Page 59 - Drumul_socialismului_1972_04
P. 59
BBKaaSBnBBBBBBn]
DRUMUL SOCIALISMULUI & Nr. 5 373 ® MARJI 18 APRILIE 1972
0pjor^
DiZVOlTAIIEA VIHOAKi
Jiul - 5 goluri Sîmerieniî A INICIPiyiUI DEVA
la Lupeni
Steagul au cîştigat Şti inia —
tori, solicitanţi reali ai re
Meciul dintre Minerul Lu (Urmare din pag. 1) ţelei sale social-culturalo, co
peni şl Dunărea Calafat s-a din nou lider: devine prin aceasta mult
roşu 1-0 desfăşurat în evidenta supe cu 2^0 cadrului său natural, valo subdimensionată. S-a pro
rioritate a localnicilor, care
pus
rile turistice proprii şi ale
deci
redimensionarea
au avut In Cotroază pe cel 19-6 CU Gloria regiunii învecinate, poziţia reţelei social-culturale, lu-
mal btm om de pe teren, In faţa unui număr destul din primele minute de joc sa în sistemul reţelelor de îndu-se ca bază de calcul
Victorie preţioasa in ultimul minut realizatorul a patru (1) din de mare de spectatori, jocul domină şi-şi creează ocazii la sfîrşitul meciului dintre circulaţie naţională şi inter întregului sistem urban, ur-
populaţia în perspectivă a
N-am înţeles perfect de ce,
de gol, care sînt însă ratate
dintre C.F.R. Simeria şi omo
naţională, indică pentru vii
cele cinci goluri.
Oaspeţii au oferit o replică loaga ei din Sighişoara a cu destulă Uşurinţă dé către Ştiinţa Petroşani şi Gloria, tor o şi mai amplă dezvol mînd ca importante dotări
înaintaşi, de la circa 6—8 m
modestă, nereuşind să se a- mulţumit doar în parte exi antrenorul studenţilor, Teodor tare, garantînd generoase să-şi găsească amplasarea
Jiul a învins pe Steagul aceeaşî ofensivă, din păcate propie de poartă decît foarte genţele mereu sporite ale de poarta ce nu poate fi Rădulescu, era furios. In posibilităţi de amplificare atît în noul centru al mu
roşu Braşov cu 1—0. Victoria sterilă, fiind slab aprijinită rar. celor care vin la-stadion, dor perforată decît în minutul 32, tr-adevăr, echipa nu s-a ma ce îl vor situa în largă nicipiului cît şi în mai mul
reflectă real raportul forţelor de linia de mijlocaşi, in care nici să asiste la un spectacol de către Nagy, care, cu un nifestat la valoarea sa, dar la perspectivă în rîndul ora te centre de cartier. Sînt
din teren, ilustrează domina Cotorntani a acţionat fără Au înscris Cotroază (minu calitativ fotbalistic, care să şut sec pe jos, expediază victorie se mai uită răul şi se şelor mari ale ţării. prevăzute a se realiza do
rea localnicilor, respectă tra vlagă. tele 13, 28, 50 şi 75 — din lo le creeze acea biină dispozi mingea în plasă : 1—0. reţine doar binele. De aceea Elementul determinant în tări cu caracter de unicat,
diţia meciurilor dintre cele După pauză, antrenorul lor- vitură de la 11 metri) şi Da ţie şi satisfacţie după o săp- Repriza a doua începe tot l-am întrebat şi ne-a răspuns stabilirea profilului popu teatre, muzee, biblioteci, fi
două echipe. dache schimbă tactica (Dodu, vid (min. 15). tămînă de muncă. Or, în me în nota de dominare a echi că e supărat fiindcă această laţiei pentru perspectiva a- larmonică, casă de cultura,
Chiar din primele minute accidentat, este înlocuit cu Fă Arbitrul I. Haidu (Caran ciul respectiv, în afara rit pei ceferiste din Simèfia, echipă, aspirantă la titlu, nu niilui 2 000 este avintul eco precum şi noi cinematogra
ale jocului şi din însăşi alcă gaş, care trece la înaintare, sebeş 9. mului alert imprimat în tot care reuşeşte în minutul 52 are un teren de joc ! Just, dar nomic asigurat printr-un fe, magazine, dotări pentru
tuirea formaţiei Jiul (Libardi iar M. Marian, intrat in locul „Trofeul Crîsnic" (pentru timpul jocului, cu acţiuni să-şi mărească avantajul de n-am văzut legătura de mo program larg de investiţii învăţămîntul superior, me
— virf de atac) s-a remarcat lui Cotormani, va face half ia public) 8. „calde" de 1% o poartă la alta, 2—0 prin golul marcat de ment. industriale şi de depozitare, diu, general şi preşcolar, a-
au fost numai cîteva momen
tenta ofensivă a localnicilor, cu Libardi) şi, intr-adevăr. Minerul: Purice 8 (Şarpe) Colnic. In fine, principalul contea ce îşi vor găsi amplasarea sistenţă sanitară, unităţi de
la care stegarii nu reuşesc Jiul stăpîneşte mai bine mij — Polgar 8, Aruncuteanu 8, te bune de fotbal, gustate şi După marcarea celui de al ză : Ştiinţa a învins din nou în perimetrul municipiului deservire şi altele.
