Page 61 - vl_46
P. 61

În apropiere se află nu mai puțin celebrul Ponte Vecchio, pe care sunt magazine de bijuterii, și
           care a fost construit în 1350; este unicul pod din Florența ce nu a fost dărâmat în timpul celui de-al
           Doilea Război Mondial, ducând pe deasupra râului Arno spre Palazzo Pitti pe malul stâng. Lângă
           Ponte Vecchio este Coridorul Vasari, construit în 1565 de către Giorgio Vasari la cererea lui Cosimo de
           Medici. Coridorul era menit unei utilizări principale: ca modalitate pentru familia Medici de a se
           deplasa liber de la fostul Palazzo della Signoria către noua reşedinţă, Palazzo Pitti (pe malul sudic), cu
           o escală la Galeria Uffizi. Cu toate acestea, coridorul a fost construit sub pretextul celebrării căsătoriei
           lui Francesco de Medici cu Johanna de Austria. Scopul coridorului era într-adevăr cel pomenit prima
           dată, având în vedere că familia Medici l-a folosit mult timp după căsătoria lui Francesco şi în
           principal din motive politice – membrii familiei trebuiau să evite contactul cu florentinii atât pentru că
           răniseră orgoliul republican al poporului florentin, cât şi pentru că familia şi-a reafirmat încă o dată
           prezenţa impunătoare, interzicând comerţul cu carne pe Ponte Vecchio, înlocuindu-l cu mai nobilul
           comerţ cu bijuterii.
                  Trecând  peste  Ponte  Vecchio  și  prin  alte  mici  și
           cochete piaţete, am în faţă Palatul Pitti.
                  Partea principală a palatului datează din 1458 și a fost
           inițial reședința din oraș a lui Luca Pitti, un ambițios bancher
           florentin. Palatul a fost cumpărat de familia Medici în 1549 și a
           devenit reședința familiilor care conduceau Marele Ducat al
           Toscanei. A  crescut  transformându-se  într-o  casă-comoară,
           deoarece generațiile care au urmat mai târziu au adus aici
           picturi,  plăci,  bijuterii  și  posesiuni  de  lux.  La  sfârșitul
           secolului al XVIII-lea, palatul a fost folosit ca sediu al puterii
           de  către  Napoleon,  iar  mai  târziu  a  servit  pentru  o  scurtă
           perioadă  ca  palatul  regal  principal  al  Italiei  recent  unite.
           Palatul și conținutul său au fost donate italienilor de către
           Regele  Victor  Emanuel  al  III-lea  în  1919  și  ușile  au  fost
           deschise pentru public ca fiind una dintre cele mai mari galerii
           de  artă  din  Florența.  Galeria  Costumelor  cuprinde  o
           multitudine de ținute originale din sec. XVI până în zilele
           noastre. Galeria Palatina cuprinde o colecție enormă de opere
           de artă ale Renașterii realizate de Rafael, Titian, Correggio,
           Rubens, Pietro da Cortona. Se spune că unele rame au fost
           realizate la comandă după modele create chiar de membrii familiei de Medici.
                  Plină de admirație, pentru artă și lux, m-am îndreptat către grădina palatului aflată în spatele
           palatului Pitti. Grădina este întinsă pe 4,8 ha. Deși se numește Grădina Boboli (Grădina Poporului),
           timp de două sute de ani a fost proprietatea exclusivă a familiei de Medici și doar membrii familiei și
           apropiații veniți în vizită se puteau bucura de splendoarea ei. După ce au cumpărat-o, proprietarii au
           plătit cei mai de seamă peisagiști, grădinari și sculptori să facă din dealurile verzi cea mai frumoasă
           grădină din lume. Și ce nu se face când banii curg și meșterii lucrează?
                  Grădina respectă și conține toate elementele unei grădini renascentiste: are fântâni cu apă...,
           are garduri vii tunse în forme geometrice..., are alei în linii drepte care se continuă cu linii curbe... , are
           sculpturi și grote artificiale. Acestă grădină a constituit modelul după care au fost realizate grădinile de
           la Versailles. Nume mari au semnat această operă: Tribolo, Bartolomeo, Michelangelo, Giambologna

            Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018                                               59
   56   57   58   59   60   61   62   63   64   65   66