Page 10 - 1923-24

Pag. 358 C O S I N Z E A N A - - - - - - - ------------------------------ 25 XII 1923

Ei sunt floarea ţării noastre şi ai neamului eroi — cu viaţa. Nu*mi pot da seama de
Oare nimeni nu i în ţară ca să-i scape de nevoi ? acest sentiment cu toate că-mi pun
Ei ne sunt isbăvitorii cauzei sfinte, şi martirii — toată sforţarea sâ-1 analizez. E si
Nu-i mai ocroteşte nimeni sub aripile iubirii? acesta una din nenumăratele rotile
ale maşîneriei complicate, care com­
Dar poporul stă la pândă.
O, studenţi, fi-ţi mândrin lanţuri — inc'un pas pâri la isbândă ! pune sufletul omenesc.
In seri de aceste am clipe, când
Nărui-se-vor vrăjmaşii cei ce nu mai cred în legi! toate micile atenţiuni ale Lydiei tml
Cauza noastră va învinge căci e cauza ţării ’ntregi !
Auziţi în depărtare buciumul redeşteptării — sunt insuportabile. Şi numai disci­
In curând vq bate ora, ora sfânta-a răsbunării ! plinei căreia am supus eul meu in-
tuindu-1 de atâţia ani pot mulţumi,
Lângă gratiile negre o lumină se aprinde. că nu ofensez gingăşia ei cu com­
Au venit pe nori de aur îngereii să colinde: portarea mea. Şi toate acestea fără
Lângă iesle s'au oprit causă, fără motiv pipăibil. Atunci
Craii delà răsărit, sufletul meu sare în alt extrem. Pare
Căci acolo s'a născut că în femeia aceasta, în sufletul ei,
Domnul cel far' de 'nceput. . . în trupul ei, în gura ei e cuprinsă
lumea întreagă, cu toate senzaţiile,
In colibele pitite ard opaiţe le-orfane, cu toate bucuriile. Totul ia haina
Moşi albiţi de roata vremii se închina la icoane. aurită a visărilor, deasupra se co­
$i bunicile in poală cu odrasle, basme spun boară curcubeul multicolor al fan-
Şi aşteoptâ să sosească, 'ntărziatul Moş-Crăciun. taziei şi, un nespus dor de viaţă mă cu­
S'aud paşi in curte. Vine îngheţat de frig în zori prinde... un dor de a trăi... de a trăi...
Ca să ’mpartă daruri scumpe la copiii-ascultători. Lydia bănue lupta mea sufletească
Insă ei pândindu-i calea ii şoptesc delà fereşti: si are cuminţenia să-mi dee pace.
„Moş-Crăciun Uu cade în greşala atâtor femei, de
u
Tu eşti bun, a se folosi tocmai de aceste clipe
7 u eşti sfânt şi marc eşti, de criză sufletească, pentru a cerca
Dă-le astăzi libertate celor delà Văcăreşti/“ să pătrundă în sufletul bărbatului.
O singură dată, Intr’o seară tot a-
tât de frumoasă ca şi aceasta, când
Carnetul lui Radu Roman treceam prin aceleaşi senzaţii, a ţi­
— Urmare — VtlHAIL. GAŞPAR nut să mă întrebe ce am. Cum nu
XXVI. străin, iţi descopere rasa anglo-sa- i-am răspuns nu s’a supărat ci, luân-
Cele mâi frumoase clipe ale to­ xonă.., brutală, egoistă, pornită ia du-mi capul, l-a culcat pe pieptul
vărăşiei noastre sunt cele de seară. cuceriri. ei şi plecându-se mi-a şoptit în u-
După masă coborîm în veranda Pe tema aceasta se întind discuţii reche: — Sunt amintirile cari bat
de pe ţărm. Lydia îşi pregăteşte vehemente între noi şi nu odată Ia poarta sufletului şi cer intrare ..
culcuşul, un fel de cuib, pe otoma­ biata Maria. cu sufletul ei timid şi Din această clipă, iubirii mele
nul larg, baricadându-se în perne; de o nespusă fineţe, trebue să facă mari i-s’a adăugat şi respectul
•eu mă aşez turceşte la căpătâiul ei, pe judecătorul. Neputinţa ei de a pentru gingăşia ei. Mai târziu am
iar Maria, bătrâna, pe un taburet judeca între noi doi dă apoi naş­ fost eu, care i-am descoperit mo­
<ie cealaltă parte. In fată, avem ma- tere la alte scene, mai totdeauna mentele de criză. Am fost fericit că
Tea scăldată în laptele de argint ai hazlii; Lydia îi reproşează că mă m’a înţeles. Mi-a mărturisit că şi
lunei, dincolo, ţărmul asiatic cu părtineşte mai mult pe mine, că sufletul ei are, nu odată, clipe, când
miile de becuri electrice. In dreapta prin urmare e parţială... Bătrâna trece prin asemenea strâmtori.
Stambulul adâncit în tainele nopţii îşi tocmeşte ochelarii şi prin luciul Un obiect cu care ne ocupăm des,
sudice, iar în jurul nostru, o pre­ sticlei îi trimite priviri atât de este întâlnirea noastră. Lydia cu
sărare de vile mărunte. Pe apele duioase, saturate de atâta dragoste, toată cultura ei sufletească nu s'a
argintate se strecură sute de bărci, de atâta gingăşie, încât sub covâr­ putut emancipa de sub impresiile
alunecând între Terapia şi Cornul şitorul lor grai Lydia îi cade după primite odată cu educaţia. Aşa,
de Aur. Aproape toate trec pe gât, alintându-o în sărutări, ca pe crede, că liaisonul nostru este opera
•dinaintea noastră. o mamă. unei puteri supranaturale, a aceleia
Unele trec tăcute, din altele ră­ Pentru mine, tabloul acesta este care dirigă până şi amănuntele cele
sună vorbă, chiote vesele ori ho­ totdeauna ceva încântător, dar tot­ mai neînsemnate din viaţa murito­
hote ţinute în acorduri largi. Fără odată mă simţesc cuprins şi de un rilor. Când i-am spus părerea că,
să cunoaştem pe cei cari trec, ne fc osehit sentiment amestecat. Şi duio­ în acest caz, legătura noastră ar
întrecem să ghicim din felul cum şie şi durere şi nemulţumire. In însemna o contradicţie întrucât —
se manifestă, de ce neam ţin. Cai­ astfel de clipe mă fură sufletul cu după părerea oamenilor — noi trăim
cele cari trec ca nişte năluci, u- ani îndărăt, cu mulţi, mulţi ani. în afară de legea atribuită acestei
^oare, din cuprinsul cărora nu se Icoana casei părinteşti, leagănul puteri. Deci legătura noastră în­
aude vorbă, cu siguranţă că adă­ fericitei copilării, îmi resare aevea, seamnă „păcat“ iar puterea care
postesc turci... Chicotul vesel şi râ­ întunecând până şi luminoasa icoană ne-a adus împreună nu poate pro­
sul argiuţiu e caracteristicul rassei a Kaulidjei. Şi apoi aşa din senin mova un — păcat
latine... Hohotul plin, larg, care cade simţesc o amărăciune în mine, o Surâsul meu îi vădia că gândesc
în cadrul acesta de desăvârşită ar­ nemulţumire cu tot ce-i în jurul meu, altcum şi mă întrebă mirată.
monie că un acord fals, ca un ce In aceste clipe mă simţesc în război — Tu eşti ateu?