să facă faţă decît prin fault locul terenului, dar atacul su Rus 8, Silaghi 8, Burdangiu aplaudate la scenă deschisă Il-lea gol, în mod inexplica şi îşi continuă drumul spre sau îh z;ona sa de imediată Fiind situat intr-un cadru
(Cadar face cunoştinţă cu feră totuşi. Notăm însă noi o- 9, Şvedac 8, Mitu 7 (Moldo- de publicul spectator. bil îh loc să insiste, simerie- titlu. Fără d străluci, Ştiinţa influenţă. natural valoros, se urmăreş
cartonaşul galben pentru re cazii (minutele 56, 61, 73, 85), Un plus' de superioritate şi nii opresc motoarele, ceea ce d dominat autoritar şi a con Schiţa de sistematizare a te ca şi în viitor să se men
petate intrări dure la Mulţes- cînd jucătorii Jiului forţează van), Cotroază 10, Lucuţa 8, luciditate în joc l-a manifes determină echipa adversă să cretizat iriagistral in două municipiului Deva, aflată la ţină caracterul de oraş-gră-
David 7.
cu). Jucătorii Jiului domină înscrierea golului. iasă în atac şi să supună la încercări (Moromete şi Bur- a treia ediţie, reprezintă a- dină. Un element structural
în teren, joacă lungi perioade In tot acest timp, oaspeţii, É. P. tat echipa locală, care încă grea încercare apărarea şi ghelea) şi prin transformări portul urbaniştilor la evi nou în componenţa oraşu
poarta apărată de Bob. In a-
de timp în faţa şi în careul bine Otrganizaţi in apărare, ceste minute de dominare le lui Bucos (2) şi Marinescu. denţierea şi soluţionarea lui va deveni staţiunea bal
braşovenilor, dar Mulţescu, cu Olteanu în frunte, caută De asemenea, d plăcut şi lo- principalelor probleme ce neară preconizată a se rea
Libardi şi Naîdin n-au pute — şi reuşesc — să stdpîncas- Mureşul Deva — oaspeţii reduc' din handicap vitutd de picior căzută a lui se vor ridica în faţa con liza în vecinătatea sursei de
însă golul este anulat pe mo
rea finalizării, toate acţiunile că avintul localnicilor, incer- tiv de ofsaid. Jocul se încăl Marinescu. structorilor oraşului de mîi- apă sărată şi termală.
lor încheindu-se, în cel mai cind pe ofensivă doar lansa După această victorie. Di ne. Din analiza situaţiei e- Toate aceste dotări vor
fericit caz, în faţa imbatabi rea lui Pescaru, destul de învinsă, dar şl rivalele zeşte din ce în ce mai mult, nu, Bucos, Bărgăunaş, Ortele- xistente rezultă că marea amplifica relaţiile de coope
majoritate a prevederilor e-
lului Adamache. periculos atunci dnd ajun încep să albă loc schimburi can, Lomotă, C. Florian, Ma diţiilor precedente ale schi rare în zona de influenţă,
Loviturile de colţ ale Jiului gea în posesia mingii. In final de „amabilităţi" între jucă rinescu şi Burghelea au ple ţei de sistematizare au fost ridicînd importante proble
se ţin lanţ, dar din 22 de ju Naidin centrează bine Iui au suferit eşecuri... tori, comentarii la deciziile cat spre Bucureşti, unde au realizate sau chiar depă me de transport în şi între
cători Adamache are cea mai Mulţescu, care driblează foar arbitrilor, în special ale lo fost convocaţi la lotul naţio şite. localităţi. Circulaţia rutieră,
bună detentă... In minutul 37, te frumos doi apărători, scapă nal, apoi se vor reuni cu cei care astăzi străbate oraşul
pe trasee necorespunzătoa
Mulţescu (ar fi bine ca acest singur in faţa porţii lui Ada Aşa după cum era de aş cartonaşele galbene de către calnicilor, care sînt curmate lalţi la Constanţa pentru me Confruntînd aceste reali
talentat jucător să vadă mai mache şi, cu un şut năprasnic, teptat, miza partidei dintre conducătorul jocului. cu hotărîre de conducătorul ciul cu Farul. Succes tutu zări cu aspiraţiile de viitor re, în special în zona sa
de aproape pe ceilalţi coechi îi face inutilă intervenţia. Gloria Arad şi Mureşul De De-a lungul celor 90 mi jocului, in această situaţie ror ! ale municipiului se profilea centrală, îşi va găsi o pri
pieri ; şansele de poartă ar Jiul I Suciu — Georgescu, va a făcut ca antrenorii să la nute de joc, deşi se auzea antrenorul Petica este obligat ză cîteva aspecte de maxi mă rezolvare prin crearea
unei magistrale de tranzit,
mă importanţă.
