Page 39 - vl_55-

Traditii, obiceiuri
,

Ramurile rămân la porți un timp, fiind apoi păstrate peste an și utilizate în caz de
38
îmbolnăviri, ca leac contra frigurilor , precum și la aprinsul cuptorului în vară când se coace
39
prima pâine din grâul nou .
Obiceiul ramurilor verzi, utilizate în perioada de înnoire a timpului cu o seamă de
ritualuri săvârșite în jurul acestui substitut al zeului vegetației, a fost specific în trecut întregii
Europe, din Anglia până în Rusia. Se observă că la populațiile Europei medievale această
sărbătoare era celebrată cu mult fast, cu procesiuni, cântece și multă veselie. Astfel, Frazer
concluzionează că: „… aceste procesiuni care mergeau din poartă în poartă cu arbori și ramuri
de mai (…) au avut pretutindeni o semnificație serioasă și, ca să zicem așa, sacramentală;
oamenii credeau într-adevăr că zeul creșterii se afla nevăzut în creangă; și procesiunea îl aducea
în fiecare casă ca să le dea binecuvântarea.” 40
Mărturiile pe care le mai găsim noi astăzi prin satele Zarandului despre obiceiurile
specifice perioadei de timp cuprinsă între Sf. Gheorghe și Arminden sunt doar rămășițe ale unor
ritualuri și ceremonii extrem de complexe existente în trecut, care vizau începutul anului
pastoral, sosirea primăverii, a căldurii, renașterea vegetației.
Însă la români, mai mult decât la celelalte popoare, cele mai numeroase dintre aceste
practici cu rol apotropaic și de purificare sunt dedicate animalelor, în special vitelor și oilor. Se
întâmpla acest lucru deoarece vitele aveau un rol major în economia unei gospodării. Viața
întregii familii depindea în trecut de sănătatea, fertilitatea și prosperitatea animalelor din
bătătură. Laptele și derivatele sale (brânză, caș, zer, urdă, smântână și unt) asigurau într-o mare
măsură hrana familiei, care în trecut nu era foarte diversificată. Cu vacile sau boii se ara, iar dacă
animalele erau bolnave era compromisă evident și producția de cereale sau a altor semănături
din anul respectiv, iar oamenii deveneau cu adevărat „muritori de foame.”
Exista printre țăranii din zonă expresia: „Vaca ține casa!”, și așa și era, de aceea nu
trebuia precupețit niciun efort pentru protejarea vitelor împotriva oricăror influențe, atacuri sau
boli, prin toate mijloacele sau procedeele cunoscute. În trecut, nimeni nu făcea rabat de la
obiceiurile sau ritualurile moștenite din străvechime, ritualuri care s-au îmbogățit ulterior cu
unele creștine.

Bibliografie:

Frazer 1980 - J. G. Frazer, Creanga de aur, vol. I-II, București, 1980.
Ghinoiu 2004 - I. Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, București, 2004.
Ghinoiu 2018 - I. Ghinoiu, Calendarul țăranului român. Zile și mituri, București, 2018.
Marian 2015 - S. F. Marian, Sărbătorile la români. Cincizecimea, București, 2015.
Pârva 2017 - I. Pârva, Lumea de peste prag, Deva, 2017.

38. Marian 2015, vol. III, p. 229.
39. Informator: Iusco Ileana (71 de ani, Ribița, 2019).
40. Frazer 1980, vol. I, p. 268.

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 37