Page 5 - VoxLibri_72_2024
P. 5
Dialogul ideilor
Constantin Cristian Bleotu
Note despre note
e parcursul unei recente tranșant) la următorul etaj al problematicii.
dezbateri cu tema „Ce este și ce Unde îi întâlnim pe cei ce au socotit oportun
P nu este traducerea literară”*, să ofere cititorului respectivele note (adică
universitarul și traducătorul Coman Lupu a pe autor, pe traducător, pe îngrijitorul ediției
adresat doar în treacăt participanților o ori pe redactorul de carte din partea editurii,
întrebare care a fost formulată aproximativ aceștia separat sau împreună în diverse
astfel: „Cum (mai) procedăm astăzi cu notele combinații).
aferente unei traduceri sau retraduceri Odată invitați să se poziționeze cu
literare?” Asupra acestei chestiuni nu s-a privire la problematica aferentă celui dintâi
revenit la discuții, însă tocmai întrucât palier, vom constata că suntem trimiși de
consider că problematica notelor ce însoțesc către aceștia, cu câteva argumente
un text (fie el literar, filosofic, științific, peremptorii, către următorul „etaj” al
teologic sau de altă natură) merită popasul chestiunii: anume la conținutul respectivei
unei reflecții și opinii personale, îi consacru, lucrări pe marginea căreia vor fi alcătuite
iată, rândurile ce urmează. invocatele note. Și asta întrucât textele
O abordare a sa în profunzime arondate beletristicii, filosofiei, științelor,
presupune situarea succesivă pe diferitele teologiei, prin însuși specificul lor,
„paliere” atât ale redactării notelor (de către relaționează fiecare în chip diferit cu speța
autor, traducător, îngrijitor sau redactor al notelor.
lucrării respective), cât și pe cele ale utilizării Ei bine, nici aici nu primim
lor (și aici îl avem doar pe cititor). La un prim deocamdată răspunsuri tranșante, ci suntem
nivel identificăm problema opțiunii pentru îndrumați spre următorul nivel, în care
locul unde așezăm respectivele note fiecare domeniu oferă, pe mai multe voci,
însoțitoare ale unui text. Ele ni se înfățișează răspunsuri individuale. În ce privește
uneori în subsolul paginii aferente, alteori la beletristica, vocile identificate sunt distincte,
final de capitol, dar nu arareori se optează și divergente deseori, oricum destul de
pentru crearea unei secțiuni speciale ce ocupă numeroase: poezia, proza, dramaturgia,
ultimele file ale respectivei lucrări. critica literară, istoria literară, teoria literară,
Întrebarea firească, formulată astfel: eseistica, memorialistica, diaristica. Cât
„Care dintre aceste trei opțiuni ar fi ideală?” ne privește filosofia, momentul temporal al
obligă să trecem (deocamdată fără răspuns redactării lucrării instituie cu notele alt gen
Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 3