spori dacă n-ar încerca să Georgevici, Stoker, Tonca, măsuri preventive în Vederea cum antrenorul Hulea indica REZULTATE: „U“ Timişoara — paralelă cu calea ferată, şi
facă singur totul) este faultat Cotormani (M. Marian), Dodu obţinerii unui rezultat favo jucătorilor să dea drumul la să înlocuiască de pe teren pe Griviţa roşie 15—6; Sportul stu Dezvoltarea şi creşterea a unui drum de cornişă,
denţesc — Agronomia Cluj 41—7;
Irt marginea careului de 16 (Făgaş), Urmeş, Mulţescu, Li rabil pentru echipa lor. minge, să imprime jocului un jucătorul Colnic, pentru a hu Steaua — Politehnica Iaşi 20—3; sa vor avea loc în cadrul destinat în principal valori
metri. Libardi execută excep bardi. Naidin. De la Mureşul se aştepta ritm mai rapid, pentru a pu fl eliminat de arbitru, înlo Rulmentul Birlad — Dinamo 7—12; sistemului urban din care ficării potenţialului turistic
Farul
Sibiu
C.S.M.
12—13;
ţional lovitura liberă şi Ada La tineret rezerve i Jiul — mai mult ca oricînd să ştear tea construi acţiuni mai peri cuire care a diminuat forţa Ştiinţa Petroşani — Gloria 19—6. face parte. Necesităţi de al municipiului. Un pod
mache respinge în extremis Steagul roşu 0—I. gă cu buretele peste înfrîn- culoase la poarta lui Weinet, atacului ceferist. CLASAMENTUL gospodărire a sistemului ur peste Mureş, în centrul de
peste bara transversală. Fina gereâ de la Brad şi, totodată, devenii nu au reuşit să-şi „Trofeul Crîsnic" (pentru 1. Ştiinţa ban, de menajare a poten greutate al sistemului ur
ţialului agricol şi de con
Petroşani 15 12 1 2 127— 56 40
lul reprizei găseşte pe Jiul în O. NIGOUU să nu piardă contactul cu deschidă drum spre buturile 2. Univ. ban, va asigura legături di
Vagonul şl Metalul Oţelu adverse. '' public) 9. Timiş. 16 12 0 4 192— 98 40 servare a' atmosferei nepo recte cu localităţile de pe
Roşu (care n-au reuşit nici In prima repriză, el au A arbitrat BelintZi Nicolae 3. Steaua 16 10 3 2 270—110 39 luate, indică drept zone malul drept ce gravitează
ele. In deplasare, să cîştige practicat un joc confuz, pri (Lugoj) 10. 4. Dinamo 16 10 2 4 147— 93 38 principale de dezvoltare a
REZULTATE: Jiul — Steagul roşu 1—0; Crişul — nici un punct, diferenţa ră- mind şi golul în minutul 26, 5. Griviţa industriei platfornriele de la în mod firesc spre punctele
Í5 9 4 2 212—102 37
roşie
Farul 1—1 : Universitatea Craiova — „XJ" Cluj 0—1; S.C. mînînd aceeaşi). Pe de altă la o lovitură liberă, lateral, C.F.R. Simeria a aliniat ur 6. Rulmentul 16 G 1 9 113—149 29 Bîrcea şi Mintia. de interes ale municipiului,
Bacău — Rapid 1—0 ; Dinamo — A.S.A. 1—2 ; Steaua — parte, gazdele, obsedate de de la circa 25 m de poarta mătoarea formaţie : Bob 7 — 7. C. S. M. Faţă de dezvoltarea eco se vor amplifica transpor
Sibiu
Petrolul 3—0 ; Politehnica — F.C. Argeş 0- -1; C.F.R. zona retrogradării, au înce lui Haidu (care, dealtfel, a Demenciuc 6, Cocoş 9, Almă- 8. Farul 16 5 1 10 111—131 27 nomică dinamică ce se con turile pe calea ferată prin
14 6 0 8 120—155 26
