Page 13 - 1923-24
P. 13
f|
1
25—XH. !923 - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A ~ ~ n ■■ >r ■ jr ' --------------- Pag. 3*1
>•
Biet om muritor, trecut subt jugul rarea printre ferege şi păpădii svelte. Smulse o foaie din carnet şi
caudin, împodobit cu ghirlandele de Deodată ţipetul Santuzzei. Ca un scrise, dându-o mai apel ei:
flori ale muzicei! stilet prin inimă. Cântecul Lolei — Mi-e teamă să mă uit în ochii tăi,
; Râdeau amândoi. râsul lui Turridu — ameninţările şi Dacă privesc în ei privesc în soare —
Ochii ei s’au oprit de-asupra scenei. pocnetele de biciu ale lui Alfio — Jmi arde inima cu vâlvătăi,
Cu litere mari, de-o şchioapă, sta patimă, iubire... Se sbuciumă ca prinsă’n lanţ — mă
[doare“...
scris: El luă programul teatral şi scrise
pe el cu creionul, întinzându-i mai O, da! — simţea cum îl doare.
Anno—1669 | Cântecul Lolei suna ademenitor,
apoi cele scrise:
El îi urmărise privirea şi fantazia „Simţurile mele-acuma provocator. Era glasul de Sirenă —
care-ţi spunea respicat: vină, ia-mă,
începu să i se dea de-a tumba, ca un Le târăsc sub sticla măritoare sunt a ta, fă ce vrei cu mine! Sabie
copil răsfăţat. i mă’ntreb, crud inchizitor, cu două tăişuri.
— „Vezi dta cuvântul acesta: entruce mă bucur? Ce mă doare?“ Avea ochii Lolei sau ai Santuz
„Anno°? — Ei bine vrea să zică Adecă pentruce se bucura el a- zei cea de lângă dânsul?
pe latineşte „în anul“ — dta ştii cum? Par’că era cuprins de un torent Îşi aruncă privirea spre ea. Era
toate, dta ştii şi latineşte, lan ci- de bucurie. Simţea cum i se răs ceva în ţinc ta trupului fiinţei aces
teşte-1 altfel! Cu o altă intonaţie pândeşte bucuria prin toate fibrele. teia ce-ţi aducea aminte de statuele
— franţuzeşte, nasal, aruncând un Privea la dirigentul orchestrei, a de Tanagra. In ochi ceva ştrengă
n ca să sară’n piruetă la sfârşitul cărui umbră, cu braţele ce gesticu resc şi bun — ceva ce te învită
cuvântului. Ardă: A! non! O iubită lau în cadenţă, cădea pe cuşca su- 3ă adaşti în preajma ei şi să-i în
care se apără! — Spune-o cu toată florului —vedea, în mijlocul cearcă tinzi mâna.
gingăşia de care eşti capabilă. nelor de lumină, pe ceilalţi muzi
Şi-acum citeşte cuvântul în limba canţi din orchestră, cum' cântă . Acum, când răsuna în sală cân
cehă! Ano — este: da, oui! O afir la vioară, cum suflă în oboe şi în tecul Santuzzei, când accentele ei
maţie — până când la francezi era clarinetă, zărea mâni, cari trăgeau smulse din inimă cutreierau sala,
o negaţie! Şi rosteşte cuvântul cu o arcuri mari pe lângă instrumente care era îmbibată de atmosfera de
căldură deosebită, româneşte: Ano! mătăhăloase — vedea şi lira cu iubire, răspândită de ea — îl che
Vocativul dela Ana! Anoî’O! Ano! coardele-i nenumărate, iar degetele mau ochii ei negri ca păcura, îl
Râdeau amândoi de ghiumbuş- cântăreţului pe liră se plimbau armo chemau şi-l momeau şi se jucau
lâcurile etimologice, linguistice şi ea nios dela coardă la coardă, smul- cu el, sfidător.
