apropiere, pe nume Elisabeta Rizea. Suferințele sale sunt demne de un martir al
veacului XX.
Întregul nostru periplu s-a făcut într-o zi caniculară de august. Noi, cei mai tineri din
grup, eram epuizați spre final de zi. Însă, ghidul nostru, scriitorul Mihail Diaconescu, deși
înaintat în vârstă, nu s-a plâns o clipă de oboseală și nici nu și-a pierdut entuziasmul pentru
locurile vizitate și nici verva explicațiilor entuziaste și exhaustive.
Am descoperit atunci în persoana scriitorului Mihail Diaconescu spiritul străvechi al
omului simplu de la țară: omenos, modest, echilibrat și totuși entuziast în anumite momente,
sfătos, generos până la uitarea de sine, luminos, vesel, cu un dezvoltat simț al umorului. Era cu
adevărat Mihail, copilul preotului de țară, Aurelian, crescut după normele morale ale satului de
altădată și ale religiei ortodoxe, de care era atât de mândru.
I-am admirat atunci marea simplitate și generozitate sufletească, o rară adâncime în
gândire, o desăvârșită și justă măsură în judecată, cunoștințele de factură enciclopedică, ce nu o
dată ne-au uimit, dar mai ales o nețărmurită dragoste pentru oamenii aleși ai acestui Neam, pe
care de altfel i-a și nemurit în romanele sale, atașamentul profund față de spiritualitatea noastră
creștin-ortodoxă, dar și pentru tot ce a creat valoros pe tărâm spiritual dar și material țăranul
român.
Și nu pot să uit nici ziua aceea de noiembrie, plină de lumină aurie și frunze ruginii, în
care Mihail Diaconescu mi-a fost ghid prin vechiul București. Am urcat împreună pe Dealul
Patriarhiei, apoi la Mănăstirea Radu Vodă, la moaștele Sf. Nectarie, la Bisericuța lui Bucur, la
Curtea Veche, la Hanul lui Manuc, la Biserica Colțea, la Biserica „Sf. Gheorghe Nou” pentru a
pleca genunchii la mormântul marelui domnitor și martir Constantin Brâncoveanu, la Biserica
Icoanei. Iar la Carul cu Bere am băut împreună berea casei, în timp ce povesteam despre
Caragiale, Slavici și Eminescu. Am umblat mult și în ziua aceea.... A fost o bucurie pentru minte,
suflet și priviri. În tot timpul plimbării noastre am primit o sumedenie de informații: istorice, de
arhitectură, artă, istoria artei, literatură etc., încât simțeam la un moment dat că am capul cât o
baniță. Regret că nu mi-am făcut timp atunci să notez măcar o parte din acele informații inedite,
pe care în altă parte nu le voi găsi.
Într-un cuvânt, și acea zi a fost pentru mine o experiență de neuitat, o zi în care am
cunoscut în persoana scriitorului un Mare Om.
Astăzi, nu pot decât să regret sincer dispariția sa. Iubea mult drumurile și călătoriile. Ele
sunt nelipsite din romanele sale, fiind simboluri importante în proza sa. Ele sunt importante
pentru evoluțiile sufletești ale personajelor sale, pentru modul cum acestea se raportează la etern
și la absolut.
Un drum presărat cu îngeri în zborul către eternitate îi doresc scriitorului Mihail
Diaconescu.
Închei aceste rânduri-amintiri cu un fragment din romanul său Călătoria spre zei:
Așa cum mai însemnată decât viața este suma înțelesurilor ei. Fericirea nu stă în a trăi,
ci în a ști să trăiești. Trăiește mai mult și mai frumos acela care trăiește mai adânc. Viața nu se
măsoară numai în durată, ci și în felul în care o folosești. Și tot așa, nu a muri are însemnătate.
Ci scopul pentru care mori. Iată de ce jertfa dă morții sensul cel mai înalt.

Vox Libri, Nr. 1 (54) - 2020 12