U.T.A. 0—0. put jocul foarte tare. debutat cu succes, fiind cel şan 9, Mitran 8, Alexiuc 8, 9. Politehnica 15 5 0 10 08—152 25 turează pentru viitor, efor electrificarea actualului tra
CLASAMENTUL' mai bun de la Mureşul). Au 10. Sportul tul de asigurare a fondului seu. se vor îmbunătăţi legă
1. U. T. Arad 21 11 7 3 39—17 29 In meciul da duminică, ju tor: Ştefan. Nagy 7, Bela 8, Rojdaş 8, -studenţesc 14 4 1 9 130—157 23 locuibil impune realizarea turile aeriene şi se rezervă
11. Gloria
2. F. C. Argeş 21 13 0 8 34—27 26 cătorilor de la Mureşul, deşi După primirea golului, de Colnic 7, Liurca 6. 12. Agronomia 15 3 1 11 93—221 22 a circa 1 200 de apartamen posibilftatea regularizării
16 3 0 13 82—271 22
3. „U“ Cluj 21 11 3 7 31—21 25 au dovedit că sînt superiori venii construiesc cîteva ac te pe an, constituite în noi rîului Mureş în vederea
4. A. S. Armata 21 9 7 5 24—19 25 din punct de vedere tehnic ţiuni spre poarta arădenilor, FLORIAN URICAN N. S. ansambluri de locuinţe ce deschiderii traficului flu
5. Steagul roşu 21 9 6 6 26—14 24 adversarilor, le-a lipsit do însă nu reuşesc Să înscrie vor fi orientate cu precăde vial. Concomitent se studia
6. S. C. Bacău 21 10 4 7 33—26 24 rinţa de-a învinge, acţlonînd din cauza impreciziei şutu re pe versanţii de deal din ză îndiguirea malurilor, lu
7. Steaua 21 8 6 7 27—18 22 mai ales în prima repriză la rilor. SERIA A VIII^A vestul municipiului, ocupîn- crarea fiind prevăzută a se
8. Dinamo 21 8 5 8 28—25 21 Intîmplare, uneori haotic, lip- Repriza a doua aparţine în du-se astfel terenuri libere executa pînă, în anul 1975.
9. Universitatea Cv. 21 8 5 8 26—25 21 sindu-le clarviziunea In acţiu întregime jucătorilor de la REZULTATE : Minerul Ghelar — Metalul Oţelu şi cu grad scăzut de ferti Fiind avizată de comisii
nile construite în faţa porţii.
10. Jiul 21 8 5 8 19—25 21 Nu la toţi jucătorii deveni Mureşul, însă sînt nevoiţi să Roşu 2—0 : Minerul Bocşa — Aurul Brad 2—0 ; Electro litate. le reunite de sistematizare,
11. Rapid 21 8 3 10 24—27 19 s-a văzut o dăruire totală şi părăsească terenul învinşi, motor Timişoara — Progresul Timişoara 2—1 ; Gloria Pe lingă populaţia cazată judeţeană şi municipală,
12. Farul 21 7 5 9 19—28 19 dorinţa de-a cîştiga, unii deoarece în fotbal cine înscrie Arad — Mureşul Deva I—0 ; Minerul M. Nouă — Vago în Deva, se înregistrează schiţa dc sistematizare de
13. Petrolul 21 7 5 9 10—25 19 dînd semne de oboseală. goluri cîştigâ. nul Arad 2—0 ; Furnirul Delà — U.M. Timişoara 2—1 ; zilnic peste 2 500 de nave vine documentul do bază
14. Politehnica 21 5 8 8 22—27 18 Victoria Caransebeş — C.F.R. Caransebeş 2—2. tişti, salariaţi ce au domici- pentru activitatea concretă
15. C. F. R. 21 3 7 11 14—29 13 Gloria — o echipă cu jucă A arbitrat o brigadă din ' ' CLASAMENTUL >.liul stabil în alte localităţi de transpunere în practică
Î6. Crişul 21 2 6 13 9—32 10 tori., modeşti, ayînd doar cîte- Caransebeş-,'-^ avîn'd -ia" centru 1. Vagonul Arad alo sistemului urban. Zona
■
pe M. Nicolaeseu.
