Page 94 - VoxLibri

Cum vorbim? Cum scriem?

Când, în cazul secvenţei lingvistice bună-credinţă (flexiunea producându-se la ambele
elemente –n.-ac.: buna-credinţă, g.-d., bunei-credinţe – şi existând posibilitatea separării
elementelor componente ale acesteia prin forme pronominale şi adjectivale – buna lui credinţă,
bunei sale credinţe –, aşa cum se procedează în succesiunea discursivă a unor cuvinte simple),
nu este sesizată de emiţător unitatea sensului se folosesc construcţii sintactice greşit scrise care
produc pleonasme.
Scrierea greşită, fără cratimă, a compusului bună-credinţă, produce pleonasmul în
enunţurile:
„[...] discuţia este cu adevărat sinceră, onestă, profesionistă şi de bună credinţă.” („Cinema”,
1985, 10 octombrie, p. 6)
„[...] simţi, pe dată, robusteţea unei convingeri deloc incompatibile cu ponderea sănătoasă şi
onestitatea unei bune credinţe.” („Cinema”,1986, nr. 5, mai, p. 4)
În primul enunţ, (de) bună-credinţă (de), locuţiune adverbială (prep. + s.f.), cu grafia greşită
în context, „bună credinţă”, repetă inutil sensul vocabulei sinceră şi onestă (sinonim de întărire a
sensului exprimat) producând pleonasmul.
În enunţul al doilea, „(unei) bune credinţe”, se repetă inutil sensul substantivului feminin
anterior plasat în cursul vorbirii, onestitate, prezentând un pleonasm evident. Textul ar trebui
refăcut, completându-se: („unei bune-credinţe”) faţă de celălalt.

*
Greşeala de exprimare în discuţie este produsă în enunţul care urmează, cu material lexical
diferit, dar similar ortografiat de către emiţător ca în textele anterior analizate:
„O falsă justificare, pentru că, atunci când, în numele libertăţii, fie ea şi de expresie, se
abandonează rigorile demnităţii şi civilităţii, ale bunului simţ şi ale delimitării de vulgaritate,
libertatea încetează de a mai purta acest nume, fiind vorba, cel mult, de o parodie de libertate.
(„Flacăra lui Adrian Păunescu”, 2008, nr. 14-27, p. 14)
Grafia: „bunului simţ”, din punct de vedere semantic, este un nonsens (care simţ este bun,
selectiv din celelalte?). Avem a face cu o greşeală grafică efectuată fie din cauza neglijenţei, a
grabei (în fuga condeiului, cum se spune), fie, mai curând, din cea a ignorării regulilor
ortografice.
Autorul ignoră în enunţ relaţia semantică pleonastică între secvenţele lingvistice bunului-
simţ, scris incorect, „bunului simţ”, nedepăşirea măsurii comportamentale civilizate în relaţiile
sociale şi delimitării de vulgaritate, adică nedepăşirii limitelor bunei-cuviinţe.
Dacă regulile scrierii corecte ar fi fost stăpânite, autorul, în bună cunoaştere a sensului
purtare cuviincioasă, decenţă, politeţe etc., exprimat de forma normată bun-simţ (art. bunul-
simţ, g.-d. bunului-simţ) ar fi renunţat la secvenţa lingvistică adăugată inutil (prin şi copulativ),
cu acelaşi înţeles: „delimitării de vulgaritate”.

Vox Libri, Nr. 3 (56) - 2020 92