Page 8 - ml

Biobibliografie Marcel Lapteș

o mare parte din acest obicei s-a pierdut. La fel și șezătoarea. Și
nunta, unul dintre cele mai importante obiceiuri ale noastre, și-
a pierdut și ea conținutul și spațiul spiritual de existență. În
afară de vătaf și niște strigături, altceva nu se mai face. Și e mai
grav că nici la sat nu se mai fac.
Cum conservăm ceea ce mai avem din tradiții și obiceiuri?
După părerea mea, pentru a le putea păstra, ele trebuie
refăcute. Dar pentru asta îți trebuie niște actanți folclorici, niște
informatori autentici. Despre obiceiul nunții nu poți să-l întrebi
pe un tânăr de douăzeci de ani. Pentru asta trebuie să iau o babă,
să stau lângă ea, să o ajut să care apă, la fân, și mai stăm de
vorbă. Și mă mai duc și a doua zi. După ce am mai mulți astfel
de actanți, mă duc la arhive și caut documente. Mulți dintre
preoți sau dascăli au consemnat un astfel de obicei. Nunta este
un obicei foarte des întâlnit peste tot, dar în diferite forme.
Cât de des se recurge la astfel de refaceri ale tradițiilor?
Eu, de exemplu, am refăcut multe dintre ele. Și cununa
de grâu, și nunta, și cântecul bradului. Le-am consemnat și le-
am pus în conștiința viitorimii ca să știe de unde am pornit. Noi,
nici acum, nu știm de unde ne tragem. Știm ceva de daci, de la
doamna profesoară de la școală. Eu, ca să pot să refac un obicei,
trebuie să am un fond documentar despre ceea ce a fost județul
acesta de la început.
Reconstituirea asta presupune o anumită regie, să am
un om pe care să-l îmbrac, să știe să vorbească, să danseze și să povestească și să-l pot configura așa cum spun
bătrânii. Certitudinea este de 70 la sută, iar restul este intervenția mea. Trebuie să ai o privire de ansamblu a
fenomenului.
Care este zona din județul Hunedoara cea mai bogată în
tradiții și obiceiuri care s-au păstrat?
Acum, asistăm la declicul tuturor aspectelor de viață
țărănească și la păstrarea lor în niște zone mai izolate, mai
conservatoare și mai îmbătrânite. Aceste zone sunt cele de
munte, cu preponderență Ținutul Pădurenilor și Țara
Zarandului. Dar obiceiurile cele mai spectaculoase le
întâlnim la pădureni, pentru că, acolo, există un secret care
se mai păstrează. Este vorba de costumul popular, care este o
ciudățenie, e unic în țară. Lângă acest costum urmează
ritualul propriu-zis care te duce în ancestralitate și practici
tribale, gentilice. La pădureni, casele lor sunt unice, sunt
așezate într-un anumit fel, iar agricultura se face pe terase.
Ținutul Pădurenilor mi se pare o zonă de cercetat și trebuie
să ne grăbim, pentru că, de la zi la zi, asistăm la pierderea
unor trăsături pe care nu le sesizăm acum, nici noi, nici cei
care trăiesc acolo. Se pierd și locuri de muncă, țesutul și
cusutul nu se mai fac cu fir de in sau cânepă, ci cu sculuri din
pânză.
Dar opusul Ținutului Pădurenilor care este din punctul
de vedere al tradițiilor și obiceiurilor păstrate? Care este
zona mai săracă a județului Hunedoara?
Mă feresc să fac aprecieri absolutiste. În majoritatea
zonelor se mai păstrează obiceiuri segmențial, dar ele vor
dispărea. O zonă mai săracă din acest punct de vedere este
Ţara Hațegului. Aceasta, din cauza unor condiții istorice
speciale, a fost o vatră foarte ciudată, un loc strategic, la
răscruce de drumuri. Astfel, ceea ce a mai rămas din

6