17
ETAPA VIITOARE (miercuri, 19 aprilie) : „U“ Cluj — ' va Individualităţi — a reuşit 2. Metalul O. R. 17 9 4 4 24—17 22 de influenţă a municipiului a prevederilor de amplă
9 3 5 36—29 21
Dinamo ; Rapid — Universitatea Craiova; Politehnica — să cîştige céle două puncte Mureşul: Haidu 8 — Ceau- 3. Mureşul Deva 17 8 4 5 29—16 20 însumează azi o populaţie dezvoltare viitoare a muni
C.F.R.: F.C. Argeş — U.T.A. ; S.C. Bacău — Jiul ; Steagul puse în joc printr-o dorinţă şu I 6, Pop 7, Puie 7, Ştark 4. Electromotor 17 9 1 7 26—21 19 de peste 100 000 de locui- cipiului Deva.
roşu — Crişul; A.S.A. — Steaua ; Farul — Petrolul. şi credinţă mâi mare în vic 6 — (ieauşu II 6, Precup 6 5. Aurul Brad 17 7 4 6 18—20 18
(lancu 7), Macavei II 6 (Ma-
torie, prácticind însă un joc cavei I 6), Sălăgeanu 6, Tar- 6. Progresul Timişoara 17 6 5 6 25—22 17
foarte „tare" la adversar, lu cu 5, Szabadaş 7. 7. U. M. Timişoara 17 7 3 7 19—17 t7
8. Minerul M. Nouă 17 6 5 6 20—19 17 Mecanizatorii şi cooperatorii;
Chimia Făgăraş — Corvi- cru dealtfel sancţionat cu 9. Minerul Ghelar 17 8 1 8 23—25 17
nul Hunedoara 5—0 (4—0). 10. Minerul Bocşa 17 8 1 8 30—34 17
Din nou — şi mai mult ca 11. Gloria Arad 17 7 2 8 21—21 16 prezenfi la datorie
oricînd pînă acum, în retur 12. Furnirul Deta 17 7 2' 17—20 ÍG
— Corvinul şi-a dezamăgit Minerul Ghelar a 13. C.F.R. Caransebeş 17 4 4 6 24—27 12
total suporterii : Este cazul 14. Victoria Caranselieş 17 3 3 11 16—40 9 (Urmare din pag, 1) rabil şi a mijloacelor meca
ca „cineva" să se pronunţe nice aflate la dispoziţie. Se
asupra acestei nesatisfăcă acumulat încă două puncte ETAPA VIITOARE: U.M.T. — Victoria Caransebeş ; nepermis începerea din timp rioase semne de întrebare
toare evoluţii a Corvinului. Vagonul — Furnirul ; Mureşul — Metalul O.R. ; Minerul şi finalizarea grabnică a lu continuă să se ridice la coo
Antrenorul nu are nimic de M.N. — Minerul Bocşa ; C.F.R. Caransebeş — Aurul Brad; crării. Printre unităţile cu perativele agricole din Rădu-
spus ? Aşteptăm... Progresul — Gloria ; Minerul Ghelar — Electromotor. restanţe mai mari se numără leşti, Rîu Alb, Nucşoara, Os
Din nou, pe terenul din O- circa 20 de metri, şi Dobre
SERIA A II-A răştie, echipa Minerul Ghelar (min. 43), care a fructificat C.A.P. Sălciva, Teiu, Unirea, trov — unităţi undo pînă la
REZULTATE: rdetalurgistul Cugir — C.S.M. Reşiţa a învins cu 2—0. Victoria de centrarea lui Tomuţă. Sălaşu de Sus, Turdaş, Sîn- data de 15 aprilie a.c. nu se
1—0 ; C.S.M. Sibiu — Minerul Baia Mare 3—1 ; Minerul A- duminică a ghelărenilor este In repriza secundă. Minerul SERIA A IX-A tandrei, Rapoltu Mare, Mărti- declanşase încă semănatul po
nina — Olimpia Oradea 3—0; Chimia Făgăraş — Corvinul însă mai valoroasă, fiind obţi Ghelar a dominat net,. însă REZULTATE : Victoria Călan — Minerul Teliuc 0—0 ; neşti. Beriu, Vaidei, Roşcani rumbului (!j.
Hunedoara 5—0 ; Electroputere Craiova — Vulturii Textila nută în faţa unei pretendente nu a mai reuşit să înscrie, C.F.R. Simeria — C.F.R. Sighişoara 2—0 ; LI.P.A. Sibiu — şi altele. La fiecare dintre a- Deoarece timpul este mult
Lugoj 2—0 ; C.F.R. Arad — Olimpia Satu Mare 1—0 ; C.F.R. la şefia clasamentului — Me din cauza supraaglomerării Constructorul Hunedoara 0—2 ; Chimia Oraşul Victoria — cestea mai sînt de însămînţat înaintat, sînt necesare acţiuni
Timişoara — Gloria Bistriţa 3—0 ; Gaz metan Mediaş talul Oţelu Roşu. oaspeţilor în apărare. Unirea Alba 4—1 ; A.S.A. Sibiu — Inde.oendenţa Sibiu 0—5 ; cite 40-100 hectare, termina energice pentru a grăbi înche
Politehnica Timi.şoara 2—0. După un meci foarte bun, Arbitrul Al. Ene (Craiova) 8. Miriaur ZIatna — Textila Sebeş 4—0 ; Vitrometan Mediaş rea grabnică a acţiunii res ierea semănatului po toate
CLASAMENTUL desfăşurat într-o deplină spor Minerul ; Selogea 8 — Che- — Metalul Copşa Mică 1—0. pective impunînd cu acuitate suprafeţele planificate, numai
1. C.S.M. Reşiţa 20 12 4 4 30—12 28 tivitate, echipa lui N. Mol- Icmberg 9. Pîrvu 10, Furdui CLASAMENTUL să fie luate măsuri energice
2. Minerul Baia Mare 20 10 4 6 34—20 24 ■ nar şi-a concretizat superiori 10, Dosan 8, Tînipoanu 9, Di 1. Ihdcpendenţa 17 12 1 4 43—12 25 în vederea folosirii cu randa astfel fiind posibil să fie di
3. C.F.R. Timişoara 20 9 5 6 28—15 23 nu 7, Tomuţa 9, Petreanu 10, 2-3. U.P.A. Sibiu 17 9 2 6 29—25 20 ment maxim a timpului favo- minuate pierderile din recoltă.