zise: gându-i tonuri, cari păreau de pe Ochii lui întrebau: Eşti tu cea
— „Dar eşti de o fantazie pro alte tărâmuri. visată? Eşti tu fiinţa, pe care am
digioasă astăzi!“ Da, da, — în semi-întunericul a- ridicat-o pe piedestalul de marmură
— „Cum să nu fiu? îmi place să cesta se năşteau în sufleiul lui ac a! templului meu, să mă închin ei,
descos oamenii — dar mi-te cuvin cente, cari zăcuseră în penumbră, cu mâinile întinse, cu genunchii
tele, simple cuvinte! Vezi, „Anno“-ul în subconştientul său, şi-acum îşi plecaţi ?
acesta (citeşte-1 franţuzeşte „anneau“, cereau dreptul de viaţă, imperios. Lola râdea — Lola se juca cu
ŞKţi dă: inel!), „anno“-ul este ca şi Par’că simţea cum îşi întind braţele o margherită în mână şi cu alta
dragostea,v interpretată de diferite spre dânsul, ca neşte copii alintaţi, între dinţi, Lola se legăna molatec
personagii în diferite feluri, după şi cum îi poruncesc să asculte de în şolduri — Lola n’avea inimă.
temperament, după mentalitate, după dânsele. Santuzza? ea se mistuia de pe
climă — şi tot dragoste rămâne, la Lihnea după ceva. Era lămurit, în picoare. îşi frângea mâinile, îşi bă-
urma-urmei, în diferitele ei hipo- semi-întunericul dimprejur! tea pieptul, îi căzuse o şuviţă din
stase...“ Dorea o mângâiere — o îmbrăţi părul ei negru pe piept — şi-şi
La exerciţiile acestea de echili şare a Santuzzei — o vorbă caldă, blăstemasoartea, care-i pusese’n cale
bristică mentală ea îl ameninţă do dela inimă, nefăţărită, lipsită de ma un om ce o trădează.
jenitor cu degetul. N’avură timp să liţia saloanelor la modă. O undă Accentele Santuzzei au prins ră
se bucure de gluma lor — se făcu cristalină, care să ţâşnească din mă dăcină în sufletul lui. Germinau cu
întuneric în sală şi începu orchestra. runtaiele pământului — să ştii că o iuţeală vertiginoasă. Toată ne-
Dacă ar fi fost bageta fermecată, numai tu ai dat de ea, că n’a fost dreptăţirea ei o simţea el, tot sbu-
n’ar fi putut avea o putere mai co murdărită de nimeni, că poţi să o ciumul sufletesc i-1 pricepea atât
vârşitoare. Surâsul maliţios din colţul duci la gura-ţi înfierbântată cu inima de bine ! Era o femeie nedreptăţită,
gurii lui, râsul ei — dispăruseră. liniştită. rănită în amorul propriu, una, ca-
...Accente clare, sărbătoreşti le Dorea să aibă ceva — ceva curat, re-şi duce mânile la cap şi se în
pătrundeau până la inimă. curat, ca cerul descris în muzica lui treabă, disperată, plângând de du
El îşi împreună mâinile, a rugă Mascagni, din satul Abruzzan; do rere: „Ce să mă fac? Mai are viaţa
ciune, şi-şi răzimă capul de peretele rea să cuprindă în braţele sale o rost pentru mine:
căptuşit cu mătase roşie a lojei. comoară — nu bani — nu coroane Cu gura Santuzzei se ruga şi
Ochii se obicinuiau încetul pe încetul de aur— nu sclipitoare podoabe lu dânsul de vecina sa din loge: fii
cu semi-întunericul din sală şi în meşti — ci sănătatea întrupată, gin bună, fii marinimoasă, fii — curată,
cepeau să desluşească una-alta. găşia aievea, frumseţea curată şi cum mi te-am închipuit în visările
...Coral de sărbătoare — scenă sfântă. mele ! Erau două lumi ce se cioc
pastorală — clopote de biserică. O Putea-va el găsi vreodată ce neau acum în pieptul lor: lumea
linişte- binefăcătoare, care-ţi nete caută? minciunii, a prefăcătoriei, a pati-
zeşte tâmplele, care-ţi potoleşte svâc- Asta era întrebarea, care-i trecu melor josnice — şi lumea adevă
nitul inimei. Par’că auzi gâlgâitul prin minte, dând naştere unui surâs rului, a luminei, a curăţiei sufle
firav al pârâiaşului, ce-şi taie că- pe buze. , teşti.