Page 7 - ml

Biobibliografie Marcel Lapteș

Folclorul moare fără fapte vii

Pentru etnograful Marcel Lapteș, satul cu lumea lui a rămas, încă din copilărie, un spațiu de basm, plin
de spiritualitate și numai bun de cercetat la maturitate. Fascinat de modul de viață al țăranilor, iubitorul de
folclor trăiește în mijlocul lor cu fiecare obicei și tradiție pe care luptă să o conserve de pe poziția de cercetător
în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Hunedoara. De la
nuntă, clacă, șezătoare și înmormântare, Marcel Lapteș trăiește zi de zi satisfacția salvării de la moarte a unui
episod din viața spirituală a satului hunedorean, dar și amărăciunea celui care nu poate lupta cu evoluția care
transformă în cenușă o mare parte din obiceiurile și tradițiile născute în mediul rural.
Sunteți unul dintre cei mai dedicați etnografi din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale Hunedoara. Cum de sunteți atât de pasionat de folclor?
Pasiunea mea nu este recentă. Cred că am o genă a celui care iubește satul cu universul său. Nu ascund
că sunt orășean, născut în Iași, însă bunicii mei m-au crescut la țară. Verile stăteam câte două-trei luni acolo și
am început să deprind modul de viață și de simțire al țăranilor. Apoi, am făcut liceul și facultatea, am predat în
învățământ și apoi mi s-a ivit prilejul să lucrez în cercetare. Este vorba de Centrul Creației Populare, era în
1970, o instituție care se ocupa de valorificarea creației populare, dar era, de fapt, o cultură dirijată. Noi am
căutat ca folclorul autentic să-l canalizăm pe drumurile lui firești. Iubirea mea față de sat s-a concretizat și în
niște lucrări științifice, prin cărți, reviste, anuare. Eu sunt mai degrabă pasionat de munca asta de a aduna ce a
mai rămas din folclor și de a-l duce mai departe. Nu vrem să ajungem în situația de a nu mai exista fapte vii,
pentru că atunci folclorul moare.
De la Iași, cum ați ajuns în județul Hunedoara? E o distanță destul de mare.
M-a adus soarta. Mi-am cunoscut soția, fiind amândoi studenți la Timișoara și am hotărât să ne
căsătorim. Ea, fiind de aici, mai de aproape, iar eu, din Iași, am hotărât să ne stabilim în Deva. Eu am cunoscut
Transilvania prin mai multe călătorii pe care le-am făcut în această zonă. În timpul facultății, m-am plimbat
prin mai multe spații etno-folclorice și am studiat. Am făcut parte dintr-o Asociație Studențească a Noilor
Folcloriști care a dispărut și asta foarte repede. În 1978, am venit la Centrul pentru Păstrarea Tradițiilor
Populare Hunedoara, printr-un noroc. Eram dascăl la Dobra, pe vremea aia, și am făcut o formație de teatru cu
dascălii de acolo. Cineva de la Direcția de Cultură de aici m-a văzut și m-a chemat aici. Dar, pe vremea aceea,
Centrul de Păstrarea Tradițiilor era un ghiveci, un amalgam de prostii. Pentru mine a fost foarte greu la
început.
Hunedorenii mai au tradiții și obiceiuri sau cea mai mare parte a lor s-a pierdut?
Obiceiurile și datinile, așa cum au fost ele, nu s-au păstrat în totalitate din motive variate: dezvoltarea
satelor, dezvoltarea sociologică sau dezrădăcinarea. Obiceiul respectiv s-a păstrat segmențial. Respectarea
unui anumit obicei presupune o anumită responsabilitate a gospodarului. De exemplu, la clacă, el aducea niște
oameni care-l ajutau, pe care nu-i plătea și avea o fală a lui, a gospodarului, care tocmește niște oameni. Acum,

5