4. C.F.R. Arad 20 8 5 7 22—23 21 tatea teritorială prin golurile Popa 8, Dobre 9. 2-3 Metalul C. Mică 17 9 2 6 24—20 20
5. Chimia Făgăraş 20 9 2 9 34—27 20 înscrise de Petreanu (min. 28), 4.- Chimia Victoria 17 8 2 7 22—23 18
6. Metalurgistul Cugir 20 9 2 9 15—18 20 dintr-un şut puternic de la FL, OPRITA 5. Victoria Călan 17 7 3 7 29—20 17
7. Minerul Anina 20 9 2 9 24—28 20 6. C.F.R. Simeria 17 8 1 8 31—25 17 Răspunderi majore
8. Vulturii Textila 20 8 4 8 17—27 20 7. Minorul Teliuc 17 6 5 6 20—23 17
9. Politehnica Timişoara 20 7 5 8 25—22 19 8. Minaur ZIatna 17 7 2 8 24—18 16
10. Gloria Bistriţa 20 8 3 9 21—23 19 Meci nul la Calan 9.- Unirea' Alba l1 7 2 8 15—22 16
11. C.S.M. Sibiu 20 8 3 9 19—24 19 lOi C.F.R. Sighişoara 17 5 5 7 18—25 15 la început de sezon turistic
12. Gaz metan Mediaş 20 8 3 9 15—22 19 11. Vitrometan 17 6 3 8 23—32 15
13. Electioputere Craiova 20 7 4 9 10—25 18 Cu toate că ia începutul găsit încă. Să sperăm că e 12. Constructorul Hunedoara 17 5 5 7 13—25 15 Odată cu timpul frumos
14. Corvinul Hunedoara 20 7 3 10 20—23 17 partidei dintre Victoria Călan numai... o poveste trecătoare 13. Textila Sebeş 17 6 2 9 19—36 14 şi zilele calde putem spune ilor. Turiştilor, tuturor celor
ce ies la iarbă verde trebuie
15. Olimpia Satu Mare 20 7 3 10 12—20 17 şl Minerul Teliuc timpul a şi lucrurile se vor schimba. 14. A.S.A. Sibiu 17 5 3 9 25—30 13 că sezonul turistic a început. să li se atragă atenţia la
16. Olimpia Oradea 20 7 2 11 23—26 16 fost capricios, înflăcăraţi! su Partida începe în uşoara Urcuşul spre piscuri, dru modul cel mai serios asupra
ETAPA VIITOARE : Corvinul Hunedoara — Gaz metan porteri au fost prezenţi în notă de dominare a echipei ETAPA VIITOARE: C.F.R. Sighişoara — Chimia Or.
Mediaş ; C.F.R. Arad — C.F.R. Timişoara ; Minerul Anina gazdă, dar jocul anemic din Victoria ; Victoria Călan — A.S..V Sibiu ; Vitrometan Me meţiile spre monumentele obligaţiei ce o au de a nu
— C.S.M. Sibiu : Vulturii Textila Lugoj — Olimpia Satu tribune, dar au plecat sur toate punctele de vedere face diaş — Minaur ZIatna ; Textila Sebeş U P.A. Sibiu ; Con istorieu reîntîlnirea cu mi provoca — prin neglijenţă
nunăţiile naturii sînt iarăşi
şi dezinteres — focuri în
Mare; Electroputere Craiova — Gloria Bistriţa; Politeh prinşi şi dezamăgiţi de slaba ca gazdele să joacé pe pro structorul — Unirea Alba ; Independenţa —■ Metalul C. Mi
nica Timişoara — Chimia Făgăraş ; C.S.M. Reşiţa — Mine evoluţie a echipei lor favori priul lor teren în apărare, în că : Minerul Teliuc — C.F.R. Simeria. în actualitate. Ne reconfor păduri, la cabane, în corturi
rul Baia Mare ; Olimpia Oradea — Metalurgistul Cugir. formula 4-3-3, dacă Se poate tăm şi ne distrăm în etc.
