Page 91 - VoxLibri

Cum vorbim? Cum scriem?

Corect trebuia scris: Ieri-noapte şi astă noapte.

*
Ignorarea funcţionării principiului logic în scrierea limbii române se soldează cu producerea
pleonasmlui în exprimarea scrisă, ca în enunţul următor:
„De regulă este preferat termenul neologic (chiar livresc) sau specializat echivalentului său
[...] binecunoscut tuturor vorbitorilor.” („Limba şi literatura pentru elevi,”1995, nr. 2, p. 4)
Secvenţa lingvistică subliniată în enunţ, binecunoscută tuturor vorbitorilor, este un
pleonasm lexical în sens larg. Sensul tuturor (vorbitorilor) este repetat inutil în enunţ deoarece
este conţinut în definiţia semantică a adjectivului binecunoscut, de toată lumea cunoscut.

*
Formaţia lexicală bine crescut, lung, repetă în contextul de mai jos, în mod inutil, adjectivul
lung, primul determinant al substantivului masculin părul:
„Şi o cuprinse de umeri, încercând să-i alinte obrazul. Cu un gest camaraderesc, lipsit de
feminitate, îl mângâie la rândul ei pe părul lung bine crescut.” (Radu Cosaşu, A înţelege sau nu,
Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965, p. 258)
Pleonasmul poate fi produs din cauza neatenţiei, dar s-ar putea ca autorul să fi intenţionat să
redea sensul bogat, des, ceea ce este o greşeală de informaţie semantico-lexicală.

*
Utilizarea lui binedispus (-ă, -şi, -se) (adj.), provenit din participiul verbului binedispune
(III, tranz.), a face să se simtă bine, a se simţi bine, este utilizat uneori ca o repetare inutilă a
sensului exprimat anterior în enunţ de o secvenţă lingvistică sinonimă.
O asemenea situaţie se găseşte în enunţul:
„[...] localnicii şi turiştii din Tenerife sunt speciali: mereu cu zâmbetul pe buze şi foarte
binedispuşi.” („Evenimentul zilei”, 2008, 29 iunie, p. 12)
Expresia cu zâmbetul pe buze, vesel, satisfăcut, coordonată copulativ cu binedispus, foarte
vesel, exprimând acelaşi sens, un pleonasm evident. Al doilea pleonasm este postpunerea
adverbului foarte adjectivului binedispus: foarte binedispus, întrucât adjectivul cuprinde în
definiţia lui semantică ceea ce redă adverbul antepus: *foarte foarte vesel; *foarte foarte
mulţumit!

*
Omofonia pe care am semnalat-o în Cuvinte cu dificultate de scriere în limba română,
Editura Geneze, Bucureşti, 1992, p. 24–25, a fost preluată de DOOM , 2005, fără menţionarea în
2
bibliografie a lucrării în care o explicam pe larg:
„Gust (s.n.) înseamnă simţ prin care organismul primeşte informaţii despre proprietăţile
chimice ale unor substanţe cu care vine în contact; senzaţie produsă, mai ales de alimente
asupra mucoasei bucale şi a limbii. În funcţie de calitatea senzaţiei, putem aprecia că este vorba
de: gust bun, gust prost, gust rău, gust plăcut, gust neplăcut, gust dulce, gust amar...”
Textul următor ilustrează în context situaţia ortografică evidenţiată mai sus:
„[...] eu am rămas şi am chelfăit o prăjitură care mi-a lăsat un gust amar [...].”
(Constantin Cubleşan, Baladă neterminată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 134);

Vox Libri, Nr. 3 (56) - 2020 89