Page 61 - VoxLibri_72_2024

Atelier de creatie
,

Legătura dintre poet și Biblie este una fundamentală, viața i-a fost structurată și susținută de
aceasta. Pătrunderea în profunzime a gândurilor lui Dumnezeu, legat de Creația Sa și de omul -
partea acesteia, transmise unor persoane inspirate prin revelație, reprezintă o etapă spirituală
înaltă, atinsă greu de orice făptură limitată, captivă într-un trup efemer.
Volumul a apărut la Editura Eurostampa din Timișoara, în anul 2021, și reprezintă un țipăt
mut adresat de scriitor lumii, moștenirea sa cea mai de preț, lăsată celor care au înțeles căile
omului pe Pământ. Este nevoie și de o anumită inițiere în fenomenul complex al lumii Bibliei,
unică, aparte, separată de lume și, totuși, făcând parte din lume. Poetul, atins de Cuvânt, ne
prezintă Mărturia stihuitorului, o zonă importantă pentru istoria literară și pentru ceea ce
reprezintă relația scriitorului cu Dumnezeu, puntea fiind limba română. Ambele părți sunt
obiective, dovedind modestia (sau smerenia) de care orice artist ar trebui să dea dovadă.
Eugen Dorcescu ne arată că a fost doar scribul, cel care a preluat mesajul adevăratului
Autor, și l-a transmis spre oameni. O responsabilitate mare, dar și eliberatoare, cu efecte asupra
minții umane și asupra sufletului creaturii. Răsplata pentru scrib este imensă, cititorul va
înțelege că are în fața ochilor un mesaj de sus, împletit cu aspirațiile individului de humă, în
raport cu Spiritul. Motivațiile stihuitorului sunt din zona divină, ele nu se coagulează dintr-o
teorie literară sau artistică artificială, Eugen Dorcescu făcând referire la regulile de bază ale
Scripturii: „Căci de se socotește cineva că este ceva, deși nu este nimic, se înșeală pe sine însuși”
(Galateni 6, 3). Mai sunt și alte trimiteri care definesc poziția scribului în raport cu cele scrise și
publicate. Aceste precizări au fost necesare din perspectiva teoriei literaturii. În general, o parte
din scriitori se poziționează pe o linie de vedetism, scriitorul fiind considerat de multe ori o
personalitate cu veleități originale… Țărâna nu poate cuprinde nemurirea, aici fiind cheia
stihuirilor.
Aceste stihuiri s-au mai întreprins în literatura română, începând cu Mitropolitul Dosoftei,
în anul 1673, și continuând cu alți scriitori. Starea originală a textului sacru se păstrează, artistul
lăsându-se modelat de forța spirituală a mesajului inițial/ original. Substanța textului a impus o
formă aparte, potrivită cu mesajul divin. Scribul s-a supus forțelor limbii române actuale.
O parte importantă a Biblicelor o reprezintă Poeme originale, dense, captivante.
Ele reprezintă o prelungire a stihuirii, care devine operă literară de primă mărime, poetul
tratând marile probleme ale unui prezent continuu, în el cuprinzându-se destinul omului prestat
de neputințele și limitele sale, capabil să facă saltul spre eternitate doar stimulat de impulsul
divin subtil. Aici descoperim poetul, vorbind cu toate posibilitățile oferite chiar din pântecele
mamei.
Prologul deschide seria revelaților personale:

N-a fost cu neputință. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar; de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin…
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare şoaptă şi impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 59