te. De ce ? Răspunsul nu l-au excursii, aerul tare al pădu Oficiul judeţean de tu
vorbi de o formulă de joc: rilor şi munţilor ne dă pu rism, cooperaţia de consum,
pase greşite, de cele mai mul teri noi. Dar oricît de plăcu alte organizaţii comerciale,
te ori trimise la adversar sau P R O N O S P O R T tă ar fi distracţia, oricît de întreprinderi şi instituţii ce
CASVIPiONÂTUL JUDEŢEAN fără nici o ţintă, reuşind să REZULTATELE CONCURSULUI SPECIAL PRONOSPORT ademenitoare popasurile la administrează cabane de
obţină nouă cornere, dar nici
iarbă verde, în mijloc dc
unul nu a pus în dificultate DIN 16 APRILIE 1972 : codru, nu trebuie să uităm orice fel au datoria de a lua
toate măsurile pe linie de
apărarea oaspe. 1. S.C. Bacău — Rapid 1—0 1 1
SERIA VALEA JIULUI SERIA VALEA MUREŞULUI 2. Steaua — Petrolul 3—0 1 1 nici o clipă că avem şi o pază şi pfevenire a incendi
REZULTATE : Dacia Orăştie — Prepa „Dezgheţarea" siderurgişti- mare răspundere : Să ferim ilor. (Cabanierii, cei care în
REZULTATE: Constructorul Lupeni lor începe abia în minutul 80 3. Politehnica — F.C. Argeş , 0—1 2 x2 pădurea, cabana de perico
— Preparatorul Lupeni 0—3; Parîngul ratorul Telluc 6—1; Aurul Certej — E- (dar fotbalul nu se joacă nu 4. Crişul — Farul 1—1 X x2 lul focului. deplinesc rolul de ghid, pă
durarii, paznicii de vînătoa-
Lonea — Minerul Anlnoasa 2—1 ; Prepa nergia Deva 5—1; I.G.C.L. Hunedoara — mai 10 minute), cînd au avut 5. „U“ Craiova — „U" Cluj 0—1 2 x2 O neglijenţă minoră, cum re, turiştii, însoţitorii acesto
ratorul Petrlla — Minerul Vulcan 1—1; Voinţa Ilia 4—0 : Dacia Deva — Prefa unele faze la poartă, obţl- 6. Jiul — Steagul roşu 1-0 1 1 ar fi aruncarea aparent ne
Energia Faroşenl — Gloria Haţeg 4-0 ; bricate Cristur 1—0 ; Victoria Dobra — nînd şi o lovitură de la circa 7. C.F.R. Cluj — U.T. Arad 0—0 X x2 vinovată a unui capăt de ra trebuie bine instruiţi a-
Utilajul Petroşani — Minerul Lupeni C.F.R. Simeria 7—3 ; Constructorul Hu 16 m, dar nici de această da 8. Bologna — Ronda 2—2 X x2 supra măsurilor şi răspun
2—0; Streiul Baru — Minerul Urlcani nedoara — Minerul Telluc 5—0; Mine 9. Internazionale — Fiorenti na 1—1 X x2 ţigară aprinsă, ori a unui derii ce Ie revine în a ocroti
rul Ghelar — Victoria Călan 2—1. Res tă golul nu a venit. Partida chibrit, lăsarea unui tăciu pădurea de incendii. Nu es
1—2. tanţă 1 Dacia Orăştie — Aurul Certej se termină cu scorul 0—0. 10. Mantpva — Juventus 1—1 X x2 ne aprins la locul de popas, te permis a se face foc în
CLASAMENTUL 3—0. Credem că în urma acestui 11. Napbii — Catăn2ăro 0—0 X x2 fumatul neglijent în came păduri pentru preparatul
2
12. Varese — Saihpdbrla
0—1
1. Parîngul Lonea 15 11 1 3 52—14 23 CLASAMENTUL joc concluziile sînt destul de 13. Veroriă — Milan 1—1 X x2 rele cabanelor pun în pe mîncării, indiferent de con
x2
2. Minerul Vulcan 15 9 4 2 35—16 22 1. Dacia Orăştie 19 17 1 1 73— 6 35 clare, care trebuie să dea Fond de premii : 890 735 lei. plus 350 000 lei dÎFi fond ricol pădurea, cabana, viaţa diţiile atmosferice, decît în
3. Prep. Petrila 15 9 3 Tt 47—20 21 2. I.G.C.L. Hd. 19 13 2 4 56—14 28 mai mult de gîndit atît con special. turiştilor. locurile special amenajate în
3. Aurul Certej
19 12 2 5 56—21 26
4. Min. Urlcani 15 9 1 5 36—18 19 4. Energia Deva 19 11 2 6 37—24 24 ducerii, cît şi antrenorului. De-a lungul sezonului tu acest scop, locuri indicate
5. Gloria Haţeg 15 7 1 7 33—32 15 5. Prefabricate 19 11 1 7 46—24 23 Arbitrul M. Satornic (Ti ristic şi, mai cu seamă a- de pădurari.
6. Energia Paroş. 15 7 1 7 34—36 15 6. Voinţa Ilia 19 9 4 6 40—28 22 mişoara) 10. cum, Ia începutul lui, toţi Este bine să subliniem că
7. Utilajul Petr. 15 7 1 7 22—29 15 7. C.F.R. Simeria 19 9 1 9 46—43 19 „Trofeul Crîsnic" (pentru N ă s f a s e î n v l n g a f o r cei care organizează excursii H.C.M. 2 285, din 1969, pre
8. Prep. Lupeni 15 6 1 8 23—43 13 8. Dacia Deva 19 9 1 9 36—53 19 public) 8. au o mare îndatorire în a vede sancţiuni aspre peritru
9. Streiul Baru 15 5 1 9 26—44 11 19 7 3 9 27—28 17 MADRID 16 (Agerpres). instrui şi explica cit mai cei care nesocotesc regulile
9. Victoria Dobra
10. Minerul Anin. 15 4 2 9 33—33 10 10. Victoria Călan 19 7 2 10 42—33 16 Victoria : Hlopeţchi 7 (Far- — Tenismanul român Ilio dispus în trei seturi: 6—0, convingător tuturor celor ce de prevenire a incendiilor,
6—0, 6—1, lăsînd o mare
11. Constr. Lupeni 15 5 0 10 28—44 10 11. Prep. Teliuc 19 6 1 12 25—44 13 caş 7) — Bujor 7, Bîzoi 8, Năstase a repurtat un nou impresie publicului specta iau parte la excursii că au acestora aplicîndurii-se a-
12. Min. Lupeni 15 2 2 11 19—54 6 Potrîvitu 7, Gyorgy 6, Gheor- şi obligaţii, în a ocroti pă menzi cuprinse între 100 şi
12. Minerul Ghelar 19 5 0 14 18—70 10 ghiu 8, Mavruşca 7, I. Con şi remarcabil succes inter tor care l-a aplaudat înde
1.3.Construct. Hd. 19 4 0 15 18—61 8 naţional, cîştigînd de o ma lung pentru demonstraţia durea de pericolul distru 3 000 Jei.
ETAPA VIITO-^RE: Preparatorul Lu stantin 7 (Ionele 8), Popescu gător ăl focului. In explica De aceea, ori de cîte ori
peni — Streiul Baru ; Minerul Urlcani — 14. Minerul Teliuc 19 2 0 17 14—85 4 6, Bambuleac 7, Barbara 6. nieră spectaculoasă con sa. Proba de simplu femi ţiile fiecărui ghid trebuie ne pregătim să plecăm la
ETAPA VIITOARE: Preparatorul Te
Utilajul Petroşani ; Minerul Lupeni — E- liuc — Minerul Ghelar; Victoria Călan Minerul : Stfinca 9 — Apbs- cursul de Ia Madrid, nin a fost cîştigată de Lina să-şi găsească locul şi sfa munte, la iarbă verde ori
nergia Paroşeni ; Gloria Haţeg — Prepa — Constructorul ; Minerul T. — Victoria • tolido 8, Furman 8, Lungu 7, dotat cu „Cupa Melia". Tuero (S.U.A.), învingătoa turile, îndemnurile, prezen spre cabane să avem mereu
ratorul Petrilo : Minerul Vulcan — Pa Ratin 8, Grozsscu 9, Papiţa Ilie Năstase a primit repli re cu 6—3, 6—1 în faţa ju
Dobra; C.F.R. Simeria — Dacia Deva : tarea măsurilor preventive în atenţie şi răspunderea ce
rîngul Lonea i Minerul Aninoasa — Con Prefabricate — I.G.C.L. ; Voinţa — Au 8. Moldovan 8, Coş 9, Popa 8, ca altui jucător cehoslovac, cătoarei cehoslovacă Pal- în ceea ce priveşte preîntîm- ne revine în a ocroti şi apă
structorul Lupeni. rul ; Energia — Dacia Orăştie. Peia 8. Fratisek Pala, de Care a meova. pinarea izbucnirii incendi ra pădurea de foc.
AJ GUNTER